Dănciulescu se simte mai bine în exil decât acasă

Ionel Dănciulescu înscrie în Spania goluri care pentru Dinamo ar fi însemnat mană cerească. La Hercules Alicante se poate fiindcă Dănciulescu joacă fotbal, joacă pentru echipă. Îşi face meseria şi se simte bine. Nu ştie dacă va fi titular într-un meci sau altul decât în ziua jocului, deoarece antrenorul are de ales din vreo şase soluţii de acoperire a postului. Dar concurenţa nu-l deranjează pe Dănciulescu. Se pregăteşte şi are încredere în criteriile pe baza cărora optează Esteban Vigo Benitez. Antrenorul care a trecut şi pe la Dinamo, pentru a fi alungat înainte de a fi fost cu adevărat titularizat pe post, lucrează la Hercules doar în interesul fotbalului. Şi după cum îi este priceperea. Dar se vede treaba că Esteban nu este vreun amator, aşa cum se zvonea pe la noi, de-ndată ce Hercules ocupă prima poziţie în clasamentul diviziei secunde din Spania şi are şanse serioase de a promova în elită.

Bucuria de a şti că unui fotbalist serios, aşa cum Dănciulescu a demonstrat cu prisosinţă că este, îi merge bine lucrează firesc în sufletul dinamoviştilor oneşti. Mai ales că la Dănciulescu nu funcţionează ranchiuna. Dimpotrivă, el demonstrează, ori de câte ori are prilejul, că sentimental rămâne legat definitiv de Dinamo. Umbra tristeţii apare la suporterii dinamovişti abia atunci când li se devoalează adevăratele motive care l-au forţat pe Ionel Dănciulescu să plece din Ştefan cel Mare. Pentru că tentaţia aventurii nu l-a provocat niciodată pe Dănciulescu, pentru că tentaţia unor câştiguri mai consistente nu l-a împins nicicând la drum. Dănciulescu a ales drumul Spaniei doar atunci când atmosfera de la Dinamo a devenit insuportabilă. Când profesionismul a cedat locul cumetriilor şi complicităţilor găşcare, când parangheliile şi bairamurile concurau autoritar performanţa sportivă.

Dănciulescu a plecat în Spania şi-i merge bine. Dinamo a rămas înrădăcinată în metehnele natale şi nu e bine deloc. Dănciulescu şi Hercules au câştigat deja două meciuri de campionat în acest an. Dinamo se pierde la început de 2010 în conflicte interne, exersează licitaţii neghioabe pentru completarea lotului şi definitivarea conducerii tehnice. Iar la nivelul conducerii administrative se fac şi se desfac guverne, se ţes intrigi şi găştile încearcă să-şi marcheze teritoriul precum necuvântătoarele în sălbăticie. Ţălnar strânge echipa dar nu ştie dacă o face pentru el sau pentru Andone. Borcea şi Neţoiu lustruiesc finalul vacanţei şi ascut vorbe pentru negocierile cu Nicolae Badea. Tamaş face schimb de ştafetă cu Bărcăoan, iar Mărgăritescu abia aşteaptă să vadă dacă s-a mai schimbat câte ceva pe la echipă câtă vreme a experimentat el campionatul rusesc. Altfel spus, multă confuzie, incertitudini cât cuprinde şi timp tot mai puţin pentru aşezarea echipei la startul noului sezon. De aceea ajung dinamoviştii să se simtă mai bine în exil decât acasă.