Curatenie generala

Intr-o dimineata, Stefan Vasilescu, un barbat trecut de cincizeci de ani, a observat ca un raft din baie, pe care se adunasera o multime de lucruri inutile, sta sa se rupa.

Exact, dar exact, in clipa in care si-a zis "Ia sa facem noi putina curatenie" raftul s-a faramat si baia s-a umplut de tot felul de cutiute, sticlute si aruncatute. Cuvantul aruncatute nu poate fi gasit in nici unul din dictionarele limbii romane. El a fost inventat pe loc de Stefan Vasilescu, atunci cand si-a dat seama ca jumatate din lucrurile adunate de-a lungul anilor in baie trebuiau aruncate imediat la gunoi, iar cealalta jumatate ceva mai tarziu, dupa ce se va fi convins si a doua oara ca nu mai merita sa le pastreze. Mai trebuie spus ca raftul s-a prabusit chiar in momentul cand Stefan Vasilescu s-a gandit ca s-ar putea rupe. Nu numai oamenii, ci si lucrurile au destinul lor. Sau, cum spunea doamna Mariana, femeia de serviciu din Casa Scanteii, dupa ce s-a operat de mate, destinul gros e diferit de destinul subtire.

Dupa ce a terminat curatenia din baie, Stefan Vasilescu a simtit ca apartamentul s-a dezechilibrat. Baia nu devenise un loc mai curat. Devenise unul mai gol. Si-n sufletul lui Stefan Vasilescu se ivise un gol. Oamenii se ataseaza de obiecte. O proiectanta, atat de tare ce se atasa de lucrusoarele ei de pe planseta, incat atunci cand se tocea de tot guma sau se golea tubul de pelicanol ii venea sa planga. "Ce-i cu tine?", a intrebat-o o colega vazand-o ca se smiorcaie. "Mi-a murit o guma" a raspuns proiectanta. "Fato, esti nebuna", a zis colega. "Ce stii tu - a zis proiectanta si s-a pus pe plans de-a binelea - era o guma Hardmuth".

Una din regulile vidului e ca micile pustiuri din suflet dor mai putin, daca apar repede altele mai mari.

Desi intarzia la serviciu, Stefan Vasilescu s-a decis sa faca putina curatenie si in biblioteca. In cele mai multe din micile biblioteci de la bloc, o carte noua incape numai daca scapi de una veche. Operatia e grea, intrucat, desi majoritatea cartilor au o viata mai scurta ca un frigider, nu se vand cu termen de garantie. Cartile cu destinul subtire ori le citesti de indata ce le-ai cumparat, ori nu le mai citesti niciodata. Terminand curatenia in biblioteca si adunandu-se golurile din sufletul lui Stefan Vasilescu intr-unul mare, omul si-a zis ca n-ar fi rau sa faca un pic de curatenie si ordine si-n viata lui, incepand cu slujba din care urma sa fie curand dat afara si sfarsind cu nevasta-sa, care cand aparea, cand nu mai dadea pe acasa cu saptamanile. Nu s-ar fi putut spune ca nu se intelegeau. Un barbat trecut de cincizeci de ani se intelege perfect cu o femeie de treizeci. Numai ca sotia lui Stefan Vasilescu avea picioare lungi.

Firmele de turism angajau imediat translatoare cu picioare lungi, pe cand Stefan Vasilescu, avand picioare scurte, iar patronii arabi ai fabricii de tractoare, unde lucra el, picioare si mai scurte, riscul de a fi epurat din invidie era mare.

Pana seara, Stefan Vasilescu a azvarlit la gunoi ce nu-i mai trebuia. Practic, a golit casa ca si cum ar fi asteptat cumparatori, avand tot timpul senzatia ca lucrurile ramase erau si mai multe decat cele aruncate. Cand s-a trezit ca e singur intr-un apartament pustiu, a realizat de unde venea sentimentul acela sacaitor a ceva de prisos. Nu el era cel care nu mai avea nevoie de lucruri, lucrurile nu mai aveau nevoie de el.