Cronica tulburătoare: Inteligenţa colectivă

Conceptul de "inteligenta colectiva" le poate parea unora destul de vag. L-am putea defini insa, fara sa gresim, drept ceea ce lipseste cu desavarsire clasei politice din Romania, in primul rand, si romanilor in general, in al doilea rand. Luati individual, oamenii politici din Romania sunt inteligenti. Suficient de inteligenti, in orice caz, pentru a inventa solutii, stratageme si strategii destinate sa le asigure mentinerea la putere si conservarea privilegiilor. Numai inteligenta colectiva insa poate evita sinuciderea colectiva a unei natiuni sau a unui corp social.

Ceea ce se intampla in prezent in Romania este o cearta tipica intre boieri. Istoria principatelor romane este plina de asemenea galcevi. Diferenta dintre epoca lui Alexandru Lapusneanu si cea contemporana tine doar de sentimentul de castrare pe care il resimt boierii de azi. Pe vremea lui Lapusneanu, boierii se puteau macelari in voie, cu sabii si cu pumnale, sau cu metode mai subile precum ar fi otrava sau asasinatul la ospat. Ori, iata, boierii de azi, care emit in atmosfera exact aceeasi cantitate de ura si de energie combativa, sunt obligati sa respecte niste minime reguli de retinere impuse de Uniunea Europeana si de orinduirea mediatica in care traim. Ei se mai simt castrati intrucat nu pot cere, pe fata, ajutor strain pentru a-si rezolva "barbateste" conflictele. Cu doar cateva secole in urma boierii moldoveni sau valahi nu ezitau sa-i cheme fie pe turci, fie pe tatari, fie pe polonezi, fie pe unguri, ba chiar si pe cazaci in sprijinul "cauzei" lor. Astazi, insa, aceste coalitii externe sunt mai greu de realizat, de unde o anumita senzatie de solitudine printre boierii nostri de azi: ei sunt condamnati sa se stropseasca unii la altii singuri si fara arme taioase, cu exceptia celor furnizate lor de labirintul democratiei si de inteligenta lor individuala.

De ce se bat de fapt intre ei boierii de azi? In nici un caz din motive ideologice. Nu, diversele partide politice si aliante aflate astazi in conflict "durabil" nu sunt purtatoarele unei ideologii, ale unor proiecte de societate, ale unor coduri morale sau filozofii politice. Ei se bat pentru placinta. Pentru ei, tara este o placinta. Atata vreme cat placinta a fost mare, gradul de violenta din relatiilor lor nu a depasit anumite limite acceptabile in Europa. Treptat insa, pe fond de impartire febrila a placintei si mai ales pe fond de criza economica, tara-placinta s-a micsorat. Iar clanurile din jurul fiecarui boier au crescut. Ce era de privatizat s-a privatizat, ce era de cumparat ca functie aducatoare de obol s-a cumparat… Brusc, politicienii nostri, care au familii mari, s-au trezit in fata unei placinte pe cale de se subtia, de a se anemia. De unde si furia lor combativa de acum.

In timp ce clasa politica se bate pentru placinta, romanii s-au trezit, in majoritatea lor, ostaticii acestui macel al demnitatii. Intr-o tara care se covarseste sub greutatea problemelor, toti romanii cinstiti sunt astazi ostatici, martori stupefiati ai unei mascarade politice, spectatorii unui spectacol penibil, ba chiar actorii unei piese in care nu aveau chef sa joace si in care totul se improvizeaza de la o secunda la alta. Pentru moment ostaticii sunt inca mult prea nauciti pentru a reactiona. Tupeul boierilor, orbirea lor, faptul ca traiesc intr-o lume paralela, toate acestea au creat o paralizie a societatii civile. I-ar zgudui, poate, pe responsabilii politici ai Romaniei, o greva totala a societatii romanesti. O greva fara precedent. Gesturi cu o mare incarcatura simbolica. De exemplu, daca timp de o saptamana romanii nu ar asculta aparatele de radio, nu ar deschide televizoarele si nu ar cumpara ziare… Poate ca astfel s-ar crea o unda de soc internationala, mii de ziaristi straini ar veni in aceasta tara stranie sa vada ce se intampla si boierii nostri ar sesiza gravitatea avertismentului.

Desi sunt lipsiti de inteligenta colectiva, oamenii politici romani raman solidari intr-un anume sens. Ei stiu instinctiv ca din crize se iese prin razboaie sau prin ruinarea totala a populatiei. Or, in ciuda galcevii dintre ei, scopul lor este unic: ruinarea totala a romanilor, a celor care au reusit cat de cat sa mai realizeze cate ceva, fie sa-si construiasca o casa, fie sa puna pe picioare o mica intreprindere de familie. Ruinarea totala a Romaniei ar crea premisele formarii unei noi placinte. Si atunci cine se va afla in cea mai buna pozitie pentru a se lansa intr-o noua impartire a placintei? Ei, boierii, bineinteles.

Istoric vorbind, Romania traieste in epoca de acumulare primitiva a democratiei. De unde si comportamentul primitiv al celor care isi aroga statutul de om politic. Nici o legatura intre aceasta clasa lipsita de inteligenta colectiva si interesul colectiv, de exemplu. Cum sa vezi mai departe de interesul personal si de clan, cum sa vezi in perspectiva, cum sa ai o privire altruista cand te afli intr-o faza primitiva de afectivitate politica? Cand nu iubesti democratia? Cand nu te iubesti decat pe tine?

Si romanii din strainatate sunt ostaticii acestei crize politice echivalenta cu o tentativa de sabordare a Romaniei. Asupra lor planeaza insa o teribila suspiciune. Ei sunt periculosi. Traind in strainatate ei au mai vazut din cand in cand cum functioneaza statul de drept, cum isi asuma misiunea alte administratii, cum au loc dezbaterile politice in zonele mai mature ale democratiei… Faptul ca acesti romani s-ar putea intoarce acasa cu idei, ca ar putea aduce cu ei o alta mentalitate, ca ar putea cere sa fie respectati altfel, serviti altfel, reprezentati altfel, toate acestea reprezinta tot atatea motive de ingrijorare pentru oamenii politici din interior… Spaima deposedarii de placinta ii face de fapt pe boierii experientei democratice sa fie mai solidari decat par. Nu am dovezi dar sunt sigur ca pe ascuns cei care se lupta cu furie intre ei in timpul zilei se intalnesc in timpul noptii si incearca sa-si salveze singurul lucru care ii intereseaza: accesul la placinta.