x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce avem emoţii? (I)

0
Autor: Maria Timuc 05 Dec 2010 - 21:13

O mulţime de studenţi umpluseră holul într-o dimineaţă, în urmă cu mulţi ani. Aşteptau cu toţii să intre la un examen oral. Se intra în grupuri de câte patru persoane. Pe hol eram şi eu. La un moment dat am făcut câţiva paşi spre uşă, dar am început să simt nişte emoţii derutante. De câte ori mă apropiam de uşă, întregul câmp începea să-mi pulseze, iar corpul meu simţea un tremur care-mi bloca picioarele. Pur şi simplu, nu eram în stare să intru la examen. Toată lumea avea emoţii, erau mulţi alţii care întârziau momentul intrării în sală, dar probabil că intensitatea emoţională era resimţită diferit. După vreo două ceasuri de chin emoţional, timp în care mi-aş fi dorit din tot sufletul să înţeleg cauzele reale ale emoţiilor mele (căci nu era prima oară când emoţiile mă blocau), am decis să intru în sală împreună cu trei colege, care întârziaseră la fel de mult ca şi mine în spatele uşii. Au intrat în sală primele trei, eu eram a patra. “Rămâneţi pe loc”, a strigat profesorul către mine. “Luăm pauză, vă rugăm să vă întoarceţi peste o oră!”.

Am plecat acasă, dar o curioasă stare de linişte mă cuprinsese. Starea în sine îmi spunea că urma ceva deosebit, că trebuia să descifrez un mesaj în emoţii şi-n ceea ce se întâmpla. Nu ştiam ce anume aveam de făcut, dar m-am întors la examen cu o stare mai plăcută. M-am dus la avizierul de pe hol şi am început să privesc acolo, fără nici un scop. Brusc a venit la mine o fată agitată, care m-a rugat să-i dau un curs, pe care “nu ştiu de ce, dar nu-l am şi doar am fost la toate cursurile; te pomeneşti că mi-o pica chiar ăsta”, spunea fata. Cursul se numea “Eros şi Thanatos” la Z. Freud. După ce ea l-a parcurs de vreo două-trei ori (era o sinteză de o filă şi ceva), m-am uitat la fel de mirată şi agitată, căci eu îl aveam, dar nu-l citisem. N-aveam nici o explicaţie pentru că nu-l citisem, aşa cum fata n-avea nici o explicaţie pentru că nu-l avea. L-am citit la rândul meu de două-trei ori şi, dintr-o dată m-am simţit extrem de liberă de emoţii. Am intrat în sală şi-am întins mâna în bolul în care erau bileţelele cu subiecte. Când am deschis bileţelul, am crezut că mă topesc de emoţie, de surpriză, ca şi de încântare; “Eros şi Thanatos la Freud”.

M-am aşezat într-o bancă, unde aveam să-mi elaborez prezentarea, dar pentru mine totul căpăta în acele momente dimensiuni nebănuite. Aşteptând să intru la un examen, primeam un răspuns încredibil la întrebarea; “ce sunt emoţiile” şi o demonstraţie practică, prin care vedeam clar că lumea înconjurătoare, începând cu distinsul profesor şi asistenţii săi, răspundea unor forţe inconştiente, prin acţiuni conştiente. Aveam în faţă mai mult decât un examen de psihanaliză şi cu mult mai mult decât un răspuns citit într-o carte; eram în faţa unei experienţe concrete despre puterea emoţiilor şi despre Puterea care orchestra totul, dincolo de înţelegerea şi conştienţa noastră.

Până atunci crezusem că emoţiile sunt drama vieţii mele. În ziua aceea am înţeles că ele sunt un minunat ghid al vieţii omului. Şi, mai mult, am înţeles că ele se transmit celor din jur. Când le învingi în tine, ele se exprimă prin alţii pentru a te duce acolo unde este drumul, rolul şi locul tău. În ziua aceea, de mult, la un simplu examen, destinul făcea să iau din bol subiectul pe care îl citisem cu cinci minute înainte, dar să nu intru în examen până ce nu îl ştiam. Emoţiile ne ghidaseră pe toţi către acest deznodământ, care nu viza o biată notă la examen, cât înţelegerea puterii emoţiilor şi a comunicării emoţionale inconştiente, care creează un răspuns emoţional la nivel conştient.

Nu avem emoţii din întâmplare. Emoţiile conţin un mesaj. Liniştea interioară anunţă întotdeauna că suntem pe drumul cel bun, indiferent ce urmează să facem. Dacă ne învingem emoţiile sau limbajul prin care putem recepţiona lucruri pe care le ştim, dar nu suntem conştienţi de ele, emoţiile se transferă misterios şi ciudat unor oameni din jur, care ne blochează sau ne ajută pe drum. Asta înseamnă că întreaga structură a existenţei, a experienţelor noastre de zi cu zi poate fi privită şi gândită altfel, cu totul altfel decât o facem acum.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de