De ce e greu sa-l contrazici pe Milton Friedman

Imobilele nu figureaza in cosul de calcul al preturilor de consum, dar asta nu inseamna ca scumpirea caselor si terenurilor nu provoaca inflatie

Pretul imobilelor s-a triplat in ultimii cinci ani ani, dar cand intrebi un oficial daca aceasta explozie are vreun efect asupra inflatiei ti se raspunde sec: "Imobilele nu figureaza in cosul de masurare a indicelui preturilor de consum".

Bun, dar, daca nu se masoara, nu inseamna ca nu influenteaza.

Milton Friedman a spus-o raspicat: Inflatia este oriunde si oricand un fenomen monetar. Or, majorarea pretului caselor si terenurilor n-are legatura cu vreun bun sau vreun serviciu produs cand activele se folosesc doar ca mijloc de stocare a banilor. Mai mult, ritmul scumpirilor de pe piata imobiliara a fost de zece ori mai inalt decat cel al cresterii economice.

E suficient insa sa se afiseze niste preturi mai mari ca sa provoace inflatie? Nu, pretul trebuie si platit. Un apartament cumparat cu 20.000 de dolari trebuie sa fie si vandut cu 60.000 de euro, ca sa rezulte o masa monetara facuta din nimic. Apoi, cand banii castigati intra in consum, au potential inflationist. Dar chiar daca vanzatorul economiseste suma - o depune la banca si incaseaza dobanda - tot provoaca inflatie, fiindca genereaza o cheltuiala. Oare asta nu se poate adauga la cauzele lichiditatii in exces, care determina banca centrala sa sterilizeze jumatate din masa monetara a tarii si o face sa acuze ca e impinsa spre deficit cvasifiscal?!

BNR recunoaste ca politica de expansiune agresiva a creditului este cea care a afectat indicatorii macroeconomici (inflatie, deficit de cont curent). Admite ca depasirea tintei de inflatie in 2005 a fost cauzata, printre altele, de ritmul de crestere foarte inalt al masei monetare, care nu a putut fi compensat in intregime de scaderea vitezei de rotatie a banilor. Ce vreti mai mult?

Cu alte cuvinte, daca initial am dat exemplul unui vanzator care castiga 40.000 de euro si se mai si fereste de riscul de curs valutar, trecand in partea cealalta, la cumparator, se observa ca acesta n-are bani si solicita un credit. Cand banca i-l da, el valideaza pretul umflat al vanzatorului, dupa care, cand banca centrala face bilantul, constata ca expansiunea imprumuturilor a majorat masa monetara, a facut-o sa rateze tinta de inflatie - ceea ce inseamna ca Friedman a avut dreptate.

OK, si ii pasa cuiva de zicerile lui Miton Friedman? Pai, cresterea averilor din ultimii doi ani s-a realizat la noi facand bani pe seama scumpirii imobilelor si actiunilor, si nu producand cu banii mai multa carne, lapte, sarma, oua. In loc sa constientizeze ca o asemenea situatie duce la criza, puternicii zilei fac tot ceea ce stiu ei mai bine. Mai departe, in topul celor mai importanti investitori, se vad companii din Cipru si Antilele Olandeze, ceea ce arata ca iarasi profitul declarat a fost mic si restul formarii brute de capital a plecat in "off shore"-uri. Dar n-a stat prea mult in paradisurile fiscale, fiindca s-a intors sub forma de investitii straine in constructii. Iar in cele din urma, pentru ca procesul sa-si gaseasca pe deplin finalitate, potentatii scapa de imobile cu ajutorul creditelor de la banci. Tupeul maxim se manifesta cand, pe deasupra, mai cresc si preturile activelor, pentru ca oamenii nostri de afaceri s-au obisnuit sa spele banii in castig - din 6 dolari negri scot 10 euro albi.

De unde au invatat ei asta?! Poate ca de la rusi, care au luat modelul cu scumpirea caselor de la americani, l-au imbunatatit, dupa care ni l-au livrat noua. Miliardarii din Federatie si-au dublat averile, in 2005, tot pe baza cresterii preturilor activelor. Dar, cum era de asteptat, si inflatia lor s-a redus, numai asa, de ochii lumii, de la 11,7 la 10,9% - cu 0,8%. A noastra a scazut cu 0,7 %. Ca sa vezi ce mica-i lumea...