x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cum să economisești pentru ieșirea la pensie

Cum să economisești pentru ieșirea la pensie

de Daniel Apostol    |    13 Sep 2021   •   07:10
Cum să economisești pentru ieșirea la pensie

Mie unul îmi vine destul de greu ca, la peste 50 de ani cât am, să încep să fac acum ceea ce nu m-a dus capul să fac când aveam 30: să economisesc pentru când voi atinge vârsta pensionării. Dar voi, cititorii care aveți până în patruzeci de ani, sunteți cei ce puteți să vă croiți încă de astăzi, de timpuriu, o parașută de siguranță financiară pentru a ateriza lin la pensie.

            Nu vă lăsați pe mâna statului, pentru că nu de la stat vă va veni bunăstarea materială la vârsta a treia. Statul colectează astăzi contribuțiile celor activi și tot astăzi plătește pensiile către cei retrași din muncă (pensionați). Dar statul colectează insuficient și cheltuie mult mai mult decât încasează. În plus, statul român se confruntă cu o amenințare serioasă: pe zi ce trece își pierde tot mai mulți cetățeni. Fie din cauza ritmului demografic negativ, fie și din cauza emigrării tot mai accentuate, în țară vor rămâne din ce în ce mai puțini oameni să contribuie la fondul de pensii administrat de stat, iar statul va avea din ce în ce mai mulți pensionari pe lista de plată. Și am mai subliniat și cu alte ocazii faptul că pensia nu este o cadou pe care ni-l face statul! Și nu este nici o favoare trâmbițată electoral de vreun guvern oarecare. Banii de pensie nu sunt bani publici, sunt contribuții din veniturile personale, pe care fiecare om îi dă statului să-i strângă și să-i administreze, pentru a-i primi înapoi de la stat mai târziu, la bătrânețe.

Un studiu dat recent publicității relevă faptul că șase din zece angajați români spun că nu au în prezent niciun plan pentru a-și spori veniturile când vor ieși la pensie. Mai mult, doi din zece salariați susțin că vor continua cu siguranță să lucreze, iar alți șase din zece iau în calcul această posibilitate. Dar există și o altă variantă de a pune bani albi pentru zile negre: investițiile pe termen lung, în diverse instrumente financiare, pot fi o soluție pentru economisirea în vederea suplimentării veniturilor la momentul retragerii din activitatea profesională. Spre exemplu, pensiile private, dar și fondurile deschise de investiții sunt astfel de instrumente, care pot fi ușor accesate în timpul vieții active și care pot genera sume de bani în plus în momentul retragerii la pensie. Important este ca tinerii să înceapă de timpuriu să investească în viitorul lor și să economisească pentru când vor ajunge la senectute.

La finalul primului semestru al anului 2021, potrivit datelor ASF, activele nete totale ale fondurilor de pensii administrate private (Pilon II) au ajuns la 84,41 de miliarde de lei, în creștere cu circa 28% față de perioada similară a anului precedent. În același timp, fondurile de pensii facultative (Pilon III) aveau, la sfârșitul lunii iunie a acestui an, active nete totale în valoare de aproximativ 3,24 de miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 24% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2020. Investițiile fondurilor de pensii facultative în titluri de stat au reprezentat 61% la finalul lunii iunie 2021 iar investițiile în acțiuni au reprezentat 28% din valoarea totală a activelor fondurilor de pensii din Pilonul III. O altă categorie importantă de active financiare în care au investit fondurile de pensii facultative este reprezentată de depozitele bancare și obligațiunile corporative. La 30 iunie 2021 ponderea participanților cu vârsta cuprinsă între 16-29 de ani a fost de 6% din total, ponderea celor cu vârstă cuprinsă între 30 și 44 de ani a fost de 40% și ponderea celor de peste 45 de ani a fost de 54%. Distribuția participanților pe gen rămâne constantă, ponderea participanților de genul feminin în numărul total de participanți fiind de 51%, iar ponderea persoanelor de gen masculin, de 49%.

×