De ce nu poate lipsi Moş Crăciun?

Fiecare dintre noi este… Moş Cră­ciun pentru cineva, cum fiecare dintre noi are... un Moş Crăciun! În aceas­tă reciprocitate se pitesc frumu­se­ţea „moşului”, dar şi simbolistica fantastică a „darurilor” sau a curge­rii fireşti a energiei. De Crăciun suntem cu toţii „copii”! De Crăciun este de dorit să ne întoarcem privirea cu drag către copilul din noi, care aş­teap­tă – ca toţi copiii adevăraţi – să vină Moş Crăciun. În acelaşi timp, să nu uităm că suntem... şi Moş Crăciun. Că „un copil”, care ar putea vieţui într-un bătrân de 80 de ani, într-un soţ sau o soţie, într-un vecin singur sau într-o fiinţă necunoscută, îl aşteaptă pe Moşul care-am putea fi chiar noi. Destinul copilului şi al bătrânului se întâlnesc simbolic de Crăciun pentru a intra împreună în miezul a ceea ce înseamnă „a dărui”. Suntem dintr-o dată copii şi bătrâni, aşteptăm în acelaşi timp daruri şi suntem dăruitorii! Iată ce învăţătură profundă despre rostul vieţii pe cărarea şerpuitoare ce se întinde între „a da şi a primi”, în această minunată vre­me a naşterii lui Hristos, a naşterii co­pilului divin din noi înşine!

A da şi a primi – între aceste două di­mensiuni, deopotrivă sufleteşti şi fi­zice, se petrece fiecare zi a vieţii noastre. Copilul primeşte, bătrânul pri­meşte şi dăruieşte. Copilul din noi pri­meşte şi tot el se revoltă dacă nu i se împlinesc dorinţele. Copilul „nu ştie”, nu înţelege lipsa, nu cunoaşte su­ferinţa, nu poate prinde sensul tul­bu­rător al alergării adultului şi nu-l in­teresează nimic din toate acestea. Co­pilul aşteaptă să primească, divini­tatea din el îi spune că nu lipseşte ni­mic şi-i mai spune că totul este posibil. Atunci, n-ar fi posibil ca Moşul să nu-i împlinească visul, dorinţa, nici n-ar fi posibil ca o fiinţă magică, precum Moş Crăciun, să nu poată mate­ria­liza orice îşi doreşte copilul. Tocmai acest copil trăieşte, încă, în interiorul nostru, al fiecărui Moş Crăciun. Pe el avem să-l readucem la viaţă, să-l conştientizăm şi, printr-o asemenea conştientizare, să accesăm în noi dimensiunea magică a fiinţei şi credinţa că totul este posibil.

Noi am pierdut credinţa copilului pe drumul întortocheat al expe­rien­ţe­lor. Când ne-am împiedicat de „nu”, acel nu încăpăţânat al vieţii, când ni s-a arătat că „nu se poate” un lucru sau altul şi când ni s-a arătat, tot prin experienţele vieţii, că suntem slabi, atunci am mai pierdut puţin din frumuseţea copilăriei. Am pierdut câte un strop din copilul nostru interior şi, prin aceasta, am pierdut pute­re­a de a crede în Moş Crăciun. În fapt, pierzându-ne copilul, ne-am pier­dut credinţa în puterea lui Dumne­zeu.

Încetul cu încetul, să pă­trundem taina darurilor la acest Crăciun şi să trezim în altul copilul pe care el nu-l mai poate vedea. Să tre­zim în noi înşine copilul pe care l-am uitat şi l-am învăluit în prezenţa noastră de adulţi, printre norii su­fe­rinţelor, ai luptelor şi ai durerilor ine­ren­te experienţei umane. Şi pre­şe­din­ţii au în ei un copil. Şi premerii. Şi aca­de­mi­cie­nii. Şi scriitorii. Şi gunoierii. Şi me­ca­nicii de locomotivă. Acel copil ştie că totul este posibil la Dumnezeu, dar mintea s-ar putea să-i spună „nu, nu-i posibil. Viaţa-i o continuă luptă şi Moş Crăciun e doar pentru copiii adevăraţi”. De fapt, a crede în Moş Crăciun este un fel de a crede în pu­te­rea existenţei de a-ţi aduce ceea ce ai nevoie.

Când copilul din tine se tre­zeşte, vine şi Moş Crăciun. A spus asta şi Iisus, dar într-un alt fel, despre care am scris zilele trecute în artico­lul „Cel mai mic printre oameni, Cel mai mare în Cer”! Copilul înseamnă ino­cenţă şi smerenie, dar şi legătura neîntreruptă a omului cu Dumnezeu. Co­pilul este acea parte a fiinţei uma­ne ai cărei îngeri văd continuu faţa lui Dumnezeu. Şi pentru că este aşa, atunci când se trezeşte în noi copilul vine Moş Crăciun sau puterea divină devine manifestă. Şi atunci... totul devine posibil. Tâlcul „moşului” este unul care se referă la puterea de a aduce în manifestare ceea ce dorim. Dorinţele ni se împlinesc în clipa în care ne reconectăm cu inocenţa co­pi­l­ului interior, cu acea stare de spi­rit atât de puternică, încât „cel mic de­vine şi pe pământ cel mai mare”, căci pe el îl însoţeşte Dumnezeu. Iar acolo unde Dumnezeu este prezent, nu poate lipsi Moş Crăciun!