De ce fondurile de pensii nu pot plasa în aur?

Deşi Codul Fiscal defineşte clar aurul de investiţii, fondurilor de pensii româneşti li se refuză plasamentele în cea mai sigură formă de hedging

Un studiu recent al Erste Bank ("Avem încredere în aur”) – reluat de un număr mare de ziare – ajunge la aceeaşi concluzie cu un articol publicat de Săptămâna Financiară la 11 februarie: "Aurul – ultimul bastion în faţa inflaţiei”. Cu alte cuvinte, bancherii, care se ocupă, în principal, cu atragerea şi plasarea banilor de hîrtie, constată şi ei că majorarea "explozivă” a masei monetare recomandă metalul galben drept cel mai potrivit instrument de apărare împotriva inflaţiei. Analiştii Erste mai aveau puţin şi se exprimau – precum clasicii Şcolii Austriece de Economie – în favoarea unor drepturi de proprietate clare asupra banilor şi împotriva unui sistem bancar bazat pe rezerve fracţionare. În urmă cu o sută de ani, cine mergea cu o bancnotă la bancă primea în schimbul ei o valoare indubitabilă – cîteva grame de aur. Acum banii atestă un drept de proprietate fluctuant asupra unei cantităţi de bunuri şi servicii. Incertitudinea şi volatilitatea sînt legate de faptul că această cantitate de bunuri oscilează după cum inflaţionează băncile centrale masele băneşti.

Dar, deşi studiul Erste nu intră în asemenea detalii, reproduce totuşi un grafic al Federal Reserve St. Louis, care arată că în martie-aprilie 2008 exista pe piaţă cea mai mare cantitate de bani neacoperită în bunuri şi servicii din 1991 încoace (fapt care a coincis, de altfel, cu atingerea celui mai mare preţ din istorie pentru aur – 1.034 de dolari/uncie la 17 martie). Şi cu această ocazie e bine să-l aducem din nou în discuţie pe Leszek Balcerowicz, care spunea într-un interviu acordat revistei Săptămâna Financiară: "Este extrem de important ca politica monetară să fie protejată de orice presiune sau intruziune politică. De ce? Pentru că sistemul monetar actual, în care statul tipăreşte banii, iar aceştia nu sînt legaţi de nimic substanţial, cum se întîmpla în epoca etalonului aur, nu se poate proteja de unul singur”.

În afara studiului Erste, un alt aspect mi se pare relevant. Într-o perioadă plină de neîncredere în banii de hîrtie, fondurile de pensii îşi restructurează portofoliile şi includ printre plasamentele lor de la efective de vite sau drepturi de autor asupra unor albume realizate de artişti precum Britney Spears, Boyzone sau Chris de Burgh pînă la pînze semnate de mari maeştri. La noi, fondurile de pensii private îşi pot plasa banii colectaţi în multe-multe titluri de stat, ceva mai puţine depozite bancare şi acţiuni, o cantitate nesemnificativă de obligaţiuni corporatiste şi fonduri mutuale şi cam atît...

N-aş vrea să se creadă însă că voi merge cu discuţia pînă într-acolo, încît să sugerez Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) să le permită fondurilor de pensii să achiziţioneze drepturile de autor asupra hiturilor lui Sorinel Copilu’ de Aur. Dar cu siguranţă că întrebarea de ce lipseşte aurul – forma clasică de hedging – din actuala "schemă” de plasamente acceptată de CSSPP este legitimă. Potrivit articolului 152 din Codul Fiscal, aurul de investiţii înseamnă: lingourile sau plachetele cotate pe pieţele de metale preţioase, avînd puritatea minimă de 995/1.000, reprezentate sau nu prin hîrtii de valoare; monedele de aur care au titlul mai mare sau egal cu 900/1.000 sînt reconfecţionate după anul 1800, sînt sau au constituit monedă legală de schimb în statul de origine şi sînt vîndute în mod normal la un preţ care nu depăşeşte valoarea de piaţă a aurului conţinut cu mai mult de 80%.