De Anul Nou, in tren, pe vremurile comuniste

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Noapte de An Nou. Casieriţa gării din Predeal dă bilete in rochie de seară, pudrată şi coafată. Ghirlande şi beculeţe colorate atărnă dintr-o parte intr-alta a micii incăperi. E in aer o bunătate ciudată.

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ

Moto: "Trăim in Romănia, şi asta ne ocupă tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv

Noapte de An Nou. Casieriţa gării din Predeal dă bilete in rochie de seară, pudrată şi coafată. Ghirlande şi beculeţe colorate atărnă dintr-o parte intr-alta a micii incăperi. E in aer o bunătate ciudată. Nu mai răbufnesc scandalurile de fiecare zi. Cei căţiva călători din sala de aşteptare, şi casieriţa, şi cel de la Informaţii, şi femeia de serviciu se simt apropiaţi prin sărbătoarea ce nu o pot petrece. La telefonul interurban e coadă. In haine de seară, cu cadourile in mănă, oamenii strigă in telefon urări de bine. Un tip inalt, atletic, răcneşte celor de la capătul firului: Fericire şi incă un copil! Vănzătoarea de la ziare şi reviste, care a inchis şi pleacă spre casă, se sărută cu casieriţa, urăndu-şi, emoţionate, La mulţi ani!

Vagoane pustii, cu luminile aprinse in compartimentele goale, cu acel aer de singurătate pe care-l degajă un tren gol, cu ferestrele la toate compartimentele scăldate in lumina birocratică a neoanelor. Sunt cu totul, in vagonul meu, cinci-şase inşi. Cel de la Poştă, cu ochii inroşiţi de nesomn, pregătindu-şi sacii pentru staţia următoare, un militar intărziat, o familie ce va cobori la Ploieşti, aşteptată pe peron de o altă familie, venită la gară direct de la Revelion: femeile coafate proaspăt, in rochii lungi de seară. La vagonul restaurant, atmosferă excepţională: se dă bere fără măncare. Doar doi inşi, unul intărziind in faţa unei cafele, celălalt, in faţa unei sticle de bere. Cei doi ospătari işi fac inventarul chiflelor, săcăiţi de un beţiv ce le tot urează La mulţi ani!

Pe peronul aproape pustiu al gării se revarsă puternic, dintr-un tranzistor dat la maximum, programul de Revelion. In aşteptarea trenului, lume puţină. Căţiva inşi veniţi direct de la petrecere să-şi intămpine oaspeţii, intărziaţi din nu se ştie ce motive. Trec tramvaie pustii, cu taxatoare coafate şi imbrăcate de sărbătoare, luănd masa de Revelion pe scaunul inalt al casei sau moţăind, ca nişte călătoare obişnuite, pe unul dintre scaunele vagonului. Multe, foarte multe maşini, intr-o neobişnuită agitaţie pentru această oră tărzie a nopţii. Trec pe Victoriei maşinile oficiale, după membrii guvernului, probabil. Pe marile bulevarde, pustii, miliţieni şi soldaţi cu puşti automate, patrulănd tăcuţi. In asemenea nopţi, sporeşte paza. Prin draperiile de pluş ale marilor restaurante răzbate, indulcită, muzica orchestrei. Maşini somnoroase opresc la scară, şi căte-o familie intărziată grăbeşte pe scări. Bărbaţii sar să deschidă uşa nevestelor. In noaptea de Revelion, toţi simt nevoia să fie altfel ca in celelalte zile: mai politicoşi şi mai buni, mai eleganţi şi mai spirituali.

Sunt in Piaţa Unirii, in liniştea ce cade straniu intre două tramvaie. In jur, pănă departe, lumini la toate ferestrele. Grăbeşte pe trotuar o pereche intărziată, in mănă cu deja cunoscutul pachet de prăjituri. In grabă, genunchii femeii se impiedică in faldurile rochiei. Pănă la trecerea anului mai sunt căteva minute. Aud, in spate, la Spitalul Brăncovenesc, zvon de glasuri. Bolnavele fac şi ele Revelionul, ca toată lumea. Un taxi răpăie grăbit pe pavajul străzii ce coboară de la Mitropolie. Mai sunt un minut, două pănă la bătăile adănci ale orologiului. Bănui in toate casele discursul oficial de Anul Nou şi, mai ales, infrigurarea tuturor. Brusc, la blocurile din jur se sting luminile. Plesnesc puşcoacele in ferestrele din apropiere. In curbe line, se inalţă pe cer, ca uriaşe semne de intrebare, lumini verzi, roşii. Stau o clipă in văzduhul inalt, apoi lunecă incet, tremurător, in jos, subţiindu-se ca nişte tristeţi neimpărtăşite. Pocneşte in spatele meu dopul unei sticle de şampanie. Aud uşor foşnetul lichidului zvărlit pe gătul sticlei şi apoi explozia de incăntare a femeilor. In blocul din faţa mea se căntă Mulţi ani trăiască!

In patrulaterul de blocuri in care stau, Anul Nou e intămpinat cu răcnete deosebite. Dincolo, in centru, se petrecea discret, cu o surdină in gesturi. Aici totul duduie de viaţă. Bubuie adănc, prin ferestrele larg deschise, televizoarele. Iviţi in fereastră, căţiva copii strigă pentru ei inşişi Steaua sus răsare. Din zeci de aparate curg behăitul de capră al unui cunoscut căntăreţ de muzică populară şi vocea de femeie strănsă de găt a unei căntăreţe, la fel de cunoscute. Se joacă sărbă şi horă cu ţipurituri. Dansatorii se lasă pe vine, icnind. Pulsează energic, in toate ferestrele, luminile in culori ale brazilor. In balcoane, inşi in maiouri fumează şi tăifăsuiesc molcom. Prin uşile larg deschise se văd femeile imbujorate bătănd parchetul cu tocurile şi pocnind din degete a bucurie. Copii bezmetici umblă cu sorcovitul de la un etaj la altul, tulburănd din aţipeală toate soneriile căntătoare.
E comunism! Şi totuşi, se trăieşte din plin!