x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Criza din Ucraina creşte PIB-ul României

Criza din Ucraina creşte PIB-ul României

de Ionuț Bălan    |    30 Apr 2014   •   12:38

Prima întrebare pe care am adresat-o la întâlnirea cu ziariştii de la Institutul Naţional de Statistică, când INS a anunţat că trece la calcularea Produsului Intern Brut pe baza metodologiei ESA 2010, a fost dacă tensiunile din Ucraina vor contribui la creşterea PIB. Asta pentru că, potrivit noilor standarde europene, cheltuielile cu sistemele de armament - cu înzestrarea cu tehnică de luptă, nu cu obuze şi cartuşe care-s “consumabile” - vor fi clasificate drept investiţii (formare brută de capital fix) şi vor genera creştere economică. După ce, anterior, acestea erau considerate consum intermediar, ceea ce înseamnă că se scădeau, nu se adunau la PIB.

Iar la două săptămâni de la acel episod, premierul Ponta a spus că va spori bugetul Apărării, pe fondul crizei din Ucraina: “Vom suplimenta cu 0,2% din PIB, în jur de 700 milioane, bugetul pe anul acesta al Ministerului Apărării Naţionale, în aşa fel încât investiţiile în modernizarea capacităţilor militare să fie făcute imediat. Armata română va avea echipament tehnologic îmbunătăţit, iar aceste lucrări vor fi făcute în special în fabricile din România”. După ce, în prealabil, a cerut acordul FMI şi Comisiei Europene pentru a mări deficitul bugetar cu respectivul procentaj. Şi la scurt timp de la această declaraţie, primul ministru a afirmat şi că datele preliminare pentru primul trimestrul indică o creştere economică de 3,2%, arătând clar ce-l preocupă.
Dar nu doar Victor Ponta e interesat de creşterea economică, ci şi Traian Băsescu. El vorbea la începutul anului de posibilitatea ca PIB să se majoreze cu 3% - 4%, însă acum crede că economia are capacitatea să avanseze cu 4 - 5 procente. Şi adaugă că: “Optimismul meu este mult mai mare ca al economiştilor”. Marele matematician Grigore Moisil zicea că un optimist e un pesimist prost informat. Şi dacă ne amintim că preşedintele Băsescu şi-a exprimat şi în 2009 optimismul, când a proorocit că economia va creşte, şi aceasta a scăzut, e limpede că nu are expertiză în domeniul economic.

Însă nu acest lucru e important în contextul cheltuielilor cu Apărararea, de care se pare că s-a prins şi preşedintele Băsescu că influenţează PIB, ci de faptul că se realizează cu bani din impozite. Sau, altfel spus, resursele se extrag din valoarea adăugată de sectorul privat şi sunt considerate - printr-un “artificiu” metodologic - investiţii. Iar cu această ocazie merită să reamintesc vechea idee că România nu trebuie să-şi propună creştere economică, ci să funcţioneze. E drept că, pe seama măririi PIB, Guvernul va putea motiva că a făcut rost de resurse pentru a compensa scăderea cotelor de contribuţii de asigurări sociale - CAS. Dar astfel nu ajungem să fim mai bogaţi. Şi când spun asta e bine să ne uităm ce se va întâmpla la sfârşitul anului 2014 cu deflatorul PIB - indicatorul care relevă inflaţia din întreaga economie. Adică, acela care evidenţiază sărăcia, şi o asociază cu lipsa de productivitate. Va fi mai mare sau mai mic după considerarea cheltuielilor cu Apărarea investiţii?


×