De groaza

Sa presupunem ca suntem de acord cu vechea si inteleapta zicala: "Frica pazeste pepenii", sa incercam sa acceptam ipoteza care sustine ca suntem confruntati cu un enorm pericol, cel al ciocnirii dintre planeta noastra si un asteroid ratacitor (NEO sau NEA, adica obiect sau asteroid din apropierea Terrei) care ar putea declansa in cel mai bun caz o explozie echivalenta cu 15 megatone de TNT (cam cat o duzina de bombe termonucleare serioase), iar in cel mai rau caz, ceva la nivelul unei gigatone, sfarsitul civilizatiei noastre. Asta in realitate si nu intr-un film in care Bruce Willis primeste o naveta spatiala si cateva bombe cu hidrogen si este lansat in spatiu pentru a salva planeta.

Au fost catalogate pana acum doar cateva sute de asemenea obiecte periculoase, doua dintre ele, 2004VD17 (zis Apophis) si 2004MN4, extrem de suspecte, se spera ca pana in 2018 vom deveni fericitii posesori ai unei liste de peste 10.000 de obiecte cosmice cu risc mare de impact in urmatorii 100 de ani. Devine din ce in ce mai clara necesitatea unor mecanisme de avertizare a apropierii unui asteroid, dezvoltarea unor sisteme de modificare a traiectoriei acestuia pentru a evita ciocnirile (deflectie, spun specialistii) fara a uita de un sistem international de evaluare, decizie si actiune, rapid si eficient. Sa speram ca nu ne vom bizui prea mult pe ONU.

Pe moment raspunderea pentru detectia, identificarea, catalogarea si urmarirea obiectelor cosmice aflate in apropierea planetei noastre revine Administratiei Nationale pentru Aeronautica si Spatiu, NASA, considerata, la randul ei, o structura birocratica extrem de lenta, ceea ce nu suna prea incurajator.

S-au facut auzite afirmatii ale unor factori de raspundere de prin asociatii internationale de prestigiu, cum ar fi Asociatia Exploratorilor Spatiului, printre ai carei membri figureaza multi, foarte multi oameni de stiinta, care definesc actiunile de prevenire ale ciocnirii cu asteroizii ca pe un fel de examen de admitere intr-o ipotetica mare comunitate cosmica. Daca alte civilizatii au fost in situatii asemanatoare si au reusit sa le depaseasca inseamna ca succesul nostru ne-ar confirma maturitatea si competenta.

Toate astea nu se intampla in filme de actiune (cu sau fara Bruce Willis), ci la congrese internationale cu participanti reprezentativi pentru lumea stiintei contemporane, dar si la intalniri ale unor organizatii stiintifice mai putin cunoscute, formate in ultimele doua decenii, care se bucura de participarea unor personalitati de marca in domeniul lor, de regula aviatia si/sau explorarea spatiala.

Un exemplu semnificativ, asociatia B612 (va spune ceva acest grup compus dintr-o litera si trei cifre?), care isi propune sa gaseasca o metoda practica de modificare a traiectoriei unui asteroid pana in anul 2015. Presedintele acestei asociatii (v-ati amintit de unde vine B612?) este Russell (Rusty pentru prieteni) Schweickart, nascut in 1935, casatorit, tata a cinci copii, educat la faimosul institut tehnologic din Massachusetts, MIT, membru in cateva societati de astronautica, dar si intr-o asociatie a pilotilor de incercare, decorat atat de NASA, cat si de Federatia Internationala de Aeronautica, pilot cu 3.900 de ore de zbor, dintre care 3.500 pe avioane cu reactie, participant la misiunea Apollo 9 in care a petrecut 241 de ore in spatiu. Pe scurt, un om care stie ce vorbeste.

La cea de-a 25-a conferinta internationala a utilizarii spatiului cosmic, Rusty Schweickart s-a referit la posibila ciocnire dintre un asteroid si Terra ca la un soi de uragan Katrina venit din spatiu, aluzie foarte transparenta la pericolul reprezentat nu numai de forta distrugatoare a coliziunii, ci si de inertia si incompetenta mecanismelor guvernamentale, atat inainte, cat si dupa catastrofa. Printre altele, el a subliniat si necesitatea absoluta a crearii unei baze de date mereu innoita si mereu accesibila specialistilor. Altfel, spunea, cu umorul sau caracteristic, presedintele asociatiei B612 (v-ati amintit sau nu?), am putea ajunge la situatia unor indivizi care arunca intentionat acele inapoi in carul cu fan...

"Avem de ales, ori sa trecem cu bine acest examen cosmic, ori sa intram in istorie nu ca o specie incapabila de supravietuire, nu ca dinozaurii, ci ca niste fapturi certarete, incapabile sa coopereze, lipsite de vointa si de puterea de a-si continua evolutia", mai spunea fostul astronaut.

Ce ne facem? Ne infricosam sau ne mobilizam, tinand seama de o recenta, dar nu foarte originala cercetare din care ar rezulta ca un om care se ocupa de ceva, preferabil ceva important, simte mai putin frica, poate tocmai fiindca are mai putin timp sa-i fie frica, asta dupa opinia psihiatrilor de la Universitatea Emory, confirmata de specialistii in vizualizarea activitatii creierului din Texas, dar si de psihologii Universitatii Carnegie Mellon. Asa o fi...

Cat despre B612, daca inca nu v-ati amintit, acesta este asteroidul de pe care vine Micul Print, eroul nemuritoarei povestiri a pilotului Antoine de Saint-Exupery.