Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Trecând la aspectele negative, poate voi surprinde spunând că nu războiul obsesiv şi iraţional dintre cei doi foşti parteneri a fost marea problemă. Din punctul meu de vedere, handicapul uriaş al regimului Băsescu-Tăriceanu e absenţa totală a proiectelor strategice realizate. Ambele personaje politice sunt corigente la capitolul infrastructură, buba cea mare şi dureroasă a României.
Au trecut patru ani de când Alianţa Dreptate şi Adevăr a preluat puterea, alături de preşedintele Traian Băsescu. Entuziasmului fantastic al schimbării atât de necesare în noiembrie 2004 i-a sosit ceasul judecăţii. Suntem în noiembrie 2008 şi peste 72 de ore se deschid încă o dată urnele. Să tragem o linie.
Cea mai importantă figură a celor patru ani este, fără doar şi poate, preşedintele Băsescu. A dominat agenda politică şi mediatică. Autodefinit ca preşedinte jucător, a gestionat de la cap la coadă majoritatea evenimentelor petrecute. Prin implicarea sa personală, ca şef de stat ales, a creat majoritatea parlamentară necesară susţinerii guvernului Tăriceanu. N-are rost să ne amăgim cu formula oficială şi constituţională că premierul e cel care-şi face majoritate. Ruperea PUR de PSD şi păcălirea lui Dan Voiculescu a fost succesul de moment al lui Traian Băsescu. Apoi, de teama unor repercusiuni în rândul propriului electorat, preşedintele a declarat că formula propusă de el a fost o soluţie imorală. Printr-un astfel de tertip politic, negocierea şi bătut palma cu adversarul, preşedintele a adus la putere guvernul Tăriceanu.
În cei patru ani, evoluţia a fost spectaculoasă, plină de miez. Bilanţul include o serie de împliniri, dar ceea ce predomină e gustul amar al eşecurilor. Voi încerca să le subliniez pe rând. Câştigul politic al schimbării regimului era aspectul pozitiv indiscutabil pentru ţară. Integrarea în UE la 1 ianuarie 2007 a fost beneficiul principal. Corupţia la nivel înalt nu a dispărut, dar s-a domolit simţitor. Unul din succesele guvernării PSD a fost continuat în ritm susţinut – creşterea economică. Toate se datorează indiscutabil cuplului venit la putere în 2004, Băsescu şi Tăriceanu.
Trecând la aspectele negative, poate voi surprinde spunând că nu războiul obsesiv şi iraţional dintre cei doi foşti parteneri a fost marea problemă. Din punctul meu de vedere, handicapul uriaş al regimului Băsescu-Tăriceanu e absenţa totală a proiectelor strategice realizate. Ambele personaje politice sunt corigente la capitolul infrastructură, buba cea mare şi dureroasă a României. Lipsa autostrăzilor, a drumurilor naţionale modernizate, catastrofa managerială şi mizeria la propriu ce domină calea ferată sunt tot atâtea argumente. În discursul său inaugural, preşedintele vorbea despre ruptura gravă dintre zonele urbane şi rurale. Se angaja atunci, în 2004, să netezească aceste denivelări de trai. N-a reuşit. Satul românesc e în continuare sărac, lipsit complet de sprijin financiar şi logistic din partea puterii centrale.
A doua mare nerealizare e sistemul medical. Nici un spital nou construit, modernizarea greoaie şi mediocritatea financiară a unităţilor sanitare, lipsa totală a centrelor regionale de sănătate la standarde UE. Aş putea adăuga un bilanţ negru în domeniul apărării naţionale, cu o Armată grav subfinanţată şi supusă unor răfuieli politice mizerabile.
Coordonatele unui stat civilizat, european, puternic au fost ignorate în aceşti patru ani. Infrastructură performantă, sistem medical funcţional pentru milioanele de bolnavi, eventual turism de calibru care să aducă miliarde de euro la buget şi agricultură de calitate, pentru mâncare sănătoasă, ieftină şi salvatoare în vremuri de criză economică. Aşa, ca acum. Toate întregite de un profil strategic important, de ţară bine dotată militar, capabilă să facă faţă unor ameninţări din ce în ce mai vizibile la Est şi nu numai.
În toţi aceşti patru ani, a fost irosită foarte multă energie în dispute de-a dreptul bolnăvicioase, a prevalat ura de partid şi persoană. Distrugerea a predominat construcţiei. Au lipsit oamenii de stat, cu viziune sănătoasă, care să lase în urmă realizări naţionale importante. Au avut la dispoziţie patru ani şi foarte mulţi bani. Pentru că diferenţa fundamentală dintre guvernările anterioare şi cea prezentă este PIB-ul impresionant, de peste 120 de miliarde de euro. Zeci de miliarde de euro în plus faţă de trecut, care nu s-au concretizat în nici o realizare importantă. Cifrele nu ţin loc de spitale şi autostrăzi. S-a asfaltat pe ici pe colo, s-au pus borduri, au apărut multe maşini şi case noi, s-au înmulţit miliardarii.
În lipsa unei culturi politice şi manageriale de viţă nobilă în sferele înalte ale puterii, banii mulţi pe care i-a avut ţara s-au topit. Am apreciat decenţa lui Călin Popescu Tăriceanu şi demnitatea PNL de a nu se lăsa călcat în picioare. Mi-a plăcut eterna înclinaţie a lui Traian Băsescu de a provoca ceva prin iniţiativele sale. De a nu fi o momâie politică. Dar mă uit acum în jur şi văd o ţară prea puţin schimbată în aspectele ei fundamentale. Fără atâta ură şi blocaj instituţional, sigur bilanţul era unul dominant pozitiv. N-am deci cum să evit să spun că regimul Băsescu-Tăriceanu reprezintă întruchiparea eşecului balcanic, românesc.
