Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Se apropie sărbătorile de iarnă. La sfărşitul unui an tumultuos, sufletul işi caută pacea şi liniştea. Imi trec prin minte motivele de ordin politic pentru care anul acesta mă voi bucura mai puţin de căntecele şi darurile de sub brad. Desigur, voi vorbi despre imprejurările politice care au făcut ca visul politic de acum trei ani să devină un coşmar imposibil de imaginat de susţinătorii, martorii şi actorii succesului "Dreptate şi Adevăr" din 2004.
MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Se apropie sărbătorile de iarnă. La sfărşitul unui an tumultuos, sufletul işi caută pacea şi liniştea. Imi trec prin minte motivele de ordin politic pentru care anul acesta mă voi bucura mai puţin de căntecele şi darurile de sub brad. Desigur, voi vorbi despre imprejurările politice care au făcut ca visul politic de acum trei ani să devină un coşmar imposibil de imaginat de susţinătorii, martorii şi actorii succesului "Dreptate şi Adevăr" din 2004.
Alianţa "Dreptate şi Adevăr" s-a născut din disperare, exasperare şi sentimentul ultimativ al urgenţei schimbării. Celebra mămăligă romănească a explodat pentru a doua oară, intr-un efort electoral exacerbat, de degajare de năravuri şi atitudini politice păguboase pentru noua democraţie romănească.
Am participat activ la potenţarea cu speranţe, incredere şi tenacitate a electoratului Alianţei D.A. PNL-PD şi a candidatului ei. Cel care a suflat in ultima clipă potul cel mare din măinile noii oligarhii politice. Niciodată nu m-am simţit mai implinit in ţara mea, ca in acele momente ale izbănzii. O energie electrizantă cuprinsese marea parte a discursurilor publice. Era dreptăţii şi adevărului - aşa cum o propunea proiectul politic al Alianţei , părea a se deschide pentru mulţi, foarte mulţi ani inainte. Cu succese majore pentru Romănia, pentru generaţiile tinere.
La trei ani de mandat prezidenţial şi guvernamental, aurora electorală "Dreptate şi Adevăr", sub care au evoluat aleşii puterii, s-a risipit in cele patru zări. De ca şi cum nu ar fi existat vreodată. O stare paradoxală s-a instalat in răndul opiniei publice, in legătură directă cu entuziasmul electoral din 2004. E vorba tot de disperare, de exasperare şi de un sentiment ultimativ al urgenţei schimbării. Dar de această dată, disperarea constă in nevoia schimbării actorilor de pe scena politică. Tocmai aceia care au generat acum trei ani valul de simpatie electorală.
Da. Totul a inceput şi s-a sfărşit cu eşecul de relaţie al celor doi pretendenţi la dragostea absolută a electoratului Alianţei D.A. Preşedintele şi premierul in funcţii stindardele D.A. Pe măsură ce timpul trece, se dovedeşte căt de conjuncturală este prietenia politică şi căt de evanescentă e simpatia, iubirea electorală pentru cuplurile politice magnetizante.
Dacă acum trei ani să iţi placă Băsescu, PD-iştii, liberalii, Stolojan şi Tăriceanu la un loc era ceva firesc, obişnuit, chiar un fel de modă a zilei, ei bine, acum, dacă iţi plac toţi laolaltă, eşti considerat nebun. Ori un idealist de pe altă lume, ori un trădător al unuia dintre ei. Sau un dezertor ideologic, un laş, un ins lipsit de recunoştinţă faţă de unul dintre protagoniştii momentului electoral D.A. 2004.
Nu voi spune cine mai are dreptate şi cine mai ştie ce trebuie ales din toată această zacuscă de principii, valori şi credinţe politice care put din ce in ce mai urăt. Mă rezum să privesc cu tristeţe cum o construcţie strategică de linii politice innoitoare pentru ţara mea s-a prăbuşit din cauze penibile, atăt de repede. Din motive mici, meschine, din pricina unor orgolii fără limite, a unor impopoţonări cu imagini false de mărire şi glorie.
Aşa se intămplă mereu cănd cetăţenii descoperă inlăuntrul oamenilor mari ai politicii de moment, nişte pigmei pizmuitori care se luptă cu demonii propriei vanităţi.
Spectacolul descris mai sus dezgustă. Dar vin sărbătorile. Eu aleg spectacolul lui Moş Crăciun. Măcar cadourile lui ţin pănă la anul. Ale politicienilor nu ţin nici măcar un mandat.
Se apropie sărbătorile de iarnă. La sfărşitul unui an tumultuos, sufletul işi caută pacea şi liniştea. Imi trec prin minte motivele de ordin politic pentru care anul acesta mă voi bucura mai puţin de căntecele şi darurile de sub brad. Desigur, voi vorbi despre imprejurările politice care au făcut ca visul politic de acum trei ani să devină un coşmar imposibil de imaginat de susţinătorii, martorii şi actorii succesului "Dreptate şi Adevăr" din 2004.
Alianţa "Dreptate şi Adevăr" s-a născut din disperare, exasperare şi sentimentul ultimativ al urgenţei schimbării. Celebra mămăligă romănească a explodat pentru a doua oară, intr-un efort electoral exacerbat, de degajare de năravuri şi atitudini politice păguboase pentru noua democraţie romănească.
Am participat activ la potenţarea cu speranţe, incredere şi tenacitate a electoratului Alianţei D.A. PNL-PD şi a candidatului ei. Cel care a suflat in ultima clipă potul cel mare din măinile noii oligarhii politice. Niciodată nu m-am simţit mai implinit in ţara mea, ca in acele momente ale izbănzii. O energie electrizantă cuprinsese marea parte a discursurilor publice. Era dreptăţii şi adevărului - aşa cum o propunea proiectul politic al Alianţei , părea a se deschide pentru mulţi, foarte mulţi ani inainte. Cu succese majore pentru Romănia, pentru generaţiile tinere.
La trei ani de mandat prezidenţial şi guvernamental, aurora electorală "Dreptate şi Adevăr", sub care au evoluat aleşii puterii, s-a risipit in cele patru zări. De ca şi cum nu ar fi existat vreodată. O stare paradoxală s-a instalat in răndul opiniei publice, in legătură directă cu entuziasmul electoral din 2004. E vorba tot de disperare, de exasperare şi de un sentiment ultimativ al urgenţei schimbării. Dar de această dată, disperarea constă in nevoia schimbării actorilor de pe scena politică. Tocmai aceia care au generat acum trei ani valul de simpatie electorală.
Da. Totul a inceput şi s-a sfărşit cu eşecul de relaţie al celor doi pretendenţi la dragostea absolută a electoratului Alianţei D.A. Preşedintele şi premierul in funcţii stindardele D.A. Pe măsură ce timpul trece, se dovedeşte căt de conjuncturală este prietenia politică şi căt de evanescentă e simpatia, iubirea electorală pentru cuplurile politice magnetizante.
Dacă acum trei ani să iţi placă Băsescu, PD-iştii, liberalii, Stolojan şi Tăriceanu la un loc era ceva firesc, obişnuit, chiar un fel de modă a zilei, ei bine, acum, dacă iţi plac toţi laolaltă, eşti considerat nebun. Ori un idealist de pe altă lume, ori un trădător al unuia dintre ei. Sau un dezertor ideologic, un laş, un ins lipsit de recunoştinţă faţă de unul dintre protagoniştii momentului electoral D.A. 2004.
Nu voi spune cine mai are dreptate şi cine mai ştie ce trebuie ales din toată această zacuscă de principii, valori şi credinţe politice care put din ce in ce mai urăt. Mă rezum să privesc cu tristeţe cum o construcţie strategică de linii politice innoitoare pentru ţara mea s-a prăbuşit din cauze penibile, atăt de repede. Din motive mici, meschine, din pricina unor orgolii fără limite, a unor impopoţonări cu imagini false de mărire şi glorie.
Aşa se intămplă mereu cănd cetăţenii descoperă inlăuntrul oamenilor mari ai politicii de moment, nişte pigmei pizmuitori care se luptă cu demonii propriei vanităţi.
Spectacolul descris mai sus dezgustă. Dar vin sărbătorile. Eu aleg spectacolul lui Moş Crăciun. Măcar cadourile lui ţin pănă la anul. Ale politicienilor nu ţin nici măcar un mandat.
