Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Plopii isi dadusera obstescul sfarsit in curtea unei biserici din Bucovina. Nu pierisera de moarte buna, fiindca "ceremonia de indrujbare" se savarsise cu preot pragmatic, la inceputul unui aprilie, cand, firesc, natura intreaga reinvie.
Vigurosi – marturie stau inca cioatele – arborii, asemenea unor uriase lumanari fosnitoare ridicate spre cer, mai indulceau ceva din inaltatoarea si viguroasa lipsa de duh – arhitectonic, fireste – a constructiei, atat de prezenta in mai toate bisericile noi romanesti.
Tot ei filtrau – prea putin, e drept – din sonorul cu intensitati de rock al difuzoarelor de cult agatate de ziduri, ale caror indemnuri la virtute si cumpatare tulburau credinciosii de prin case, pe sute de metri in jur. Intrucat nu era greu de imaginat ca, ascultand predicile, targovetii totusi, "ca tot omu’", se mai aflau din cand in cand si in pat cu iubita, cu sotia, cu vecina sau, alteori, incordati amarnic si inchisi in toalete. Ca sa nu mai vorbesc despre deranjul pe care evlaviile sonore il puteau pricinui in post, cand oamenii zaboveau prin beciuri, feriti de ochii lumii, asupra vreunei sticle cu "sacarici", dinaintea unei sunci afumate.
La ceasul de seara al crimei, aflandu-ma intamplator in preajma m-am pomenit vorbind: "Pentru ce ati taiat plopii?". "Da’ la ce folosesc copacii astia?... Au crescut de nu se mai vede sfanta biserica de ei. Cred ca si-au intins radacinile pana sub sfantul altar. Azi-maine ies inauntru daca-i mai lasam" – a sunat raspunsul preotului. "Nu ies, parinte, nu ies" – am mai incercat eu. A intervenit insa un credincios cu drujba – din specia aceea care, cu rachiul in buzunar, dovedeste bolnava osardie dinaintea oricarei sutane, spre a-si proba ravna de crestin: "Da’ v-ati uitat vreodata, dom’ doctor, la cata mizerie fac in curtea sfintei biserici? Primavara cu puful si toamna cu frunzele lor. Le cad peste tot, se pune strat si trebuie sa tot maturi dupa ei!"
Un cititor de Taifasuri se oprise si el la gard, tragand cu urechea: "Si apoi, dom’ doctor, nu stiu daca cunoasteti: din puful lor se face cancer. Il tragi in plamani si gata. Stiti cum e... Vine omul la slujba, aprinde o lumanare, respira si pleaca acasa cu boala-n el". N-am apucat sa mai zic ceva despre drumul spre Rai, fiindca un alt drujbist se infipsese decisiv: "Avem si aprobare de la Bucuresti. Sunt ai nostri si facem ce vrem cu ei. Si inca ceva, cred ca stiu... O sa scrieti la ziar. Puteti. Dar totul e oficial".
Apoteoza iubirii de plopi si, in general, de padure, salasluita in capetele unor preoti urma sa se vada bine abia peste cateva zile, cand peste 500 de preoti si calugari aveau sa iasa pe strazile Sucevei, costumati si cu recuzita din dotare.
Cel care parea sa fi dezgropat "drujba razboiului" cu statul si cu Mediul, chemand la lupta, nu era decat un arhiepiscop. Afland despre mareata demonstratie de credinta, imaginatia mi-o luase nitel inainte. Parca ii vedeam: neavand claxoane – asemenea taximetristilor suparati – popii isi vor ambala drujbele pe strazile centrale ale municipiului, revendicand producerea unei ilegalitati si imoralitati: obtinerea de catre Arhiepiscopia Sucevei a peste 192.000 ha din padurea tarii.
Citește pe Antena3.ro
In fruntea soborului ar putea deschide drumul un TAF alegoric, reprezentand cornul abundentei popesti. In cupa TAF-ului vor sta sticle cu afinata, zmeurata, murata, borcane cu dulceata de afine, de zmeura, cu miere, conserve cu ciuperci, "cobze" cu pastravi afumati, pastrama de cerb, de urs si de caprioara, precum si blanuri diverse de salbaticiuni, intinse pe o stiva de cherestea.
In acest fel vor intelege poporul si guvernantii ca toate aceste bunuri pamantesti se cuvin a fi date spre folosul si desfatarea obstei preotesti din Bucovina. Sa fie primit!
