x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum am devenit depresivă

0
Autor: Luiza Moldovan 30 Aug 2014 - 09:22
Anii ‘90. Cu chiu, cu vai, termin liceul. Deşi suntem răsfăţaţi de toţi profesorii, la bac luăm note mici. Eu am luat aproape 9, lucru care mă şochează: în liceu, deşi mă ştiam un elev foarte bun, nu reuşeam să iau mai mult de 10. Poate la sport să zic c-a fost vreo problemă: deşi profesorul de sport mă lăuda, nu reuşeam să sar capra aia nenorocită!!! Acest lucru a născut ironii care m-au afectat ulterior. Ba chiar, într-o seară de noiembrie de luni, aflată în clasa a zecea (să nu creadă cineva c-am uitat!), i-am specificat profesorului meu de sport că degeaba pune toată clasa să m-aştepte, eu nu am de gând să sar capra! Punct! {i am reuşit. Pur şi simplu, n-am mai sărit capra. Nu-nţeleg de ce era necesar săritul caprei la ora de sport, mai ales dacă erai fată! Ce, se alegea ce era mai bun din tine? Sau ce? Chiar nu-nţeleg, nici acum, când, mâine-poimâine schimb prefixul, cu unul cu 4!

Anii 2000. Pic la Litere pe tema Eminescu. Dezvolt o idiosincrazie pe tema lui Eminescu, în sensul că, dacă există reîncarnare, am să-l urmăresc şi-am să mă răzbun pe tema lui istorică. Chiar şi pe aia de dragoste, care pur şi simplu “e de un păşunism inegalabil”. (Am zis-o eu şi-mi pare rău pentru asta.) Mă angajez la un ziar care nu mai există şi am ca şefă o scorpie cu faţă de om: odată, m-a pus să rescriu o ştire de la un rahat de eveniment monden de treişpe ori şi tot “n-a aflat nimeni despre ce era evenimentul ăla”. Am urât-o sincer pe doamna respectivă, mulţi ani şi cu devotament. Ulterior, i-am mulţumit c-a existat în viaţa mea, deoarece şefii mei au fost nişte popândăi care n-aveau habar cum se masacrează psihic un individ: “Iar ţi-ai luat apă plată ca tine?!?”

Ulterior: între două joburi, cunosc pe cineva care nu mănâncă deloc carne şi are o apetenţă deosebită pentru modul de viaţă sănătos. Renunţ la carne. |ntre două beri, consum suc de morcovi cu sfeclă şi mă simt extraordinar: sucul de sfeclă mă leaşină (sic!) pe stomac. Fumez pe ascuns şi zic că e bine. Omul moare şi mă lasă decarnivorizată şi sfeclizată. Am nevoie de timp să recuperez ce-am pierdut. Pe patul de moarte, omul nu-mi dă şi mie un sfat rezonabil (“să fii bună, să ierţi, să fii cumsecade”), nu! Îmi zice să mănânc carne.

|ntre timp, îl votez pe Băsescu, dusă la vot de un băsist convins.

Şi aşa am devenit depresivă.

 

Citeşte mai multe despre:   depresii,   scoala,   regim

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de