Copilul care poate vindeca amintiri

In unul dintre episoadele cu Harry Potter, copilul sta in fata unui jurnal, in care amintirile sunt... vii. Aminti­rile se misca, reactioneaza, actio­nea­za, au o realitate a lor, independenta de cititor. Totusi, Harry Potter le poa­te ajuta sa se vindece, iar pe cele violente, distructive, pe cele care-i fac rau lumii chiar le distruge. Intr-un alt episod am vazut cum personajele pictate in tablouri sunt, de asemenea, vii; ele se misca in lumea lor, dar afecteaza lumea prezentului. Fictiu­nea nu-i departe de realitate; aminti­rile nu mor in jurnale, dar, mai ales, nu mor niciodata in noi insine. In fata privitorului, personajele din trecut devin vii instantaneu si asta-i de-a dreptul real. Cum asa, ne putem intreba?

Peisajele si oamenii, florile si reprezentarile emotiilor umane continua sa stea nemiscate in tablouri, exceptandu-le pe cele din filmul Harry Potter. Totusi, ele se misca undeva, ele sunt in vii si ne rascolesc, ne nelinistesc, ne transmit bucurie sau ne creeaza nostalgie, neplacere sau fericire. Toate lucrurile au un asemenea efect asupra noastra. Toate exista in emotiile, in gandurile si-n sentimentele omenesti, toate se misca in noi de indata ce le privim, de indata ce ne apar in fata. Jurnalul unui om devine viu in noi in clipa in care avem trairi in relatia cu el. Florile dintr-un tablou... devin vii prin bucuria pe care o simtim privindu-le. Intreaga lume inconjuratoare traieste inlauntrul nostru propria-i existenta, pe care noi o percepem ca fiind existenta noastra.

Totul, absolut totul este viu in trairea interioara. Amintirile ne afecteaza la fel de mult ca ceea ce ni se intampla acum, azi si aici. Amintirea unei imbratisari este resimtita acum ca si cum imbratisarea se petrece acum. Imaginea unui dusman trezeste ura sau respingere si aceasta ura sau respingere devine vie in momentul trairii; ea are nevoie de vindecare.

Imaginatia nu poate decat sa pri­veasca amintirea, omul nu poate decat sa constate prezenta amintirii aparute in el insusi sub forma emotiei si, prin aceasta, sa fie constient de uluitoarea putere a amintirii, care-i impune iubirea sau ura, gandul frumos sau pe cel urat. Tocmai de aceea lumea care ne inconjoara, ceea ce facem zi de zi, ceea ni se intampla, ceea ce ne surprinde, ne place sau ne displace in lumea pe care o credem puternica, fizica si obiectiva, nu-i altceva decat o experienta in interiorul nostru.

O alta metoda de vindecare a rau­lui din noi insine este o simpla incursiune in interior cu ajutorul ima­gi­natiei si al gandirii. Ne putem gandi la o persoana pe care o detestam; putem incerca sa ne imaginam ca ne apropiem de ea si o iubim. Stiti ce se intampla? Imagi­na­tia nu poate depasi emotia negativa; nu putem imbratisa nici macar in imaginatie o persoana pe care o uram, nu putem gandi ceva placut despre persoana aceea. Amintirea raului faptuit de cineva si chiar a unui rau imaginat de noi se inregistreaza chiar in noi si tot pe noi ne afecteaza strident, uneori violent si incontrolabil.

Vindecarea acestor amintiri este, insa, posibila. Miscarile lor distructive se vor schimba in trairea noastra pe masura ce ne schimbam deliberat punctul de vedere care ne-a creat amintirea negativa. Pe masura ce acceptam ca raul intamplat nu mai poate fi schimbat decat prin schimbarea atitudiniii noastre fata de el, pe masura ce gasim scuze, justificari si o motivatie personala puternica, trairile negative sau amintirile isi pierd energia si puterea asupra noastra. Amintirile pot fi imblanzite, vindecate si chiar disipate complet, dar numai lucrand asupra noastra in mod constient. Orice neiertare ramane in noi sub forma unei trairi ce ne poate teroriza o viata intreaga. Ceea ce nu iertam ramane viu in noi si apare mereu, la fel de viu, in relatii, intamplari si evenimente de viata. In consecinta, avem de vindecat iritarea noastra launtrica si nu pe omul care ne irita in afara. Avem de vindecat neiertarea din noi, nu pe cel ce ne-a facut un lucru de neiertat. Noi suntem copilul care poate vindeca orice amintire, orice ura, orice zbucium, orice confuzie, daca nu ne mai place ceea ce simtim, daca ne face rau felul nostru de a fi si daca 'amintirile' ne fac viata amara.