Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum câţiva ani la Bucureşti a avut loc reuniunea anuală a Clubului de la Roma. Tema generală a dezbaterilor a fost, fără îndoială, incitantă: "Cum să călărim valul globalizării". Pentru noi, românii, această temă de ordin planetar revine acum, în vremuri de criză, însoţită de numeroase detalii locale, sintetizate într-o întrebare esenţială: "Cum scăpăm de recesiune?"... O întrebare pe care n-o putem despărţi, oricât ar fi ea de "sectorială", de globalismul actual, lovit puternic de valurile de turbulenţe financiare şi de recesiuni.
Iată şi principalele repere: cât PIB facem noi şi pe cât capital ne bazăm. Privindu-ne acum în oglinda unei lumi îngrijorate, obsedată de ravagiile făcute de criză, şi întrebându-ne dacă reuşim (ori nu reuşim) să călărim valul care loveşte planeta, nu putem să facem abstracţie de "calul" pe care-l încălecăm. Căci ştim bine că nu simţim sub noi o mândreţe de roib, care să alerge ca fulgerul, ci un cal modest, abia obişnuit cu economia de piaţă şi fără prea mare viteză de reacţie.
PIB-ul nostru creşte, dar înregistrând valori negative. Iar principalele motoare care ar putea să pună economia într-o mişcare optimă, concurenţa şi pieţele libere, gâfâie sub greutatea ajustărilor suferite de contul extern. Şi mai purtăm o povară: societatea românească a consumat ani la rând mai mult decât a produs, de aici rezultând marile deficite externe de la care ne debranşăm acum. Dacă vrem, aşadar, să călărim bine valul recesiunii - ca să rămânem în spiritul acestei incitante parabole - va fi nevoie să facem din calul nostru, dacă nu un pur sânge veritabil, măcar un competitor de valoare medie. În topurile competitivităţii economice, vechi sau recente, n-avem încă un loc de invidiat. Pe planetă, ţări care n-au nici aspiraţiile noastre, nici posibilităţile noastre ne-au luat-o înainte. Avem vreo soluţie? Mulţi dintre cei care răspund afirmativ la această întrebare "văd" şi... tava cu jar. Ei spun: să fie stimulat consumul. Dar lucrurile nu sunt deloc simple. Mai multă cerere de consum ar putea fi întreţinută numai cu salarii mai mari. Oare atât de lineară să fie problema economiei româneşti?
O carte importantă, publicată în 1935, deschide un câmp vast de analiză. Am în vedere "Drumul echilibrului financiar" de Virgil Madgearu. Marile dureri ale economiei româneşti, din anii de după primul război mondial - cu deosebire inflaţia de personal, productivitatea aflată la nivelul cel mai de jos, un randament scăzut al maşinilor, calitatea slabă a produselor - erau actuale şi în decembrie 1989, după câteva decenii de "prefaceri socialiste". Unele sunt actuale şi acum. Profesorul Madgearu, în 1935, vedea o singură cale bună: creşterea imediată a veniturilor populaţiei. "Asta propunem şi noi" - vor spune, desigur, adepţii ieşirii din recesiune prin creşteri salariale, care să ducă la intensificarea consumului şi, mai departe, la producţii mai mari. Madgearu nu era însă un neştiutor în materie de legităţi economice. Şi nici n-a gândit vreodată că voluntarismul în economie nu se răzbună cumplit. În toate împrejurările. Aşa că, atunci când a scris, negru pe alb, că vede pentru România "o singură cale bună: creşterea imediată a veniturilor populaţiei", nu a crezut nici o clipă că un astfel de pas ar putea să fie făcut, pur şi simplu, prin pomparea de bani şi prin umflarea veniturilor fără nici o legătură cu productivitatea şi eficienţa muncii.
Cheia problemei? Reformele structurale. Dar timpul de aşteptare s-a epuizat. Fără a le face, şi încă repede, ieşirea din recesiune nici măcar nu ne-ar fi de prea mare folos.
Logica economică ne conduce spre o judecată simplă: atât timp cât nu vor fi reînnoite structurile economice, organizarea muncii şi sistemul intereselor, a forţa motoarele creşterii economice, în speranţa că vom avea mai mult PIB, ar însemna să ne afundăm şi mai rău în ineficienţă. Numai într-un climat economic sănătos, competiţional, mai mult PIB ar însemna mai multe valori adăugate. Pentru că numai aşa o producţie mai mare de bunuri şi servicii ar fi în stare să stimuleze atât veniturile, cât şi consumul populaţiei.
