Dacă vă sperie cât dați pe mâncare, înseamnă că susțineți mărirea salariilor bugetarilor

Dacă prețurile vi se par mari în magazine, gândiți-vă că ele au ajuns așa ca să susțineți majorarea salariilor bugetarilor și a veniturilor pensionarilor, ziși și forța de vot. Dacă ar fi fost suportabile, ar fi însamnat că s-ar fi produs niște sporuri de productivitate. Dar cum ele n-au avut loc ori au fost insuficiente, vorbim de realocarea de resurse din mediul privat către sectorul de stat.

Redistribuirea veniturilor în societate, denumită științific Wage-led Growth, pentru a nu mai există inegalități, mai ales la nivelul oamenilor baronilor locali din primării, este a doua mare stângăcie economică din ultimul deceniu, după triplarea datoriei publice și mărirea TVA pe timp de criză.

Anterior, taxa pe valoarea adăugată a crescut ca și cotă, acum s-a mărit din volum, respectiv din cuantumul prețurilor, însă rezultatul e același, nu există prânz gratis.

Dacă nu credeți în formule economice precum aceea că sporurile de productivitate trebuie să fie superioare măririi salariilor și aprecierii de monedă, poate că vă dumirește mai bine Constantin Tănase, care a ajuns empiric la aceeași idee:

„Traversăm ani grei cu crize,

Leul iar a decăzut,

Cresc întruna taxe-accize?

Citește pe Antena3.ro

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Și cu asta ce-am făcut?”.

Funcționăm împotriva naturii și cea mai bună dovadă este că se face selecție adversă și hazard moral prin intermediul QE. Și noi, românii, facem quantitative easing, prin intermediul Wage-led Growth. Pentru că aruncatul cu bani din elicopter (helicopter money) şi stimularea consumului se pot realiza şi prin intermediul măririi venitului minim garantat, a salariilor controlate de stat, cu riscul inducerii de deficite, în măsura în care veniturile nu avansează în pas cu productivitatea. Ceea ce trădează faptul că asistăm la o diluare a instinctelor, chiar dacă acestui fenomen i se dă o interpretare economică, în căutarea încrederii. Și dacă e să utilizăm o logică tip Moromete, se observă că, de fapt, nu se scumpesc bunurile, ci se înmulțesc banii! Dacă ar fi crescut cantitatea de mărfuri în pas cu banii, am fi vorbit de plusuri de productivitate și nu ne-am fi confruntat cu inflația.

Poate că logica etatistă a ajuns să ne spele creierele, dar, privind lucrurile la modul natural, impozitarea nu-i altceva decât un jaf legalizat, după cum răpirea legalizată se numește recrutare. Iar relaxarea cantitativă - QE - reprezintă falsificarea legalizată a banilor.

Se poate merge mai departe cu discuția, la legătura ciudată dintre impozitarea progresivă și dobânzile negative. Adică, cine are un loc de muncă și își mai ia încă unul e penalizat pentru că-i harnic cu un impozit de pe următorul nivel de taxare al grilei. După care, dacă are capacitatea să economisească și finanțează deficitele societății, mai e o dată pedepsit, cu dobânzi negative. În așa fel încât dobânzile nu se mai constituie într-un obstacol în calea risipei de resurse, ci o încurajează.

Închei remarcând că după spor natural negativ, creștere economică și dobânzi negative, probabil că manuale de economie ale viitorului vor consacra și noțiunea de dividende negative, caz în care deținătorii de acțiuni vor fi considerați colecționari în loc de investitori.