Cu biciul!

■ Să te cruceşti, nu alta  ! Şi s-o iei prin lume de nebun, să nu te mai opreşti neam ! Vă daţi  seama că  una ca Reding ne birjăreşte  după cum îi e bâzdâcu'? Din deux-pieces-ul  său scump cât lefurile pe-o lună ale dascălilor dintr-o şcoală valahă, individa asta greţoasă a scos o enormitate demnă de un oligofren emerit. Cică în România corupţia a fost  dezincriminată. Atât a priceput euromatracuca din haiducia legislativă  pusă la cale de majoritatea parlamentară de la noi. Îţi trebuie creier de anofel  ca să debitezi aşa ceva. Ori de vină o fi harnaşamentul politic  la care s-a învoit de dragul înaltului jilţ ? Doamne, şi cum au tăcut parlamentarii noştri, mai bine îşi înghiţeau limba ! Dezinformarea  e în toi, nimic nu s-a schimbat,  se preiau frânturi de ştiri, se prepară macoveic şi găteala se serveşte stăpânului  bruxellez. Astfel pregătite, minciunile sunt  azvârlite  de vreun comisar de la samavolnică tribună şi eticheta e gata. Dinspre autorităţile  dâmboviţene nicio reacţie, de parcă nu s-ar fi întâmplat  nimic. În mintea oricum îmbâcsită de clişee propagandistice  a ălora de afară, în colonia de la gurile Dunării  se săvârşesc lovituri de stat cam una pe lună, iar corupţii au dezlegare de la lege să ia şpagă. Manipularea opiniei publice internaţionale, cu sprijin intern, şi-a consumat un alt episod abject. Oh, măcar de ne-am răscula,  de le-am zice-o în faţă vătafilor  străini şi de le-am încinge niţel spinările  fudule ! Câteodată, îmi  imaginez că îi leg pe răufăcătorii  ăştia cu chip de reding pe Coloana Infinitului şi-i plesnesc cu biciul până cad laţi, zău ! Iar ei mă imploră să-i iert, să fiu milos, însă degeaba. Îi şfichiuiesc şi mai tare, întărâtat de plânsul românaşilor mei batjocoriţi şi călcaţi în picioare de cotropitorii moderni  şi scrobiţi la guler. Izbesc în stânga şi-n  dreapta, cu gândul la domnitorii căzuţi de prisos  în multele războaie  de apărare  naţională, sărmanii. Le sângerez mişeilor pielea groasă a obrazului, îmboldit din  spate de ţăranii jertfiţi de pomană pe câmpurile vrajbei mondiale. Mă trezesc brusc din nălucire şi o aud râzând sardonic pe cotoroanţa Reding,  încălţată şi îmbrăcată ca în  revistele de modă. Şi coafată aşijderea, „mânca-le-ar inima câinii”, vorba naţionalistului ăla de Eminescu…

■ „În România, ca să reuşeşti, ori dai în cap, ori îţi pleci capul”, îmi mărturiseşte cineva de nici  douăzeci de ani. Tânăra aceasta, maturizată  tocmai de vremurile neisprăvite, a descoperit pretimpuriu cheia succesului românesc. Ce crud adevăr, ce revelaţie deznădăjduitoare  pentru un om abia pornit în  viaţă ! Într-adevăr, ca să urci în carieră şi avere e musai să-l arzi la scăfârlie pe cel  de lângă tine, să i-o tragi. Ţi se va duce vestea de jupân, maneliştii te vor imortaliza pe versuri, iar televiziunile se vor îngrămădi  la uşa ta. Frica stârnită în jur de faptele-ţi murdare îţi va burduşi conturile şi mare minune dacă nu vei ajunge şi erou de film artistic. Statul capitalist  se va sfii să te deranjeze, fiindcă îţi este deja complice la nelegiuiri. Cealaltă rostuire în reuşită poartă în ea  o stricăciune a neamului. Unii i-au zis laşitate, alţii, lipsă de curaj, de parcă ar conta onomastica bolii. Boala se transmite prin genă, de la copii la părinţi, sau prin contagiune. În vatra traco-dacică este cu neputinţă să te fereşti de nimicitoarea bacterie. Şcoala premiază  comportamentele obediente, iar societatea le recompensează cu titluri împăunătoare şi ranguri râvnite. Curajul  a devenit un delict, un factor de anarhie în colectivitatea umană. Semenii te vor privi chiorâş şi se vor lepăda rapid de tine, căci prezenţa ta îi face să se simtă asemenea râmelor. Cartelul mediocrilor e necruţător ! Or, când nu-ţi  place ce vezi în oglindă, o spargi şi o arunci, să te schimbi e anevoios. Din nefericire, azi, România însăşi umblă cu capul plecat  prin cancelariile euroatlantice, semn că nu mai avem leac de vindecare. România  e aidoma clăcaşului de odinioară ploconit în faţa boierului, că nu mai ştii cine pe cine a contaminat, iobagul pe ţară sau ţara pe iobag…

■ Culmea, premierul chinez ne vede tigrul Europei. Haida-de, oricât mi-a  plăcut complimentul, suntem departe de metafora asiaticului sosit să ne panseze cu vorbe mieroase sufletul rănit. Mai degrabă  aducem cu o pisică ogărâtă  şi sfrijită, gonită şi bătută, speriată  şi de propria-i umbră. Şi nici nu cred că mâţele  fată tigri, eu unul n-am aflat astfel de miracol..

■ Gonoreea este o boală venerică contagioasă  şi cine a luat-o îşi  blestemă zilele. Citind ultima aventură penală a unui deputat  buzoian, fugit cu ploconul din flagrant, mi-a venit în minte  dezonorantul beteşug. Păi insul, un simpu mecanic auto la bază, s-a molipsit degrabă cu  mâncărimea ciudată de a propti şefi în judeţ. Mâncărimea de care scriu s-a încuibat în pereţii Palatului Parlamentului şi se ia prin simpla atingere  a tencuielii. E de ajuns să te aleagă norodul şi blenoragia politică te pândeşte din uşă. Funcţii contra cost, din raţiuni superioare  de partid, ca-n orice democraţie capitalistă. Numai că periculosul microb circulă liber prin imensa clădire păstorită de urmaşul lui Mihai Viteazu, un obscur pe nume Zgonea. D-aia zic, feriţi-vă de gonoreea penală ! Sau zgonearee? Ptiu, drace, ce mai calambur !