Cum se scrie un roman

Raspunsul la intrebarea "Cum ajunge un roman best-seller mondial?" e pe cat de scurt, pe atat de descumpanitor: nu ajunge!

Nu ca n-ar exista cu adevarat romane cu milioane si milioane de adoratori in toate tarile lumii. Problema este ca ele nu se scriu, asa cum ne imaginam, citindu-le si judecandu-le conform cu cele invatate la scoala. Ele se organizeaza. Astfel de carti, destinate unor cariere internationale, sunt rezultatul unor scenarii editoriale si de piata foarte complexe, nu al inspiratiei catorva autori. Si in nici un caz, o chestiune de noroc. Regia marelui succes e pusa la punct de o echipa de multi priceputi, in care specialistii in psihologia multimilor joaca rolul principal, iar autorul viitoarei carti, rolul cel mai putin important. Mai mult, nici nu e obligatoriu ca el sa existe. Cateva din romanele, care au inebunit lumea acum zece-cincisprezece ani, aveau un nume de autor pe coperta, dar, daca volumul era munca unui singur om sau a unui pluton de scribi, asta o stiau doar cativa initiati.

Raspunsul lung la intrebarea "Cum ajunge un roman best-seller mondial?" n-o sa fie niciodata la indemana marelui public. De fapt, marele public nici nu e preocupat sa-l afle. Ii e de ajuns ca participa la festinul planetar al cartii care doboara toate recordurile de vanzari.

In 1992 am vrut sa vad cu ochii mei cum arata o faimoasa editura americana din New York, care vindea in Europa cele mai citite romane de aventuri "serie neagra". Am aflat-o, e drept, acolo unde ma asteptam s-o gasesc, conform informatiei culese dintr-un catalog, adica in buricul metropolei la etajul 30 sau 40, nu mai conteaza care, al unui zgarie-nori. Insa nu ocupand tot etajul si forfotind de oameni, ci comprimata intr-o singura odaie, intre doua cabinete de avocatura si in rand cu tot felul de firme cu nume exotice si activitati incerte. Populara editura se compunea doar din doi oameni si o mana de colaboratori care lucrau acasa. O companie europeana, profilata pe evolutia gustului, le furniza contra cost celor doi manageri grafice ale tendintelor comerciale, ale evolutiei interesului cititorului de maculatura "noir" si "horror", cu precizari in ce priveste optiunile pentru subiectele in voga. La data cand am calcat pragul editurii incepeau sa fie agreate - in dauna subiectelor cu un politist incrancenat care rezolva de unul singur, mai mult cu pumnul si picioarele decat cu mintea, enigma criminala - noile subiecte cu sectii de politie, cu colective de anchetatori, in care sefii erau mituiti de raufacatori si cinstitii in uniforma trebuiau sa lupte pe doua fronturi.

Fiindca le castigasem celor doi organizatori de romane simpatia, prin adanca mea inocenta profesionala, m-au lamurit ca succesul cartilor tiparite de ei conta pe ironia cinica a dialogurilor si ca dialoghistul editurii era un irlandez caruia i se expediau romanele in stare bruta. El le stiliza, le inzestra cu dialoguri pline de uman si de spirit. Irlandezul muncea bine numai intre doua sticle de whisky. De aceea, nici nu costa mult.

I-am intrebat daca la fel se intocmeau si romanele, pe atunci in voga, semnate de Sandra Brown. "Pai, intrebati-o pe Sandra Brown - mi-au raspuns cei doi organizatori de romane de mare tiraj - si, dac-o gasiti, dati-ne un telefon, deoarece ati fi primul om care o vede la fata".