Corupătorii anticorupţiei

Telenovela valizei de la Cluj a debutat seducător. Distribuirea lui Gigi Becali în rolul negativ s-a dovedit a fi extrem de inspirată. Ostilitatea suporterilor stelişti faţă de patronul din Ghencea şi marea dorinţă a adversarilor de a-l vedea pe fudulul personaj pus cu botul pe labe asigurau un nivel al antipatiei generale numai bun de exploatat.

Reţeta regizorală a funcţionat fără cusur şi în alegerea contrapartidei pozitive din telenovelă. Piftiosul Iuliu Mureşan putea interpreta chiar şi fără mască rolul victimei fragede în faţa balaurului din Pipera. Numai că succesul din debutul acţiunii a tulburat minţile scenariştilor care n-au rezistat tentaţiei de a continua povestea nesimţit de părtinitor. Solitudinea lui Gigi Becali în faţa plutonului de execuţie, plasarea tuturor celorlalte personaje în cămaşa albă a neprihănirii şi încercarea insistentă de a vopsi ficţiunea în realitate au creat în public o reacţie neaşteptată, o reacţie subiectivă, dar firească pentru omul care se simte păcălit. Urâtul din piesă a căpătat încet, încet aura martirului, în timp ce frumosului a început să-i crească o cocoaşă tot mai hidoasă.

Unda de şoc a stenogramelor a început din motivele mai sus explicate, să se topească pe curba ei descendentă. Nici panicaţii şi nici cei care au mimat fariseic intransigenţa nu se mai dau prea tare în spectacol. Devin, forţaţi de evidenţă, din ce în ce mai raţionali şi desluşesc în mâlul aluvionar lucrătura ieftină a unor regizori de culise la fel de ieftini.

Decontul, unul foarte sever, este dirijat către trepăduşii realesului Daniel Morar către DNA. Dar acest decont nu va fi nicidecum unul real, dacă se va opri în graniţele instituţiei cu pricina. Vina celor care au instrumentat tălâmb dosarele fotbalului este una reală. Dar ea se rezumă doar la faptul că aceşti subalterni politici au renunţat la rigoarea profesională şi au acceptat rolul pistolarului în cadrul unor execuţii la comandă. Iar decapitarea pistolarilor nu va rezolva aşadar problema de sănătate morală a instituţiei menite să se ia la trântă cu marea corupţie. Abia atunci când vor căpăta identitate publică şi cei care butonează pupitrul de comandă al păpuşarilor din procuratură vom putea începe să sperăm în corectitudine.

Mimarea actului de justiţie şi corupţia din fotbal sunt două realităţi păguboase care se protejează reciproc. DNA nu va fi în fapt decât un paravan al corupţiei câtă vreme va avea imaginea unei instituţii care funcţionează la comandă politică. Pe de altă parte, corupţii din fotbal se vor simţi şi mai în largul lor atunci când au la îndemână argumentul unor precedente cercetări care n-au reuşit să le demonstreze vinovăţia.