x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dacă ştii ce vrei

Dacă ştii ce vrei

de Maria Timuc    |    24 Ian 2011   •   20:52

„Majoritatea oamenilor ştiu precis ce anume nu vor, dar prea puţini ştiu la fel de bine ce vor”, spune Joe Vitale, un autor de succes, care ştie – în mod evident – ce vrea. Asta-i o problemă generală; ştim ce nu vrem, dar nu ştim ce vrem. Apoi, ştim ce vrem de la alţii, dar nu ştim ce vrem de la noi înşine. Ştim precis ce am vrea să facă alţii pentru ca noi să fim fericiţi, dar nu ştim ce vrem să facem noi înşine pentru a fi mai fericiţi. Pentru că aceste aspecte sunt de­osebit de prezente în experienţa vie­ţii, se ivesc aşteptările şi, în pri­mul rând, aşteptarea ca alţii să facă ceea ce avem nevoie, pentru ca nouă să ne fie mai bine şi să avem per­cep­ţia fericirii.

Zilele trecute am vorbit cu cineva care aştepta un telefon de la o persoană de sex opus. Telefonul aşteptat n-a venit, iar asta i-a cauzat persoanei cu pricina un întreg amalgam de trăiri negative, lacrimi şi su­ferinţă, dar şi o subtilă dorinţă de răz­­bunare. O mică aşteptare ne­îm­pli­­nită şi gata; s-a stins fericirea, s-a închis iluzia zorilor interiori şi s-au trezit, în schimb, o sumedenie de complexe, de presupuneri, de acu­za­ţii şi de lamentări. „Ce vrei, de fapt”, am întrebat, şi persoana n-a ştiut ce să-mi răspundă. Ea şi-a in­ves­tit energia în aşteptarea telefo­nului şi simplul fapt că el nu a sunat i-a creat suferinţă. De fapt, îşi dorea o relaţie cu acea persoană, dar... dacă dorinţa nu-i reciprocă, ce faci? Suferi dacă nu ştii ce vrei şi aştepţi fericirea de la altcineva sau ştii că vrei să fii fericit/fericită şi decizi că asta este în responsabilitatea ta.

Fericirea şi starea noastră de bine nu trebuie să depindă de alţii. Starea noastră de bine nu trebuie să depindă de starea vremii, de câţi bani avem sau nu, de un om anume sau de ceea ce alţii aleg. Alţii aleg pentru ei înşişi. Ploaia îşi vede de treabă fie că noi suntem fericiţi sau nu. Zăpada curge din cer fie că ne este dragă sau nu. Dacă fericirea noastră depinde de lucrurile exterioare (mulţi oameni se întristează fiindcă plouă sau fiindcă ninge, pentru că-i prea frig sau prea cald), în­tot­deauna vom fi nefericiţi. Întotdeauna ne va lipsi ceva şi, dacă nu suntem decişi să ne simţim bine, orice mică aşteptare neîmplinită poa­te deveni sfârşit de lume în sufletul şi-n mintea noastră. A şti ce vrei şi a face tu însuţi paşi către îm­pli­ni­rea dorinţei tale, dar a nu face o fi­xa­ţie pe un om anume sau un obiect anu­me; asta-i o decizie înţeleaptă care poate veni în sprijinul fericirii. Dorinţa ţi se poate împlini printr-un om sau prin altul, poate unul pe care nu l-ai cunoscut încă. Nevoia ţi se poate împlini în forme pe care nu ţi le-ai imaginat. Dacă nu te-a sunat x, care-i problema? De ce să suferi dacă ştii precis că vrei altceva? De ce să te deranjeze că un om nu te iubeşte dacă ştii că vrei să fii iubit? Sinceritatea celuilalt este tot ce poa­te face el pentru binele tău cel mai înalt. Ce ai putea să faci cu un om care stă lângă tine, dar nu te iubeşte, nu te apreciază, nu înţelege ce nevoi şi ce dorinţe ai? Şi atunci, nu-i ab­s­ur­dă suferinţa asta?

Dacă nu ştim ce anume vrem, suntem confuzi şi alunecăm cu uşu­rin­ţă în stări de suferinţă pe care nu ni le poate vindeca nici o bulină din lume şi nici măcar Dumnezeu. În plus, suferinţa interioară devine factor de atracţie al altor situaţii, evenimente şi persoane care ne stimu­lează... suferinţa. Suferim pentru că nu avem clar în minte şi-n trăire ce anume vrem. Pentru că vrem de la alţii ceea ce putem face singuri. Poate aţi remarcat faptul că,

atunci când sunteţi îndrăgostiţi de cineva, alte câteva persoane se în­dră­gostesc de voi. De ce se întâmplă asta? Pentru că transmiteţi alte vi­braţii. Emiteţi optimism, bucurie şi stare de bine. Ce se întâmplă când emiteţi suferinţă? Atrageţi, de asemenea. Puteţi chiar să intraţi în relaţii diferite. Numai că emisiile de suferinţă atrag oameni care suferă. A şti ce vrei şi a vrea să fii fericit reprezintă o decizie şi o ale­gere. Oricine şi orice par să-ţi ia fericirea, dezvăluie faptul că ai ceea ce nu vrei pentru că nu ţi-ai definit precis ce anume vrei. Vezi ce vrei! Vezi ce faci pentru ceea ce vrei? Dacă suferi pentru că vrei să fii fericit, atunci reevaluează ce anume vrei.

Poate să ningă şi poate să plouă; dacă eşti decis să-ţi fie bine, nu te afectează ploaia sau ninsoarea. Poate să te sune altul sau nu; ce treabă ai? Decizia ta te duce către fericirea pe care o cauţi. Mai bine dormi, mai bine faci o baie, mai bine îţi suni un prieten, mai bine citeşti o carte, mai bine râzi şi mănânci ceva ce-ţi place decât să aştepţi ca lucrurile şi oamenii din jur să fie în regulă pentru ca ţie să-ţi fie bine. Experienţa arată că mereu lipseşte ceva. Dar dacă-n tine-i lumină şi te poţi elibera de dependenţa ta, nu mai contează ce lipseşte. Starea ta este responsabilitatea ta. Orice s-ar întâmpla azi, aminteşte-ţi ce vrei? Să ştii precis ce vrei pentru tine, de la tine, nu ce vrei pentru tine de la alţii...

×
Subiecte în articol: editorial