DARPA

În urmă cu doar doi ani, Michael Belfiore remarca faptul că nu se mai ştie exact cine răspunde de unele domenii ale cercetării ştiinţifice (cu inevitabilul acompaniament al aplicaţiei), oferindu-ne ca exemplu cercetarea spaţială. Firmele particulare care produc rachete, echipament de navigaţie şi într-un viitor apropiat vor oferi chiar călătorii în spaţiu s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie. Ele sunt gata să ocupe locul unor agenţii guvernamentale, precum NASA sau RosKosmos, ajunse la dimensiuni prea mari şi la o eficienţă economică discutabilă.

Volumul "Rachetiştii", care îi avea ca eroi tocmai pe pionierii privatizării unui domeniu aparent rezervat marilor puteri, este urmat de curând de cartea: "Departamentul savanţilor nebuni". Nu este vorba despre îndoielile autorului în ceea ce priveşte sănătatea mintală a unor oameni de ştiinţă, ci despre o aluzie la un personaj foarte popular în SF şi în genurile înrudite, savantul care se ocupă de lucruri pe care noi, oamenii obişnuiţi, le considerăm cel puţin trăsnite. De fapt, sunt revoluţionare.

Ne aflăm însă în faţa unei revoluţii aproape invizibile, o revoluţie lentă, greu de perceput, în plină desfăşurare în domenii cotidiene, banale, cum ar fi conducerea automobilului. Se ştie că un computer de bord poate asigura viteza constantă de mers. Modelele mai noi, mai "inteligente", devin adaptabile, supraveghează traficul prin radar şi reacţioneaza adecvat. Cele şi mai avansate te pot readuce în culoarul de circulaţie ales dacă deviezi şi pot frâna atunci când este neapărat nevoie.

Aceste mici renunţări la controlul exercitat asupra automobilului ne vor obişnui cu ideea că un computer poate fi folosit ca şofer. Oare e deajuns? Cei mai în vârstă vor dori cu siguranţă un sofer robot care să-i ducă oriunde doresc. Cei tineri vor fi încântaţi să poată citi, trimite SMS-uri, face conversaţie şi lua gustări, eliberaţi de corvoada condusului. Automobilul să se descurce singur!

Aici intervine misterioasa agenţie numită DARPA (specializată în proiecte militare avansate), de care se ocupă Belfiore. Apărută în anii războiului rece ca un apendice secret al Guvernului american, DARPA s-a făcut auzită pentru prima oară în 1957, atunci când ruşii au lansat Sputnik 1, stimulând tehnologia spaţială autohtonă. A urmat în 1969 Arpanet, ceea ce este azi internetul. În 2002, DARPA avea să lanseze proiectul Total Information, care se ocupă de supravegherea telecomunicaţiilor globale în căutarea semnelor de activitate teroristă. Agenţia este caracterizată de autor ca având calităţi precum îndrăzneală, creativitate, flexibilitate, spirit practic şi mai ales reducerea intervalului dintre cercetare şi aplicaţie.

Exemplele sunt convingătoare. Orice armată are nevoie de vehicule de aprovizionare automatizate, care să nu expună operatorii la focul duşmanului. În 2007, DARPA a organizat un concurs în care 35 de echipe trebuia să navigheze printr-o zonă unde erau simulate condiţii de război. Automobilele erau înzestrate cu echipamente aflate la dispoziţia consumatorilor, GPS, frânare calibrată, controlul vitezei. Dar în loc să fie conduse de şoferi umani, ele au comunicat între ele şi au acţionat în consecinţă.

Au fost şi câteva ciocniri (minore, ne asigură autorul) produse de deficienţele programelor actuale, confruntate cu problemele traficului. Dar în comparaţie cu rezultatele concursurilor precedente (DARPA le organizează din anul 2004), cel de acum trei ani a permis concluzii surprinzătoare. Şoferul robot este superior celui uman, are reacţii mult mai rapide, vede noaptea (cu laseri, desigur) şi înţelege într-o clipă reacţiile celorlalţi roboţi cu care comunică în permanenţă. Le vom permite roboţilor să conducă în locul nostru? Probabil. Dar le vom permite accesul şi la alte activităţi, considerate deocamdată ca fiind rezervate exclusiv oamenilor? Aţi accepta să fiţi operat de un chirurg robot? Un nou proiect DARPA se ocupă de operaţii minimal invazive, în care instrumente de mare fineţe sunt introduse în corp şi manipulate indirect de chirurgii care le urmăresc pe un ecran de televiziune. Durerea, riscul de infecţie şi pierderea de sânge sunt minime, iar convalescenţa scurtă. Un robot ar fi mai comod, ar executa comenzile medicilor, ar oferi imagini tv de calitate, ar manipula fără ezitări instrumentele. Robotul poate fi "educat" relativ repede. Succesul ar părea asigurat. Programele pot fi editate şi corectate cu uşurinţă.

Nu vă entusiasmaţi prea uşor şi prea devreme. DARPA mai are mult de lucru. Foarte mult.