Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am fost întrebat dacă modelul de prognoză folosit de BNR s-a rodat suficient. Aici sînt de distins cîteva aspecte. Unul priveşte modelul utilizat de BNR, care nu avea cum să nu sufere modificări, în timp, cerute de evoluţia condiţiilor de funcţionare a economiei româneşti
Am fost întrebat dacă modelul de prognoză folosit de BNR s-a rodat suficient. Aici sînt de distins cîteva aspecte. Unul priveşte modelul utilizat de BNR, care nu avea cum să nu sufere modificări, în timp, cerute de evoluţia condiţiilor de funcţionare a economiei româneşti. Un alt aspect priveşte îmbunătăţirea modelului în sine, care ţine de priceperea celor care l-au construit; să nu omitem că BNR a fost pusă în faţa unei provocări excepţionale din acest punct de vedere. Şi un alt aspect, legat de primul menţionat, se referă la faptul că în condiţiile de la noi ţintirea inflaţiei nu avea cum să nu fie decît "neortodoxă". Eu am numit-o în mai multe studii şi articole de tip "moale" (soft). Aici mă refer la efecte ale deschiderii contului de capital, care este compatibilă cu "ţintirea inflaţiei" principial. Dar în condiţiile unor pieţe imperfecte (ale unui mecanism de transmisie monetară imatur) şi ale unei inflaţii ridicate, BNR a fost obligată să facă, adesea, acrobaţie. Amintesc aici dobînzile, uneori, foarte scăzute pe piaţa monetară din dorinţa de a descuraja capitalul speculativ, în timp ce obiectivul central era de a obţine dezinflaţie, deci de a nu lăsa lichiditate în exces pe piaţă. Un reper al evoluţiei modelului este şi evoluţia orizontului cu care a operat acesta, care s-a extins treptat.
O altă chestiune priveşte credibilitatea strategiei de ţintire a inflaţiei avînd în vedere devierile mari de la ţinte. Nu trebuie să confundăm evaluări ale analiştilor din instituţiile financiare cu masa largă de consumatori de informaţie economică. Pentru cei din urmă, trecerea la ţintirea inflaţiei a fost, în bună măsură, irelevantă, în sensul că oamenii nu au perceput/înţeles tehnicalităţile noului regim de politică monetară. Şi dacă aşa stau lucrurile, ce contează în ultimă instanţă este rezultatul efectiv. Adică, BNR a reuşit să aducă inflaţia în România la o singură cifră în ultimii ani. Vreau să spun că nu "ţintirea inflaţiei", ca regim de politică monetară, este răspunzătoare în principal, în opinia mea, de mersul inflaţiei la noi. Alţi factori, între care importul de dezinflaţie (inflaţia coborînd mult în lume în deceniul trecut) şi aprecierea masivă a leului după 2004 au jucat un rol decisiv. Revin asupra faptului că perioade bune de timp a existat o discrepanţă mare între dobînda de politică monetară şi cea efectivă pe piaţă. Opinia mea este că testul adevărat pentru ţintirea inflaţiei va fi în anii ce vin, pe fondul şocurilor exogene puternice. În mod ironic, acest test va fi mai dur în condiţiile în care mecanismul de transmisie monetară a progresat notabil, ceea ce este de presupus că ar uşura practicile băncii centrale. Dar eu cred că toate băncile centrale vor avea dificultăţi majore în anii ce vin.
Cînd am vorbit despre un regim soft al ţintirii inflaţiei în România, am avut în vedere şi imposibilitatea de a neglija dinamica cursului de schimb. Avem o economie relativ mică la scara Europei, iar fluctuaţiile valutare excesive pot provoca instabilitate nu numai financiară. Una este ţintirea inflaţiei de manual şi alta cea care se realizează în practică, la noi şi în alte părţi. Afirmînd aceasta nu îndemn ca BNR să "targeteze" un anume nivel (sau marja de fluctuaţie) a cursului, ceea ce ar fi şi inconsistent cu logica acestui regim de politică monetară (imposibila "trinitate" operează aici). Ci mă gîndesc la marile dileme pe care le poate avea o bancă centrală (la noi a trebuit să conciliem dezinflaţia cu nevoia de a descuraja intrări mari de capital speculativ), ca şi la imperfecţiunile (rigidităţile) pieţelor, care permit unei bănci centrale practici mai puţin "curate".
Citește pe Antena3.ro
