x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dan Petrescu şi MM, cele mai importante transferuri de la Urziceni

Dan Petrescu şi MM, cele mai importante transferuri de la Urziceni

de Dan Dumitrescu    |    21 Feb 2008   •   00:00

Unirea Urziceni a avut un parcurs enigmatic în vacanţa competiţională. Fiind vorba despre o echipă de fruntea clasamentului, o echipă spre care interesul general ar trebui să se îndrepte cu precădere, discreţia mişcărilor de la Unirea surprinde.

Unirea Urziceni a avut un parcurs enigmatic în vacanţa competiţională. Fiind vorba despre o echipă de fruntea clasamentului, o echipă spre care interesul general ar trebui să se îndrepte cu precădere, discreţia mişcărilor de la Unirea surprinde. Nu cred într-o întâmplare anapoda. Sita deasă prin care au fost cernute informaţiile dinspre Urziceni pare să fi fost, mai degrabă, consecinţa unei strategii puse la cale cu bună ştiinţă. Tăcerea este un paravan în spatele căruia se poate lucra în linişte. Este un preţ care merită plătit dacă, într-adevăr, Unirea se va prezenta la startul competiţiei în postura combatantului care-şi va surprinde adversarii. Aceasta ar fi varianta ferice. Neplăcut ar fi însă ca liniştea de la Urziceni să fie forţată de neîmplinirea unor obiective ale intersezonului, neîmplinire în faţa căreia românul zice “mai bine tac”.

 

Dacă aş fi parior, mi-ar plăcea să câştig mergând pe prima variantă. Alegerea nu este cauzată de vreo apropiere subiectivă faţă de Unirea. Dar competitorii puternici dau valoare campionatului şi la o astfel de perspectivă marşez necondiţionat. Apoi, dacă atitudinea discretă a celor de la Unirea Urziceni este consecinţă a unei strategii strict respectate, aş nota schimbarea la superlativ. Pentru că vorbăria multă din fotbalul nostru reprezintă o mâzgă pe care se derapează foarte uşor spre şanţ, pentru că Unirea Urziceni a avut reprezentanţi redutabili în competiţia bălăcărelii. Mă gândesc în parte la Dan Petrescu şi la porţia consistentă pe care o merită Mihai Stoica. Gândiţi-vă ce-ar însemna recuperarea meseriaşului Dan Petrescu din molozul ieşirilor sale impardonabile. Ar fi greu să-i mai găseşti vreun cusur acestui antrenor atestat de reuşite profesionale indiscutabile. Mai mult, el n-ar mai transfera în lucrul la echipă inerenta stare de surescitare împrumutată din zona de conflict.

Mihai Stoica este un alt caz. Crizele sale de personalitate pot avea o justificare, dar nu şi scuze. Dorinţa sa de a-şi legitima fidelitatea faţă de grupările pe care le-a reprezentat a dat uneori în clocot. A privit prea mult în sine şi orgoliul necontrolat i-a jucat feste. Judecata raţională a degenerat în patimă, ironia a căpătat tuşa înjurăturii. Tot acest ambalaj comportamental a defavorizat meseriaşul care cred cu sinceritate că este Mihai Stoica. Consider şi în acest caz că din erorile tinereţii poate fi recuperat un conducător capabil.

Dacă aparanţele nu ne înşeală, Dan Petrescu şi MM ar fi cele mai importante transferuri ale iernii la Unirea Urziceni.

×
Subiecte în articol: editorial unirea urziceni dan