Cum l-am văzut pe Gorbaciov la București

Multe din informațiile care au circulat în spațiul public după căderea lui Ceaușescu sunt fabulații sau interpretări de conjunctură care distorsionează sau chiar falsifică realitatea. O „cronică” a relațiilor dintre Ceaușescu și Gorbaciov poate fi îmbogățită de amintirile persoanelor care au participat direct la întâlnirile dintre cei doi lideri. Din motivele cunoscute, doar Gorbaciov a putut să menționeze în scrierile lui memorialistice aprecieri despre Nicolae Ceaușescu, prezentându-l ca un stalinist, fără să dea detalii despre vizitele la București, divergențele personale dintre ei fiind „împachetate” în viziunile lor diferite despre socialism. Istoria consemnează că și Ceaușescu, și Gorbaciov, cu toată antipatia evidentă, au fost legați de un destin comun, fiind amândoi capăt de drum pentru regimurile pe care le-au condus, ca ultimii lideri ai României Socialiste și ai Uniunii Sovietice.

Prin natura profesiei și a funcțiilor pe care l-am avut în acea perioadă, ziarist la Scînteia și apoi redactor-șef adjunct la Informația Bucureștiului, am avut prilejul să particip la câteva momente ale celor două vizite pe care le-a făcut Mihail Gorbaciov la București. În ambele călătorii a fost însoțit de Raisa Gorbaciova. 

Prima lui prezență la București a fost în 25-27 mai 1987, în program fiind incluse câteva puncte de interes din Capitală. În acei ani se aflau în plină desfășurare ample lucrări – metroul și centrul civic, cu Casa Poporului – și se impunea un ritm draconic pentru a fi încheiate în punctele pe unde urma să treacă Gorbaciov. Un important șantier era pasajul de la Piața Unirii, pe care constructorii l-au numit în glumă „pasajul lui Gorbaciov”, deoarece prin el treceau mai multe variante de traseu pregătite ca să-i arate liderului de la Kremlin succesele românești.

Prima „contră” a apărut la Întreprinderea 23 August, după ce Gorbaciov însoțit de Ceaușescu au vizitat pe îndelete fabricile, liceul și au participat la o ședință a Consiliului Oamenilor Muncii; oaspetele, devenit tot mai nervos, a făcut un gest total neprotocolar, dar semnificativ. El a refuzat, la finalul vizitei, cu un gest de respingere, să semneze în Cartea de onoare a întreprinderii. Supărarea fusese provocată de conținutul discuțiilor din ședință și de replicile lui Nicolae Ceaușescu, acid cu aluziile față de perestroika pe care o promova Gorbaciov ca strategie de democratizare. Alt episod la care am participat a fost la Institutul Politehnic, punct înscris „peste noapte” în program, la dorința lui Gorbaciov. La Facultatea de Energetică, după ce a vizitat expoziția cu rezultatele cercetării și microproducției, Gorbaciov și Raisa au venit spre studenți ,s-au oprit la în fața unui tânăr întrebându-l de ce scandează „Ceaușescu – Pace” și „Ceaușescu – PCR”. Studentul i-a explicat Raisei, în engleză, că are pentru ce să fie entuziast și mulțumit – condiții bune de învățământ și post sigur după absolvire. Pe un alt student l-au întrebat dacă e mulțumit de conducerea României, răspunsul primit – „Nu se vede?” – declanșându-i lui Gorbaciov zâmbete  ironice.

La încheierea primei vizite în România a soților Gorbaciov, conform cutumei a fost organizată o mare adunare populară la Sala Palatului. În prezidiu, lângă cei doi lideri erau plasate Elena Ceaușescu și Raisa Gorbaciova. Constantin Olteanu, atunci primarul general al Capitalei , mi-a relatat că Elena Ceaușescu i-a cerut ca în deschiderea adunării să o anunțe doar pe Raisa ca participantă. Ca o premoniție a evenimentelor care urmau peste câțiva ani, la finalul „mitingului prieteniei româno-sovietice”, Ceaușescu s-a împiedicat de o treaptă la ieșirea de pe scena Sălii Palatului. Gorbaciov, aflat alături, l-a sprijinit cu un gest ferm să nu cadă, ceea ce nu s-a mai întâmplat în decembrie ’89. Dimpotrivă!

A doua vizită a avut loc în 7-10 iulie 1989, când la București s-a desfășurat consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia. Soții Gorbaciov veneau din vizita oficială din R.F. a Germaniei și au întârziat deliberat aterizarea, ca să se detașeze de ceilalți lideri care veneau la reuniune. Ceaușescu a venit fără Elena la Otopeni, ceea ce i-a iritat pe Gorbaciovi. Alt moment de tensiune a apărut când Gorbaciov a refuzat să se urce în mașina ARO pregătită de gazde și l-a invitat pe Ceaușescu în automobilul sovietic sosit de la Moscova cu o zi înainte. Ceaușescu l-a refuzat, spunând că are alt program. A doua vizită a soților Gorbaciov a fost mult mai protocolară și nu sunt date certe despre un conflict verbal puternic care ar fi avut loc între Nicolae și Mihail la reședința de protocol unde erau găzduiți oaspeții din URSS.

Ultima întâlnire dintre Gorbaciov și Ceaușescu a avut loc la Moscova în 4 decembrie 1989, tot la o reuniune a Tratatului de la Varșovia. Cum a decurs acea întâlnire, aflăm din ampla lucrare memorialistică a generalului Constantin Olteanu, cu titlul „O viață de om”. Concluzia portretizării lui Gorbaciov exprimată de Ceaușescu față de cei care îl însoțiseră la Moscova: un personaj periculos, față de care trebuie manifestată multă atenție.