Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Niciodata n-am inteles cum functioneaza tarile scandinave. Cea mai mare parte a anului e frig. Iarna tine si opt luni si de nins, ninge vreo noua.
In timpul asta, soarele apare trei ore pe zi, iar jumatate din populatie sufera de depresii datorate intunericului in care isi duce viata. Cu toate astea, lumea nu numai ca ajunge la slujba, dar chiar reuseste, in pufoaica si pantaloni de schi, sa produca mai mult in aceeasi ora decat le iese, mult mai la sud, grecilor in tricouri cu maneca scurta.Una dintre explicatii e ca celor din tarile mai calde nu le sta mintea la treaba. Cand suedezul merge la birou cu faza lunga pe langa nameti, se gandeste cu drag la destinatie. Cand spaniolul se duce la slujba printre palmieri, iar soseaua e presarata cu terase si umbrelute, e clar ca isi doreste sa n-ajunga niciodata. Iata deci ca si tentatiile sunt relative: unora le face cu ochiul munca, altora, hamacul.
Dupa teoria asta, Romania ar trebui sa fie printre cele mai productive tari din lune. Avem doua anotimpuri: unul cu praf, celalalt cu noroi. Iarna, nici un cetatean n-are vreun motiv sa sara din tramvaiul care il duce la fabrica. Vara e atat de cald, incat promisiunea aerului conditionat de la birou ar trebui sa ne trimita acolo la 6:00 dimineata. Mai mult, tentatiile extra-job sunt foarte asemanatoare cu ceea ce aveau la indemana japonezii dupa cel de-al doilea razboi mondial: orase in paragina, carciumi proaste, sake de scanduri de cosciuc reciclat si gheise scumpe, rele si rapide (ele singure se mai pot lauda cu productivitatea pe client/ora). Cu toate astea, destinul nostru de 14 ani n-a inclus nici o redresare economica spectaculoasa dupa modelul asiatic si nici vreun boom postindustrial, cum i se intampla astazi Spaniei. Ceea ce ne duce la o concluzie amara: oricat de trista ar fi distractia si oricat de vesela s-ar putea dovedi munca, tot la prima tragem.
Acum, sigur ca treaba asta pare o concluzie copila reasca, la care ar trebui sa ajungi in cateva secunde, nu dupa un rationament complicat de un sfert de ora, cat mi-a luat mie. Da, dar aici trebuie sa va marturisesc ca si pentru jurnalist e mult mai placut sa-si iroseasca vremea gandindu-se de ce se pierde in general timpul, decat sa se apuce de o treaba serioasa. Cum ar fi gasirea unor solutii impotriva acestui flagel. Chestie care oricum nu e treaba lor.
Totusi, desi pare amuzanta, solutia la problema productivitatii e de fapt singura care ne deschide drumul spre Europa. Si asta pentru ca se pot da legi care sa ne puna de acord cu aqisul comunitar in ceea ce priveste lungimea parului pisicilor de casa, se pot gasi solutii ca media macar sa para independenta, ori ca privatizarile care au mai ramas sa se semneze toate in aceeasi zi (ultima, dupa traditia noastra). In acelasi timp insa nu exista nici o solutie administrativa - ordonanta de urgenta ori campanie TV - care sa miste productivitatea romanului macar cu un cent pe ora. Or, tocmai acest indicator ne spune daca suntem gata pentru intrarea intr-o comunitate care e, sa nu uitam, in primul rand una economica.
Sigur, speranta noastra e ca bogatia e ca raia: se ia. Ne frecam putin spinarea de colegii din UE si contagiunea-i gata. Numai ca mecanismul e putin diferit si tine nu de salariul cu care suntem platiti - asa cum cred sindicatele - , ci de numarul de ore de care are nevoie un om pentru a face acelasi lucru la Bals si la Vichy. Cu cat dureaza mai mult aici, cu atat 2007 e mai departe.
Probabil ca managerii din Laponia ne-ar spune ca e doar o chestiune de cine face regulile in economie. Cei interesati ca oamenii sa produca mai mult sau cei care se multumesc sa-si vada supusii la terasa, gata oricand de vot...
