Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Facem ce facem şi tot la cursul de schimb ne întoarcem , mai ales că la începutul săptămânii a atins noi minime. Ceea ce nu-i pe gustul guvernatorului Isărescu, care a declarat că o monedă tare e contraproductivă pentru economie. Dar la fel i s-a întâmplat şi lui Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, care deşi a spus că e nesănătos să se aprecieze euro faţă de dolar, s-a confruntat cu un astfel de episod chiar când a dus dobânda-cheie la minim istoric. De unde se vede că aşa e piaţa, n-ai ce-i face...
Aşa o fi, dar dacă BNR acceptă cursuri euro-leu atât de reduse, probabil că asta e una dintre puţinele variante să micşoreze cursul dolar-leu, în condiţiile în care România s-a împrumutat în monedă americană. Adică, în situaţia în care suma atrasă a fost mare, la fel ca dobânda, iar dolarul tinde să se întărească faţă de euro, singura variantă de a reduce costurile e să scadă cursul dolar-leu, cu riscul de a ajunge la rate absurd de mici cursul de referinţă euro-leu, care trebui să se reducă pentru a se micşora prin cross cealaltă cotaţie.
Aşadar, în momentul de faţă, pentru preţul mare pe care l-am plătit la creditele externe în dolari, avem două modalităţi de a reduce povara. Pe de o parte, se pot micşora dobânzile la lei, pentru a scădea preţul întregii datorii publice. Pe de alta, se poate reduce cursul dolar-leu, cu ajutorul euro-leu. Din păcate însă, cea de a doua modalitate e dependentă de contextul internaţional. Ce vom face în continuare? Vom scădea iarăşi dobânda de politică monetară pentru că am observat că economisirea creşte şi fără să o plătim? Cu alte cuvinte, vom remunera mai prost depozitele populaţiei, dar vom avea pretenţia ca ele să crească? Vom pretinde ca dobânzile să evolueze nu în funcţie de ceea ce se petrece în economie, ci după cum au contractat datoria nişte trezorieri?!
O cale mai simplă e ca politicile macroeconomice să stimuleze ca schimburile comerciale să se deruleze în moneda în care s-a contractat datoria. Sigur că e posibil - când se majorează dobânzile ori se apreciază dolarul - minţile luminate de la Finanţe să mai inventeze o metodă fiscală prin care să se extragă costul suplimentar din nivelul de trai, cam cum s-a stabilit cursul utilizat la calculul accizelor prin indexare cu rata inflaţiei. Totuşi, din Programul de Convergenţă reiese că va fi stimulat consumul, nu reprimat, pentru a lua locul exporturilor ca motor de creştere economică. Exporturi care, la rândul lor, trebuie orientate şi dimensionate astfel încât să realizeze un hedging natural. Ca acest fapt să aibă loc e necesar ca legislaţia să se modifice în aşa fel încât investiţiile şi fondurile europene să fie direcţionate acolo unde e nevoie să genereze moneda în care ne-am îndatorat.
Din câte se vede, politica monetară încearcă să aibă o asemenea abordare. Mai rămână să o facă şi politica economică. Ba chiar ar fi potrivit să apelăm doar la serviciile politicii economice, pentru că dacă ieri cursul a fost 4,45 lei/euro, astăzi e 4,38 şi mâine va fi 4,42, înseamnă că politica monetară induce impredictibilitate la nivelul economiei.
