x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cu lupa de Băsescu

Cu lupa de Băsescu

de Petru Calapodescu    |    28 Aug 2012   •   10:03

Intr-o sedinta a plenului Parlamentului, bajbaita, amanata vreo doua ore si durand practic cinci minute, unul din cei cinci (plus Aspazia Cojocaru) oameni ai lui Traian Basescu de la CCR, judecatorul Stefan Minea, a citit decizia prin care, ignorand prevederi legale, practici europene, realitati demografice romanesti si, mai ales, voturile a 7,4 milioane de alegatori, Curtea i-a redeschis presedintelui, care nu mai are de mult o legitimare din partea populatiei, portile Cotroceniului. Asta e, democratia are si vicii procedurale care sunt speculate lesne, iar, alte cai de atac nemaiexistand, amanarea cu doua, trei zile a deznodamantului n-avea nici un sens.

Acest deznodamant era insa previzibil inca din momentul in care un val de minciuni ordinare si dezinformari (lovitura de stat, sugrumarea justitiei si alte bazaconii si aberatii ale basistilor, in cap cu Monica Macovei) a inundat Comisia Europeana si cancelariile occidentale, gasind un reprobabil ecou indeosebi la Angela Merkel si la Jose Manuel Barroso. Acestia au exercitat asupra Bucurestiului inadmisibile interventii pro Basescu, pe care copresedintii USL le-au acceptat prea usor, sub argumentul ca altminteri tara ar fi fost supusa unor represiuni politice si economice. Principala eroare a fost, cum s-a si dovedit, admiterea pragului de participare, de peste 18 milioane, in pofida realitatilor statistice si sociale pe care doar niste rau-voitori nu le vedeau.

Trebuie odata si odata sa intelegem ca nu suntem, totusi, o colonie ocupata, o simpla piata de desfacere si o vaca ale carei resurse le mulge cine si cum vrea. Avem, la randu-ne, suficiente atuuri - intre care hotaratoare ar trebui sa fie insemnata pozitie geostrategica - pe care occidentalii, inclusiv Germania, nu prea pot sa-si permita sa le ignore si care se cuvine sa fie folosite cu suficient de clara voce in dialogurile diplomatice. Mai ales cand e vorba de suveranitatea tarii, de demnitatea poporului si de dreptul acestuia de a-si alege calea si conducatorii.

Ce va urma? Pentru USL, cum remarcam si in comentariul precedent, vin, pana la alegerile parlamentare de la 2 decembrie, trei luni de foc. Nu-si mai poate ingadui nici un pas gresit, nici o balmajeala, nici o un pas prin nisipuri miscatoare, ori dihonii intestine. Cabinetul are de urmat punct cu punct angajamentele din programul de guvernare. Si nu o sa ostenesc repetand ca Antonescu si Ponta au obligatia de a aduce la cunostinta publicului concret, cu fapte, nume si prenume, fostii demnitari portocalii emanati de Basescu si vinovati de jaful generalizat din ultimii ani. Lupta politica se va incinge zi dupa zi, iar PDL vine acum lansat si va arunca pe piata toate diversiunile si provocarile posibile. Cei doi copresedinsi ai USL au de recuperat increderea, acum destul de obosita, a milioanelor de alegatori, convingandu-i ca prezenta la urne nu-i un gest inutil, ca au de castigat si pot castiga razboiul cu Basescu si camarila lui.

Basescu nu va sta locului, nu se va inscrie in atributiile sale constitutionale. Dimpotriva, va ataca pe toate planurile, va incerca iar si iar sa se imixtioneze in treburile Executivului, ale administratiei. In birourile lui Antonescu si Ponta ar trebui sa se afla cate un panou cuprinzand cu strictete atributiile predidentiale, notindu-se de fiecare data cand acesta va calca pe de laturi. Pentru ca in mod cert nu se va abtine de la naravurile de-o viata. Daca se vor acumula prea multe ispravi de sfidare, din nou, a Constitutiei si legilor tarii, atunci o suspendare devine iarasi posibila. Iar un referendum de demitere desfasurat simultan cu alegerile parlamentare ar suscita fara indoiala interesul si participarea larga a electoratului.

×