O epidemie ca rujeola scăpată de sub control în lipsa vaccinului bântuie prin mass-media românești: certificatul de absolvire al Academiei Naționale de Informații devine o piatră de moară în ascensiunea spre funcții publice. Desigur că SRI, instituția tutelară a Academiei de Informații, are capacitatea să explice și să-și analizeze criza de imagine. O inflație de titluri academice, inclusiv doctorate, distribuite în viteză pentru a da poleială unor cariere care nu se bazează solid pe studii universitare anterioare, ar fi o primă cauză a suspiciunii argumentate că ,,acoperiții” au sufocat politica, poziții importante în ministere, dețin cheițele justiției, dirijează tematica televiziunilor și opinii vehemente din presă. Așa cum Gabriel Oprea a dat grade la tot cartierul prin Ministerul Apărării, pentru rețeaua lui de interse, Coldea a folosit școala doctorală și Colegiul (condus acum de Iulian Fota) pentru a rezolva prin masterate și suplimente de școlarizare postuniversitare rețeaua de prietenii a instituției. Criza din PSD și Guvern a redeschis cu putere subiectul ținut mulți ani sub preș. Acum intră în malaxor diplomele cu sigla SRI într-o încercare de separare a apelor (civilii cu civilii, militarii cu militarii). Judecățile radicale duc însă și la confuzii periculoase, condamând public orice relație cu serviciile de informații, ca și când acestea ar fi instituții din afara sistemului național, care acționează ca dușmani ai României.
Ca o ironie a istoriei, locul unde se află Academia Națională de Informații are o legătură directă cu Centrul de Perfecționare a Cadrelor (CEPECA) înființat de Ceaușescu în 1967 pentru a introduce managementul performant în economia României. CEPECA a fost susținut financiar și metodologic cu sprijin ONU și dotat de IBM cu un centru performant de calcul, Statele Unite dând acceptul pentru transferul de tehnologie de vârf, interzisă țărilor comuniste. Primul director al CEPECA (defectat în 1982 în Occident) povestește cum 600 de programatori și analiști ai Securității au fost școliți sub acoperire în Șoseaua Odăi nr. 20. Preluând sediul CEPECA, Academia Națională de Informații moștenește și legendele locului.