x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cum pot fi numiţi cei ce nu învaţă din greşeli?

Cum pot fi numiţi cei ce nu învaţă din greşeli?

de Ionuț Bălan    |    06 Mar 2017   •   07:30
Cum pot fi numiţi cei ce nu învaţă din greşeli?

Primăria Cluj-Napoca, condusă de Emil Boc, a crescut drastic impozitul pe proprietate pentru cei care nu reabilitează clădirile istorice din centrul urbei. Iată nişte noi iniţiative liberale care reamintesc de mărirea TVA şi tăierea salariilor, pentru care se dă vina pe Traian Băsescu.

Se observă însă că se iau măsuri similare, care nu poartă aceeaşi “amprentă”, ceea vădeşte că nu se învaţă din greşeli.

În fine, cei ce nu-şi tencuiesc imobilele probabil că nu-şi permit. Au datorii, şi situaţia dificilă le e agravată de taxe, precum au făcut-o anterior creşterea TVA şi scăderea lefurilor. De aceea au şi explodat atunci creditele neperformante.

Scriam în ianurie 2015 într-un text numit “Premiile Darwin pentru politici fiscale” că dacă, de mâine, alături de reducerea TVA de la 24% la 19%, ar reveni şi salariile la nivelul de la care au scăzut, iar taxele pe proprietate la cel de la care s-au majorat s-ar reaprinde inflaţia. Fiindcă nu-i posibil ca după nişte iniţiative proaste să se facă mişcarea inversă şi totul să fie ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Creştea taxelor şi micşorarea salariilor au “răcit” secvenţa economică, iar dacă se măresc brusc veniturile, în lipsa majorării ofertei, rezultatul e inflaţie curată.

Suntem în 2017, TVA e din nou la 19%, scăderea n-a fost însoţită de încurajarea ofertei, şi bunurile şi serviciile încep să se scumpească, deoarece comercianţii absorb suplimentul de masă monetară cu preţuri mai mari, în locul unei oferte abundente. E ca în timpul spiralei preţuri - salarii din timpul guvernului Tăriceanu.  

Cu precizarea că raportul dintre impozitul pe profit şi TVA trebuie să se găsească la niveluri care să nu “umfle” rambursările de TVA, cele două tipuri de impunere e necesar să se reducă ca să stimuleze oferta agregată. După cum e nevoie să nu mai fie descurajaţi cei ce economisesc, prin taxarea dobânzilor. 

×