x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cum au mimat politicienii restructurarea?

Cum au mimat politicienii restructurarea?

de Ionuț Bălan    |    20 Iun 2016   •   07:46
Cum au mimat politicienii restructurarea?

De ce dacă tai salariile şi măreşti TVA în criză, aceste iniţiative nu ajută economia României să se restructureze? Fiindcă exceptând cazul în care doreşti să procuri resurse pentru furat, ca să realizezi acumulări mai mari decât adversarii politici, preţurile activelor, aşa cum erau ele, umflate, trebuiau să-şi găsească susţinere în investiţiile străine, atrase de marjele mari de profit de la noi. Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, ca respectivele fluxuri să fie capacitate, era nevoie ca mediul de afaceri să nu se înrăutăţească din cauza taxării, şi consumul să nu fie afectat de micşorarea lefurilor. Aşadar, între a fi tentant ca mediu economic şi corupţie, a fost aleasă cea de a doua „cale”. Deşi preţurile mari ale activelor puteau fi susţinute cu aport investiţional, fără să se lanseze Programul Prima Casă, care a constat în acordarea unei garanţii în loc să fie mobilizate capitalurile străinilor.
O spun încă o dată, în prim-plan s-a plasat jaful. S-au manevrat salariile şi taxele ca să se arate că s-au luat măsuri de restructurare, s-au obţinut împrumuturi de la finanţatorii instituţionali pentru a se conserva lichiditatea din sistem, dar s-a diminuat apetitul investitorilor de a băga bani în România. Şi imediat după asta s-a încercat ca investiţiile străine să fie compensate cu fonduri europene.
Singura instituţie, ce a gestionat activ situaţia, în vederea asigurării stabilităţii în afara pacturilor politice, a fost banca centrală. Cea care a ajuns în momentul de faţă în secvenţa în care nu are o problemă în a funcţiona pe principii de piaţă, spre deosebire de celelalte instituţii publice.
Iar când cineva face referire la robusteţea sistemului bancar, trebuie să înţeleagă că aceasta se datorează politicii monetare, şi nu a celei de personal, influenţate de politic.

×