Congresul, ca pe roate. Economia-i pe butuci

Urmărind Congresul PSD, am avut senzaţia că privesc imagini şi ascult discursuri de la o mare, mare sărbătoare de familie. Unde nu se vorbeşte decât de bine, reuşitele, reale sau încă doar dorite, capătă dimensiuni cosmice, iar în perspectivă nu mai e decât de retuşat pe ici, pe colo, spre a ajunge la standardele unei economii, ale unei ţări perfecte. "Festivism, sau luciditate?", îmi titram comentariul din preziua evenimentului. Nu foloseşte nimănui să nu observi că derularea congresului a fost prea mult marcată de festivism. Sigur, echipa Ponta are destule motive de satisfacţie. Face parte dintr-o coaliţie care, deocamdată cel puţin, guvernează având o susţinere parlamentară copleşitoare, care practic a redus la tăcere opoziţia. Nu-i mare pagubă că, după ani de zile în care au batjocorit ţara şi au prăduit-o, pedeliştii sunt acum marginalizaţi şi puşi în situaţia de a nu mai putea sfârteca bugetul ţării. Dar lipsa de grijă politică poate trimite PSD (implicit USL) către preocupări minore, îl poate îndemna să se culce pe o ureche. Nevăzând dimensiunea relă a greutăţilor în care încă se zbate şi chiar se afundă populaţia. Şi dând prioritate amenajărilor de partid, iar nu celor economice şi sociale, aşa cum a cerut electoratul atunci când a dat de-a azvârlita cu pedeliştii.

Cum spuneam, congresul, organizat după reţete verificate în timp, a mers ca pe roate. Fără concurent, Victor Ponta a primit un nou mandat, până la congresul următor, care ar trebui să aibă loc înainte de alegerile parlametare din 2016 (n-am înţeles de ce nu după, când ar fi putut fi evaluate şi rezultatele scrutinului). Vicepreşedinţi au fost aleşi cam cei care a trebuit, prin prisma staff-ului partidului. Inclusiv ioan Rus, vice pe regiunea N-V, personaj mai mult decât controversat, de al cărui patinaj slalomat în vara lui 2012 se leagă stabilirea cvorumului la referendum şi salvarea de către CCR a lui Traian Băsescu. Este alegerea lui Rus încă o concesie făcută omului din Deal? Astea şi altele asemenea au confirmat că Victor Ponta şi apropiaţii săi s-au înşurubat puternic la cârma partidului. Dar este, de bună seamă, opţiunea PSD alegerea statului său major, ca şi stabilirea atitudinii generale pe tabla de şah. Ar fi fost, însă, un prilej ca Victor Ponta să fi limpezit neclarităţile privid coabitarea sa cu Băsescu, tolerarea excesivă şi neconstituţională a imixtiunii acestuia în organizarea şi administrarea statului, mai ales în zona justiţiei. Ocolirea subiectului nu e de bun augur.

Cu o zi înainte de congres, unul din greii partidului, Viorel Hrebencuic, a ieşit la rampă cu un stupefiant şuvoi de laude ("bine intenţionat", "inimă mare" etc) la adresa lui Băsescu, de numele căruia populaţia leagă prăbuşirea ţării. Discreţia asupra temei, însă, nu l-a oprit pe liderul liberal, Crin Antonescu, să rămână tranşant: "Jos Băsescu!" e mandatul pe care naţiunea l-a dat USL şi nu vizează doar persoana respectivului, ci întregul regim băsist. Ai cărui mahări şi clienţi, fie spus, primesc culcuş în funcţii importante şi sub Guvernul Ponta.

Ar mai fi fost de aşteptat din partea premierului preşedinte de partid o abordare mai aplicată, mai pragmatică, a problematicii economice şi sociale. Nu ajunge să afirmi că politica guvernamentală, susţinută de PSD, va fi mai strâns legată de nevoile populaţiei. Trebuie să spui, să argumentezi şi cum vei conduce economia, către ce parametri concreţi de eficienţă, prin ce mijloace pratice vei slăbi ştrangularea atâtor milioane de oameni, care acum nu mai fac, n-au cum să mai facă faţă discrepanţei brutale dintre venituri şi cheltuielui de supravieţuire, în contextul unor preţuri şi tarife care tropăie, al unei inflaţii reale, aceea din coşul zilnic, sufocante. După aproape un an de guvernare, Victor Ponta are de înţeles că vremea discursurilor a cam trecut, iar dacă aşteaptă idei practice şi benefice de la Cotroceni, riscă să-şi fure singur căciula.