Cum comunicam, dar nu numai…

Sustinand contractul cu Bechtel, de constructie a autostrazii Brasov-Bors, presedintele Ion Iliescu a sugerat nevoia de a comunica mai bine cu Comisia Europeana. Adica, Executivul sa explice mai bine decizii care, altminteri, pot starni controverse.

Comunicarea poate fi judecata in sine. De pilda, ce se transmite de catre Guvern interlocutorilor. Cand mesajele sunt confuze, sau neconvigatoare, apar probleme… Acestea pot fi rezolvate prin alte mesaje, cand originea confuziei este nepriceperea in a comunica. Daca admitem ca rationalitatea organizationala include capacitatea de a invata nepriceperea in comunicare poate fi remediata. Daca insa cauzele unor reactii adverse rezida in decizii „surprinzatoare" lucrurile se complica. Aici, adesea, ce se poate face este de a limita stricaciunile (damage control). Cand numarul unor asemenea decizii este semnificativ se ajunge intr-o stare care poate degenera (intr-o criza) daca nu este tratata cu seriozitate.

Guvernul s-a confruntat recent cu cateva situatii delicate: scandalul adoptiilor, afacerea Bechtel, mersul reformei in justitie, ordonanta privind finantarea ANL de catre CEC etc. Sa amintim si episodul privind Curtea Penala Internationala (CPI). Puteau fi neintelegerile evitate? As spune ca numai partial. Intrucat evenimentele mentionate indica mai mult decat o simpla problema de comunicare. Explicatii cu tenta preventiva, fie cu maiestrie articulate, se dovedesc insuficiente cand reveleaza un tipar in alegerile facute. Diplomatia vorbelor nu se poate substitui actiunii, desi vorbele incearca sa modeleze din realitate. Cel mai elocvent mod de a comunica este ceea ce faci; faptele au propriul limbaj.

Viata asaza un guvern, frecvent, in fata unor dileme grele. De exemplu, Romania s-a confruntat cu „dileme de loialitate" in ultimii ani, pe fondul divergentelor dintre Uniunea Europeana (sau principali actori din UE) si SUA. A subestima aceasta realitate, foarte complexa, ar fi incorect fata de actualul executiv. Si totusi, acolo unde este posibil, exista o cale care se bizuie pe reguli si proceduri comun acceptate de parti, pe transparenta si onestitate, pe evitarea limbajului dublu. In cazul CPI am fi putut comunica mai bine cu Comisia UE. In cazul adoptiilor am fi putut respecta moratoriul in pofida numeroaselor interventii externe influente. In privinta autostrazii Brasov-Bors Guvernul ar fi putut recurge, daca nu la licitatie, la o „selectie de oferta", care sa asigure o povara cat mai mica asupra bugetului public printr-o procedura acceptata de finantatori multilaterali internationali (este de salutat ca, macar acum, s-a solicitat Bancii Mondiale o evaluare a proiectului). Ordonanta privind CEC merge acum la refacut.

Problema de comunicare priveste deci si substanta a ceea ce numim guvernanta publica: regulile dupa care se orienteaza Executivul in optiunile sale. Un guvern care respecta reguli si proceduri, care este transparent, care informeaza cetateanul in mod corect, are mai multe sanse sa promoveze statul de drept, sa lupte impotriva coruptiei, sa obtina sprijin civic in politica de ansamblu; are mai multa credibilitate interna si externa si se bucura de mai mult respect, acasa si afara (m-am bucurat sa-l aud pe ministrul Cristian Diaconescu vorbind despre independenta justitiei, onestitate, credibilitate). O asemenea conduita este de ajutor si in lupta impotriva crimei organizate, a terorismului, unde sprijinul cetatenesc este vital. Si tot o asemenea conduita ajuta un guvern sa negocieze in conditii mai avantajoase cu partenerii institutionali internationali (inclusiv cu UE) in promovarea interesului national.

PS. Problema de comunicare priveste toate compartimentele Executivului. Daca ministerele de resort nu au functionari capabili sa discute profesional cu omologi de la Bruxelles demersurile capilor guvernamentali se pot impotmoli. Mai ales ca este vorba de un dialog cvasicotidian de care depinde sustinerea intereselor si aplicarea efectiva a angajamentelor Romaniei. Si aceasta zona trebuie tratata foarte serios, inclusiv prin promovarea unor oameni tineri, indrazneti, cu scolire adecvata in economie si administratie, in problematica europeana.