x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Confort exceptional,vecini admirabili

Confort exceptional,vecini admirabili

de Tudor Octavian    |    09 Ian 2006   •   00:00
Confort exceptional,vecini admirabili

Oamenii care umbla sa cumpere apartamente la bloc le prefera, fireste, pe acelea cu doua sau trei balcoane.

Cetatenii care n-au locuit niciodata la bloc isi inchipuie emotionati cum vor iesi ei seara in balcon sa fumeze o tigara, sa bea o bere si sa admire ore intregi peisajul. In miile de balcoane din cartierele de blocuri muncitoresti ar trebui sa vedem catre seara mii de cetateni contempland in transa, ganditori, natura, in timp ce spre inaltul cerului se inalta, ca la triburile de indieni, care comunica la distanta prin fuioare de fum, ofranda tigarilor fara filtru. Totusi, balcoanele orasului sunt vesnic goale, iar daca apare in vreunul cineva putem fi siguri c-o sa-l vedem pe acel cineva inchinandu-se crestineste si luandu-si usor zborul spre o lume mai dreapta si mai satula. De aceea, cand mama sau tata intarzie in balcon, mai mult decat le-ar trebui ca sa scoata niste muraturi din butoi, copiii si bunicii intra la idei. Cu toate acestea, nu exista anunt in publicatiile cu pagini de Vanzari-Cumparari care sa nu precizeze: vedere splendida, asezare exceptionala, peisaj magnific, anturaj superb. In anunturile cu vanzari de apartamente ieftine, Romania e o tara de basm. In panoramicele sublime, care pot fi cuprinse cu privirea de la orice etaj, cu precadere de la noua sau zece, cumparatorii vad paraie sarind zglobiu printre pietre pline de muschi, palcuri de copaci, care imprastie cel mai pur ozon ecologic, si apusuri de soare mirifice, invaluind intr-o flacara divina blocul de vizavi, in spatele caruia se intinde, ca o splendida genune, groapa de gunoi a orasului. Nicicand romanul n-a vadit mai mult har liric ca in ofertele de apartamente de doua camere comandate si un balcon de 2 metri patrati absolut incantator, dand fericit spre ravisanta curte interioara a cvartalului, plina de neasemuitele bande de cartier. Iar daca descrierile de vederi din blocuri se pot numi poeme, reclamele caselor la curte au dreptul sa se cheme ode, iar ale vilelor, epopei. Sunt aceste mici balade negustoresti grele de metafore ca gradina raiului cu mere.

Orice casa cu termopan e "somptuoasa", emana o incredibila eleganta, cele doua randuri de bujori ofiliti de sub gard devin "fascinante aranjamente florale", livada cu trei pruni si cinci coceni e o "grandioasa deschidere" catre o alta deschidere grandioasa. Cine va cerceta candva apologia profesionala a cocioabei de vanzare, asa cum e ea practicata in toata lumea, nu numai la noi, va descoperi ca are un schepsis: cumparatorului trebuie sa-i livrezi, o data cu proprietatea, si o legenda de servit celor care se intereseaza de motive. Bine, bine, spune platitorul, mie imi convine ce-mi dai, dar vreau si un argument ca sa aiba ce povesti si nevasta-mea. Cum ar fi: confort ecologic, admirabile rasarituri de luna, vecini magnifici.

×
Subiecte în articol: editorial