Cum e viata

Sotia romancierului nu-i citeste cartile. "Candva i le citeam - spune ea - si ma enervam. Aceleasi intamplari, el le vedea altfel. Una vedeam amandoi, alta scria."

Sotia romancierului e convinsa ca personajele feminine au un model in prietenele familiei si ca toate povestile de amor din romanele barbatului ei ascund lucruri pe care o nevasta e mai cuminte sa nu le stie. "Bine, bine - a contrazis-o un critic literar - , dar imaginatia e altceva decat realitatea". "Ei, pe dracu’ altceva - i-a zis sotia romancierului - daca nici eu nu-mi dau seama ce-i in capul lui, atunci cine, amantele?!" Copiii romancierului, nici ei, nu-i citesc cartile. Cand erau mici, spuneau ca nu le inteleg. Cand au inceput sa citeasca romane, le gaseau pline de intimitati si se uitau la parinti cu un sentiment stanjenitor de martori. "Saraca mama - ii spunea baiatul mai mare fratelui sau, care citea numai basme si benzi desenate - , e desteapta ca nu se baga." Rudele romancierului spun ca-i citesc cartile si ca-l admira, insa nu le spun titlurile corect si aprecierile lor sunt foarte aproximative: "Cel mai mult ne-a placut aia cu popa care s-a batut cu primarul". In cele peste sase sute de pagini ale romanului «Apostolii singuratatii», incidentul care i-a retinut pe bunicul din partea sotiei si pe un unchi, tot din partea ei, e relatat in treacat, in cateva paragrafe si priveste doar atmosfera locului, nu firul principal al dramei. Si nici macar nu e vorba de o bataie, ci de o ciondaneala. Bunicul si unchiul s-au batut insa candva cu popa Iordache din sat si au impresia ca romancierul acel moment il evoca." "Trebuia sa-i mut gura din loc popii - spune bunicul - , ca sa scrie si baiatul asta al nostru macar cateva pagini, sa vada lumea ce bandit de popa aveam." "Unchiul, care a apucat doar sa-i dea popii doar un picior in fund, se considera nedreptatit: "O fi el scriitor mare, nu zic nu, dar uneori scrie aiurea. Tot satul a vazut cum l-am saltat pe popa de fund, cand i-am dat cu piciorul, ori in carte eu nu apar deloc. Ori scrii ce trebuie, ori nu mai scrii deloc. Altfel, nu face sa te apuci de romane!".

Amanta romancierului nu-i citeste cartile, deoarece n-are timp. "Alege - ii spunea ea - , ori ne intalnim, ori stau acasa si te citesc. Lasa, ca o sa am timp berechet de citit cand n-o sa se mai uite nimeni la mine!" Prietenii si vecinii din cartier ai romancierului nu-i citesc cartile. Nu ca nu l-ar respecta, dar sunt intrucatva dezamagiti de faptul ca-i sunt prieteni si vecini si ca-si plateste intretinerea la timp. Ar fi vrut sa-l stie mai mandru, mai distant, mai altfel, nu ca oricare om. "Scriitorii mari se poarta ca niste persoane deosebite." Responsabilul de scara a avut chiar o vorba de duh care a prins: "Vecinul nostru e el romancier, dar aia marii locuieste in alte blocuri". Singura persoana care i-a citit romancierului absolut toate cartile, care poate sa spuna pe de rost toate personajele si care il venereaza e o doamna mititica, nitel cocosata, nemaritata si care creste optsprezece caini. "Asa e viata", isi spune romancierul, dar cum e viata cu adevarat tot in macelaria lui nea Mitica ii e dat sa afle. "Hai, ia din partea casei o parjoala - striga dupa romancier nea Mitica - si sa ne scrii carti multe!".