Cum bate politia la altii

Nu stiu ce raspuns as da la un sondaj de opinie privitor la dreptul politistilor de a fi duri cu raufacatorii cinici, dovediti si care, abuzand de privilegiile democratiei, sfideaza legea si pe oamenii ei, dar mi-as aminti imediat ce mi s-a relatat intr-o tara din nordul Africii, cand m-am mirat cat de sigura e strada si ce cinstit e comertul.

Cand povestesti lucruri cu care pe moment nu esti de acord, lucrurile acestea incep sa-ti dea curand de gandit. Dupa un timp mai indelungat incepi sa te intrebi si daca nu cumva te-ai pripit condamnandu-le, doar pentru ca cei din jur te-au obisnuit sa le condamni.

"Dar ce face politia la voi?", m-a intrebat politistul sef, cu care stateam de vorba, sincer contrariat de faptul ca, desi avem politie in Romania, ne pandeste la tot pasul o primejdie. "Ce face politia in toata lumea, i-am spus: ii prinde pe cei rai, ii dovedeste ca sunt rai, dupa care urmeaza judecata si pedeapsa."

"Si la noi e la fel - a facut ganditor politistul nord african, oarecum intrigat ca n-am citat operatiunile in ordinea lor naturala, adica a eficientei. Atata doar ca se incepe cu pedeapsa." Dupa care a adaugat: "Se incepe cu bataia", ca nu cumva sa inteleg ca pedeapsa ar fi pe baza de reprosuri si mirari retorice de genul: "De ce furi, ma, tu nu stii ca nu-i frumos sa furi?".

Politistul sef nord african, in jurul caruia s-au strans respectuos cativa subalterni, alertati de ideea ca s-ar fi putut pune la indoiala importanta bataii intr-un stat hotarat sa-l apere pe cetateanul corect, mi-a relatat grav cum se bate la ei intr-o inchisoare, astfel ca arestatul cand iese - si daca mai apuca sa iasa - sa nu mai puna niciodata mana pe ce nu-i apartine. "In inchisoare, se bate cu program. Asa cum stie la ce ora o sa primeasca gamela cu ciorba, hotul sau banditul stie si intre ce ore va fi batut. De la trei la patru. Zilnic ori in zile dinainte stabilite ale saptamanii. Altfel, la ce-ar mai sluji puscaria?"

Unii cititori s-ar putea intreba cum de mi s-a marturisit mie cu atata sinceritate un politist, cand se cunoaste ca, oricat de amabili ar fi cu strainii, politistii nu fac publice chiar toate mijloacele educative in uz in breasla. Raspunsul ar putea fi unul simplu: Si ca sa ramai nelamurit, tot trebuie sa indraznesti cu intrebarea.

Al doilea raspuns priveste ocazia. Mergeam cu ambasadorul nostru, Petre Constantin, pe santierul arheologic al unui oras antic, iar politistul, prevenit de vizita diplomatului, stia ca era dator sa-i ofere acestuia toate lamuririle de care avea nevoie. Discutia, deci, pornise de la paza santierului. Nu de localnici era pazit santierul, ci de turisti. Cu autohtonii, treburile erau de multa vreme clare: furau o data, li se taia mana, furau si a doua oara, li se taia si cealalta mana. "Cam cate maini sunt taiate in fiecare an?", am intrebat, mustrat discret din priviri de ambasador. Replica politistului a fost plina de bun-simt democratic bine temperat. "Nu prea se mai intampla. Nu-i civilizat. Si de fapt acum nici nu prea mai avem cui taia."