Cum rezolvi o criză mare printre atâtea crize mici?

Dacă priveşti mai puţin atent o statistică a subiectelor dezbătute în România şi a ritmului în care se succed aceste teme, ai senzaţia unei ţări care rezolvă rapid, gândeşte repede, depăşeşte orice obstacol şi păşeşte spre viitor cu paşi mari şi siguri.

Pe urmă, la o privire mai atentă, începi să descoperi că unele teme se repetă în timp, chiar dacă îmbracă haine noi. Alte teme aparent proaspete nu sunt decât consecinţe sau urmări ale unor situaţii mai vechi, discutate mai demult şi lăsate în pace. De fapt, dezbatem aprins o zi-două şi trecem mai departe, pentru că apare un alt subiect şi nu pentru că am rezolvat cazul. Sau pentru că cineva ar fi început să se ocupe temeinic de el.

Ce se întâmplă cu unitatea "doi şi un sfert"? Face poliţie politică? A ajuns arhiva sa acolo unde "trebuia"? A fost ea "domesticită" de celelalte servicii? Punct şi de la capăt.
A făcut Becali justiţie privată? Procurorii l-au ridicat cu circ sau cu temei? A fost un complot al interlopilor? Punct şi de la capăt.
Si-a cumpărat Ioana Băsescu apartamentul cu bani justificaţi? A înjurat justificat Mircea Băsescu? Punct şi de la capăt.
Iau mită arbitrii? De când? Cu ce consecinţe? Ce va face federaţia? Punct şi de la capăt.

Mărim salariile profesorilor cu 50%? Cu 10%? Le lăsăm aşa? Le mai plătim? Îi dăm pe toţi afară? Punct şi de la capăt.
Sunt bune noile coduri civile şi penale? Sunt rele? Sunt atât de bune încât nu mai trebuie discutate? Introducem în noul cod penal toate infracţiunile din legile speciale sau scoatem acum din cod infracţiunile de corupţie şi facem din ele o lege specială? Punct şi de la capăt.

A fost arestat Hayssam în Siria? Ştiau autorităţile române? Trebuia să ştie? Par interesate de o extrădare? A organizat Băsescu răpirea jurnaliştilor, cum spune un fost preşedinte? Punct şi de la capăt.

Asistăm la o adevărată goană a atenţiei ce mimează, de fapt, societatea care dezbate aşezat. La cealaltă extremă socială a planetei, de pildă, într-un oraş mărişor din Canada, posturile de televiziune au vorbit o săptămână, în deschiderea jurnalelor, despre stresul veveriţelor din parcul central. Să oprim sau nu circulaţia maşinilor în zonă?

La noi, fiecare subiect e grav, pare fundamental pentru viaţa a milioane de oameni, uneori aşa şi e, apar fapte strigătoare la cer. Dar, în final, se aplică numai soluţii strigătoare la micul ecran.

În felul ăsta, cazurile respective fie rămân să băltească singurele şi să evolueze hai-hui, după capul lor, fie sunt rezolvate discret, într-un final, la adăpost de ochiul public, care priveşte deja în altă direcţie.

În aceste luni, marea problemă este şi rămâne criza economică despre care noi însă nu vorbim. Guvernul atacă această problema doar dintr-o singură direcţie: cum să tăiem cheltuieli de oriunde, de peste tot, din orice domeniu, cu excepţia turismului. În fiecare lună, această tăiere e altfel descrisă, are altă adâncime, suscită altfel de ţipete.

În ce o priveşte, criza e la locul ei, bine mersi. Cum stimulăm creşterea? Întreprinderea? Crearea de locuri de muncă? Unde e marele avânt teoretic spre construcţie şi infrastructuri pe care îl auzeam la început? Se reduce totul la micşorarea lefurilor unor directori de ici şi de colo - adevăraţi duşmani publici? Aşa combatem noi flagelul economic mondial?

În Franţa, de pildă, guvernul s-a bătut cu Uniunea Europeană şi a obţinut scăderea TVA-ului pentru restaurante de la 19% la 5,5%. Cu condiţia creşterii locurilor de muncă şi a unui meniu de cost redus pentru cei mai săraci. În felul ăsta este ajutată şi agricultura franceză (carne, vin, brânză) care îşi va menţine piaţa internă de desfacere. Iar Sarkozy pune la cale investiţii de 30 de miliarde de euro în Paris, inclusiv pentru noi linii de metrou care să facă legătura cu periferiile, aşa-numitul Paris metropolitan.

Privind la spectacolul românesc, ai uneori senzaţia a ceva magic. Politicieni, manageri de tot felul, experţi şi comentatori par să încerce exorcizarea răului prin nebăgarea în seamă. Criza e tratată aşa cum unele civilizaţii îl tratează pe necuratul. Fără să permită oamenilor să-i rostească măcar numele.