Cum s-a văzut Revoluţia din Lada

Pentru Paşa, excursia ordonată din decembrie ’89 în România a rămas una de suflet. Locotenent în Batalionul 114 “Spetznaz” al GRU, serviciul de informaţii al Armatei Roşii, a fost recompensat cu misiunea de a fi turist, după ce şase luni fugărise nişte lupi pe gheţuşul din Siberia şi-i muşcase de beregată ca să se înveţe minte. Făcuse băşici în tălpi, înspre degetele mari de la picioare, pentru că mersese prea mult pe vârfuri. La ei, la luptătorii “Spetznaz”, călcâiul bocancului este fixat în vârf, pentru inducerea în eroare a urmăritorilor. Aşadar, după atâta mers pe jos, când a primit cheile de la Lada cea roşie îi venea să sară în sus de bucurie.

Pârrr – pârrr – pârr, a ajuns la Iaşi pe 14 decembrie, dar cum era prea mare aglomeraţie de colegi, a luat harta din torpedo şi şi-a fixat traseul până la Timişoara. A fost fermecat de frumuseţile României, de cenuşiul prevestitor, de ceaţa lăsată în botul maşinii. Şi la Timişoara a dat de camarazi, turişti meticuloşi, atenţi şi interesaţi. A oprit la o sută de metri de casa popei aceluia, Tokes, şi a aşternut pe capotă o Pravda, cât să primească deasupra conserva de stavrid şi feliile ordonate de pâine. În timp ce îmbuca, îl privea pe popă cum apărea şovăitor de după perdea. Vizavi deja începuse spectacolul, tramvaie blocate, manifestaţie în toată regula, cu scandări împotriva tovarăşului Ceauşescu. “Bun”, şi-a zis şi, cum terminase de înfulecat, a mutat Lada la câteva străzi, într-un colţ întunecat. Un loc pentru privit băieţii aceia hotărâţi care spărgeau cu bâte, cu biciuri, cu bile geamurile magazinelor din cotlonul de oraş. Ar fi avut ceva amendamente de adus, pentru un mai mare randament în sfărâmat împrejurimile, dar s-a declarat până la urmă mulţumit. Oricum trebuia să-şi facă siesta. A văzut, totuşi, prin preajmă, nişte inşi care filmau şi nu aveau semnalmentele spărgătorilor, aşa cum le primise el prin consemn. Paşa a scos carneţelul din buzunar şi a scris: “De găsit şi confiscat casetele filmate de Securitate”.

Turistul sovietic a tras un pui de somn, spre dimineaţă şi odată trezit, a plecat spre locul de întâlnire cu “Mişa”, românul pe care şefii îi spuseseră să-l vadă neapărat. I-a transmis scurt, cât să-şi aprindă o ţigară, “Mergi la Piaţa Operei, e frumos acolo”. Hai-hui prin Timişoara, a surâs când soldaţii români au pornit să defileze cu steagul de luptă în frunte, ca să calmeze poporul. Din Lada lui se vedea bine cum un bărbos, ce semăna cu spărgătorii de cu seară şi făcea notă discordantă faţă de timişorenii ce scandau, s-a repezit cu un cuţit în mână spre un ofiţer român, să-l înjunghie şi să captureze steagul. Concomitent, un alt bărbos strecurat în mulţime a strigat: “Omorâţi-vă ofiţerii!” Efectul a fost atins, militarii români au păcănit, ulterior, din arme în manifestanţi.

Paşa a plecat, după ce a bifat în carneţel obiectivele turistice ale Timişoarei, spre Bucureşti. A condus cu grijă şi, la 21 decembrie dimineaţa, Lada sa era parcată în apropiere de Comitetul Central. Dinspre Sala Palatului vuietul şi vaietul mulţimii care fugea care-ncotro semăna cu ce îndurase el, la antrenamente. Uite aşa a trecut ziua, şi noaptea, dând târcoale Pieţei Universităţii, s-a ferit magistral de gloanţele trase în salvă, în timp ce nefericiţii cădeau seceraţi. De parcă se aştepta. L-a recunoscut în mulţime, pe confratele său din batalion, Volodea, dar l-a lăsat în pace, fiindcă momentul nu i s-a părut prielnic de-o votcă. A doua zi, după ce soţii Ceauşescu au fugit cu elicopterul, a vizitat nişte intersecţii, unde, după ce-a plecat el, pe la şase seara, au început tragerile teroriştii.
Şi anul ’90 l-a făcut ca turist în România, traversând-o cu Lada cea roşie şi vânzând câte ceva prin bazare. I-a plăcut atât de mult ţara încât n-a mai plecat. Fireşte, cu aprobare. Azi e om de afaceri, se dă basarabean şi-i are la degetul mic pe politicienii din judeţul unde s-a stabilit.