Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Secole la rând, grosul populaţiei României a învăţat să se mulţumească cu puţinul sărăciei. Deprindere păguboasă, în orice condiţii. Fără să înveţe pe nimeni nimic bun, sărăcia induce în societate ură, fărădelege, depresie socială şi, ce e mai rău, resemnare. Cine se mulţumeşte cu puţin… puţin îşi propune şi puţin realizează. Context în care, între ţările cu care suntem în competiţie, România poartă povara cea mai grea. În topul puterii de cumpărare a populaţiei suntem în coada Uniunii Europene.
Dacă sărăcia ne-a învăţat tehnica distructivă a supravieţuirii de azi pe mâine, cu câteva excepţii istorice, rolul de educator naţional a fost luat de inflaţie. Timp de 20 de ani, de la sfârşitul lui octombrie 1990 şi până astăzi, inflaţia s-a dovedit a fi o mare şcoală pentru întreaga clasă politică din ţara noastră, pentru guvernele care au trecut prin Palatul Victoria, pentru instituţiile statului, pentru economişti, politologi, sociologi, pentru întreaga populaţie. O şcoală dură, care ne-a schimbat modul de a gândi, stilul de viaţă, obiceiurile, comportamentul. Pe nesimţite, am devenit cu toţii elevi la şcoala inflaţiei. Într-o mult mai mare măsură decât am învăţat, în toţi aceşti ani, la şcoala reformelor economice, încetinite timp îndelungat; a liberalizărilor politice, economice, sociale, culturale, morale, de prea multe ori haotice sau confuze; a privatizărilor, întârziate şi ele; chiar a deschiderii graniţelor, care nu ne-au adus dorita liberalizare a economiei. Inflaţia fiind unicul proces cu o continuitate absolută, care timp de 20 de ani, zi de zi, ceas de ceas, ne-a hărţuit pe toţi, fără excepţie. Mai ales că de 20 de ani românii luptă pe faţă cu perfidia inflaţiei.
Decriptându-i codul, învăţăm s-o înfruntăm. Rata inflaţiei are o importanţă cardinală. Fiindcă ne arată mişcarea preţurilor de la o lună la alta, de la un an la altul, comparativ cu dinamica veniturilor. Ne arată de fapt mărirea sau decăderea banilor, puterea lor de cumpărare. La noi, în ţările vecine şi în ţările dezvoltate. Ajutându-ne să înţelegem unde suntem şi unde trebuie să ajungem. Ne comparăm cu ţările din Uniunea Europeană, cu alte ţări din lume, fiindcă facem comerţ cu aceste ţări. Importând sau exportând, punem în relaţie directă inflaţia noastră cu inflaţia lor. Şi învăţăm că atât timp cât vom avea inflaţie mare, România fiind în Uniunea Europeană campioană absolută la viteza de creştere a preţurilor, nu va fi posibil să avem bunăstarea râvnită. Dacă sistemul politic, cu instituţiile sale, nu-şi exprimă coerent concepţiile şi nu administrează ţara printr-o maşinărie coerentă, într-o lume în care regină rămâne piaţa – chiar şi în condiţii de criză, când intervenţionismul statal a devenit inevitabil –, riscăm să rămânem o masă inertă de neajutoraţi, aşteptând para mălăiaţă.
Până în octombrie 1990, ştiam una şi bună: că banii albi pentru zile negre pot fi păstraţi “la ciorap” sau la CEC, unde primeam şi ceva dobândă. În condiţiile în care preţurile au explodat, am învăţat să ne fie frică de inflaţie. Un reflex dobândit firesc, căci populaţia care a avut ceva economii băneşti a constatat cu disperare că şi le-a pierdut la ruleta preţurilor. Mulţi nu s-au ales cu nimic din agoniseala lor de-o viaţă. A fost o lecţie mult prea scump plătită.
Românii au început să-şi protejeze economiile schimbând leii pe dolari, pe aur sau... repezindu-se cu banii la magazin. Ultima opţiune dovedindu-se nefastă, pentru că inflaţia a crescut şi mai mult. Când însă dobânzile la depozitele bancare au început să crească, într-un inevitabil efort de a stăvili creşterea preţurilor, au înţeles că... timpul face bani. Desigur, în bănci. Şi au început să constituie depozite bancare. Au început să economisească.
Începând din 2000, timp de câţiva ani buni, până când ne-a lovit criza, am avut parte de un tandem benefic: creştere economică şi dezinflaţie. Iar când, din 2003 – dezinflaţia consolidându-se şi băncile trecând la creditarea populaţiei în valuri –, consumul s-a dezlănţuit, am crezut că România a intrat în era bunăstării. Din 2007 însă, adusă de valurile turbulenţelor financiare din America, inflaţia a reînceput să rupă bucăţi mari din puterea noastră de cumpărare.
Băncile, astăzi, prin dobânzile încă mari, protejează economiile populaţiei. Dar preţurile, în urcare şi ele, îngrijorează populaţia. Din acest motiv, în primul rând, frica de inflaţie ţine şi acum capul de afiş al tuturor sondajelor de opinie.
