Cum arată un Beţiv Categoria I-a

"Beţiv, Categoria I-a, scrie sub un bibelou înfăţişând un ins împleticindu-se, cu fesul căzut pe o sprânceană, fără piciorul drept, pierdut pentru totdeauna înainte de a intra pe banda de montaj"

În vitrina Magazinului Universal se în­ghe­suie bibelouri de vânzare. De pe raf­tu­rile din scânduri te privesc cu ochi în­gheţaţi câini vioi, elefanţi butucănoşi, ţi­gănci, beţivi, dansatori mexicani, găini înainte de a deveni cloşti şi lebede grase ca nişte curcani. Caii, beţivii şi bătrânii sunt îm­păr­ţiţi pe categorii. Beţiv, Categoria I-a, scrie sub un bibelou înfăţişând un ins împleticindu-se, cu fesul căzut pe o sprânceană, fără piciorul drept, pierdut pentru totdeauna înainte de a intra pe banda de montaj. Bătăuşii sunt doar de Categoria a II-a. Spre deosebire de cei de categoria I, care sunt bucălaţi, ei au un ochi umflat, efect al unui pumn zdravăn. Le stă alături, fără să le dea o copită, un Cal, Categoria a IV-a. Un monstru cu bot de hipopotam, sforţându-se să stea pe niş­te picioare de elefant şi cu un smoc de coa­dă ca al unei găini proaspăt ciufulite de cocoş. E un cal ieşit din fabrică cu de­fec­ţiuni şi, în consecinţă, vârât la preţ redus.

*

LA ÎNGHEŢATĂ DIN GREŞEALĂ
La Cofetăria de lux pe Marele Bulevard. Prin ferestrele mari se vede înăuntru ca la cinema. Date la spălat în urmă cu câteva săptămâni, perdelele de la ferestre n-au venit nici azi. Firma care le-a luat, încasând banii în avans, a dat faliment. Proprietarul a vârât toţi banii într-un cal de curse, care a murit înainte de a alerga la hipodrom. Deasupra tejghelei, un afiş scris de mână declară răspicat: Nu blocaţi trecerea! Autoservire APĂ RECE! Numita Apă rece aşteaptă în pahare, pe o tăviţă de plastic, să fie autoservite. Din când în când de la câte o măsuţă, bărbatul cuplului care mănâncă prăjituri se ridică, se îndreaptă spre tejghea, ia două pahare cu apă rece (pentru el şi pentru parteneră) şi le transportă până la masă cu maxima grijă de a nu vărsa nici o picătură măcar. La o masă din mijloc, două perechi mănâncă îngheţată. Ospătăriţa le-a trântit în faţă câte o movilă cafenie, albă în vârf, ca un munte dintr-o stampă japoneză. Stând pe marginea scaunelor, ca şi cum s-ar teme să nu le rupă, cei patru sapă cu linguriţele, la rădăcină, bucăţi mici de îngheţată fărâmicioasă, pe care le duc la gură cu mare grijă.
Tac cu toţii. Nu îndrăznesc să-şi spună nici un cuvânt. Au intrat aici din greşeală şi tot din greşeală s-au trezit cu munţii de îngheţată care, probabil, costă o avere. Acum însă n-au ce face. Trebuie să-i mă­nân­ce, deşi nu mai au nici un chef. Una dintre femei, trecută de 40 de ani, într-o ro­chie neagră, albită la subţiori de su­doa­re, îi vâră în gură, cu o linguriţă gingaşă, bucăţi de îngheţată bărbatului de lângă ea, soţ sau amant, cu trăsăturile col­ţu­roa­se şi pielea de om care nu transpiră. Ală­turi, cealaltă femeie, mult mai tânără, în doliu, stă în faţa îngheţatei cu un aer pier­dut, de parcă nu ea ar trebui s-o mă­nân­ce, ci invers, îngheţata ar trebui s-o mă­nânce pe ea. Pe lângă ei trec încolo şi încoace, ca nişte elicoptere în plin atac, ospătăriţele ducând în mâini tăvi cu pră­ji­t­uri şi sticle cu suc desfăcute. Câteva mese mai încolo, un intelectual de stânga urmăreşte scena regretând că nu mai apare Scînteia.

*

SCRISOAREA
Maria Lăduncă din Bodogoaia a trimis fetei şi ginerelui de la Bucureşti obişnuita scrisoare lunară. Coala A4, primită o dată cu plicul, e prea mică pentru ceea ce simte nevoia Maria Lăduncă să le aducă la cunoştinţă celor doi. De aceea, după ce, în prealabil, a lăsat albă marginea din stânga, confundând scrisoarea cu o petiţie care urmează a fi încopciată, Maria Lăduncă a umplut-o cu scrisul ei mărunt, trecând şi pe lat. Hârtia a fost vârâtă într-un plic netezit cu fierul de călcat, pentru că, uitându-l pe masa din bucătărie, înainte de a vârî în el hârtia, îl ciugulise boala de găină, atrasă de mirosul lipiciului. Reuşi să scrie cu greu pe toată mărimea lui adresa fetei la destinatar şi adresa ei la expeditor. Se chinuise cumplit, pentru că timbrele puse în vânzare de poşta din sat erau atât de mari încât ocupau trei sferturi din plic. Pentru că se făcea economie de lipici, trebuia să le ungi cu cocă. În scrisoare se spune printre altele:
"Dragii mei
Vine iarna şi n-am cizme. Am pierdut cheile de la maşină. Tac-tu continuă să bea. Pe Ileana a lui Culai Caliţa a lăsat-o bărbatu-său. Am pus la murat pentru voi o putină de ciuperci. Pe scară mondială sunt multe evenimente interesante. Ar fi cazul să le priviţi şi voi cu toată seriozitatea".