x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Conexiuni

Conexiuni

de Andrei Bacalu    |    06 Aug 2006   •   00:00
Conexiuni

Greu de crezut ca, atunci cand Cristofor Columb s-a intors in 1493 din prima sa expeditie, aclamat de multimea adunata pe strazile Sevillei, rasplatit de regii Ferdinand si Isabela, incarcat cu trofee, ar fi indraznit cineva sa puna la indoiala faptul ca exploratorul nu a descoperit drumul spre Indii, spre insulele cu mirodenii. Nu a incetat sa le caute tot restul vietii sale.

Un pic de genocid al populatiilor indigene, multi sclavi capturati, cateva razmerite ale echipajelor, multe executii au facut sa scada iubirea care i se aratase. Peste inca trei ani se reintoarce insotit de peste 500 de sclavi, uitand ca Regina Isabela detesta sclavia, este bombardat cu acuzatii, dar reuseste sa redestepte interesul Regelui Ferdinand, obsedat de rivalitatea cu portughezii, pentru cucerirea de noi teritorii, pe care promite ca le va folosi pentru a strange banii destinati unei noi cruciade care sa-i alunge pe infideli din Ierusalim. Regina Isabela, foarte credincioasa, isi da acordul.

Si din nou pleaca sase caravele din Sanlucar de Barrameda, trei spre Cuba demult cucerita, trei spre Ecuator, unde nimeresc intr-un calm plat. Hrana putrezeste, pericolul incendiilor la bord creste. Speriat, Columb porneste iarasi spre nord si rateaza astfel descoperirea bazinului Amazoanelor, ajunge in Venezuela, interpreteaza gresit geografia locala si, plin de teama unor acuzatii de erezie legate de descoperirea unui nou continent, sustine ca a ajuns in China. Bastinasii posedau tehnologii relativ avansate si asta se potrivea cu eroarea... Contrar tuturor previziunilor optimiste, el ratase si descoperirea Hondurasului si dupa o escala neizbutita in Barbados se indreapta spre casa.

Revenit in Spania, Columb este din nou acuzat de tot felul de greseli, plimbat in lanturi pe strazile unde fusese aclamat in urma cu doar cativa ani. Avea sa moara bogat, dar in totala obscuritate, condus pe ultimul sau drum doar de cateva rude.

Din Barbados a ajuns mai intai pe continentul american, mai apoi si in Europa, o bautura dubioasa, facuta din deseurile prelucrarii trestiei de zahar, romul. Produs in Antile (unul dintre porturile legate de exportul de rom, Aux Cayes, va juca un rol in descifrarea popularei formule americane O.K.), va fi preluat de tinerele colonii nord-americane, unde oraselul Medford, Massachusetts, isi cucereste o binemeritata celebritate pentru calitatea excelenta a romului produs in distileriile locale.

Cunoscut la inceput sub numele de "moartea diavolului" si mai apoi ca "demonul rom", bautura devine din ce in ce mai populara, producatorii si negutatorii devin o forta economica importanta, tavernele ajung sa joace rolul de club politic si pot fi considerate locul de nastere a revolutiei americane. Romul, pur sau in amestec, avea sa ocupe un loc de frunte printre preferintele bautorilor pre si postrevolutionari. Mare iubitor al romului, William Faulkner parafraza vechea problema a filosofiei scolastice legata de numarul de ingeri care pot sa incapa pe un varf de ac, exprimandu-si dorinta de a scrie tocmai pe varful de ac o intreaga istorie a inimii si sufletului omenesc. Cu mult inaintea sa, un alt consumator al diabolicei licori, careia i-a si cazut victima, Edgar Allan Poe, cel care descopera o noua paradigma a povestirii, in care un subiect demontat si fragmentat devine clar in ultima clipa pentru cititorul orbit pana atunci de artificiile prozatorului, inventa proza de groaza uneori dublata de intriga detectiva.

Nu se stie exact cum si-a gasit sfarsitul, desi s-a scris o intreaga biblioteca de speculatii pe aceasta tema. Secretul succesului sau la marele public a ramas in buna parte nedescifrat. Fara stirea si fara voia sa, Poe a devenit si eroul unui fenomen foarte rar, cel al traducerii net superioare originalului, desi daca ne gandim ca pe traducator il chema Charles Baudelaire... Un asemenea accident fericit ii apartine si sonetistului iesean Mihai Codreanu, autorul unei versiuni uluitoare a capodoperei lui Rostand, "Cyrano de Bergerac". Esecul lui Columb, rolul politic al romului in istoria americana, obsesiile lui Faulkner si misterele atat biografice, cat si literare ale lui Poe sunt legate de o seara din tineretea mea de medic in Dobrogea intr-un sat in care, spre norocul meu, exista un camin cultural cu o biblioteca mai mult decat onorabila. Am luat o carte din raft, am pus-o pe masa bibliotecarei si am privit cu uimire felul in care imi scria in fisa de imprumut.

Numele autorului: Edgar Allan, titlul cartii: Poe Opere alese.

×
Subiecte în articol: editorial