De ce ar trebui să se bucure Băsescu

Asemenea unor roţi masive, greoaie, presa aservită lui Traian Băsescu se pusese în mişcare pentru a ne convinge de viitorul de aur întrezărit de Geniul din Carpaţi prin avansarea tezei votului uninominal.

Televiziunile ne-au arătat duminică seară, după anunţarea exit-poll-urilor, un Traian Băsescu prăbuşit, pentru că Vasile Blaga pierduse. După opinia noastră, domnul preşedinte n-are nici un motiv să fie dărîmat de rezultatele scrutinului pe Bucureşti. Dimpotrivă, Traian Băsescu ar fi trebuit să-şi exprime satisfacţia. Victoria lui Sorin Oprescu e victoria unui principiu pentru care Traian Băsescu s-a bătut: principiul votului uninominal.

Anul trecut, pe vremea asta, clasa politică şi clasa gazetărească fremătau armonic în campania pentru votul uninominal. Tonul îl dăduse Traian Băsescu. Profitînd de memoria ciungă a românilor, domnul preşedinte, care pînă nu de mult, în 2004, dispreţuia votul uninominal, devenise peste noapte Cruciatul său numărul unu. Nu era intervenţie publică a domnului preşedinte în care să nu se proclame votul uninominal drept singurul, infailibilul mijloc de înnoire a clasei politice. Asemenea unor roţi masive, greoaie, presa aservită lui Traian Băsescu se pusese în mişcare pentru a ne convinge de viitorul de aur întrezărit de Geniul din Carpaţi prin avansarea tezei votului uninominal. Zadarnic observam vreo cîţiva analişti independenţi, rămaşi străini de drogul meseriei de valet în scris, că Traian Băsescu nu credea sincer în votul uninominal. Lansase această campanie opărit de momentul suspendării, unic în istoria României şi a Europei moderne.

Pentru a ne convinge (şi a se convinge) că cei 322 votaseră suspendarea la ordinul şefilor de partid, domnul preşedinte proclamase teza clasei politice ticăloşite, pasibilă de curăţare prin votul uninominal. Zadarnic ziceam noi, vreo cîţiva independenţi, că votul uninominal nu rezolvă nici o virgulă din aşa-zisa reformare a clasei politice, deoarece clasa politică, dacă era aşa cum susţinea Traian Băsescu, ticăloşită, nu din cauza votului pe liste ajunsese aşa, ci dintr-un complex de cauze mult mai profunde.

Cu excepţia cîtorva (Corneliu Vadim Tudor, de exemplu), liderii de partide luaseră şi ei în gură acadeaua votului uninominal şi nu mai conteneau s-o sugă pe unde apucau: pe la conferinţe de presă, prin studiourile televiziunilor de ştiri, în timp ce între patru ochi îţi spuneau că e o prostie. Raţionamentul făcut cu voce tare de domnul preşedinte era următorul: votul pe liste face dependent parlamentarul de voinţa liderilor de partid, şi nu de voinţa alegătorilor. De aceea, la ora actuală, în partide nu apar şi nu înfloresc personalităţile, cele tinere îndeosebi.

A trecut un an de la această Cruciadă dîmboviţeană, încheiată cu un Referendum, pe cît de costisitor, pe atît de inutil, şi cu trecerea prin Parlament a votului uninominal. Votul uninominal va deveni realitate naţională abia la toamnă, cînd vor fi alegeri parlamentare. Pînă atunci, România s-a confruntat cu un exerciţiu spectaculos de vot tipic uninominal. Un politician, pe numele său Sorin Oprescu, a ţinut să candideze la scrutinul pe Bucureşti din partea unei formaţiuni politice: PSD. Avea toate argumentele pentru a fi desemnat. Voia să candideze; se afla pe primul loc în sondaje. Ştabii pe linie de partid nici n-au vrut să audă. Concretizînd parcă scenariul invocat de Traian Băsescu în discursurile sale despre conducerea care impune celorlalţi membri de partid propriile interese mizere, liderii PSD l-au preferat pe Cristian Diaconescu. Deşi acesta, politician respectabil, de altfel, nu şi-o dorea şi nici nu era creditat de sondaje. Ce face Sorin Oprescu? Ceea ce raţionamentul lui Traian Băsescu şi al maşinăriei sale de presă i-ar fi sugerat. Demisionează din PSD şi se înscrie în cursă ca independent. Spre surprinderea tuturor, iese victorios din toate ticluirile puse la cale de foştii săi şefi. Maşinăria PD-L-istă de diversiune a lansat de îndată zvonul că e un şiretlic al PSD. Cristian Diaconescu ar urma să se retragă lăsînd pentru turul întîi cale liberă lui Sorin Oprescu. Nu s-a întîmplat aşa. Sorin Oprescu a intrat în turul al II-lea. Lăsînd în urmă, printre victime, pe chiar candidatul PSD, Cristian Diaconescu.

Acţiunea lui Sorin Oprescu primea astfel o valoare de simbol. O personalitate a unui partid, revoltîndu-se împotriva sistemului punerii pe liste, decide să candideze singur. A venit cel de-al doilea tur de scrutin. Candidatul independent Sorin Oprescu l-a bătut la scor pe Vasile Blaga, candidatul PD-L. Bucureştenii l-au preferat unui candidat pus pe listă de un partid. Scrutinul de la Bucureşti concretizează astfel triumful votului uninominal.

Vot pentru care se bătea pînă nu de mult Traian Băsescu. N-ar fi fost normal, în aceste condiţii, ca Traian Băsescu să fie fericit?!