De la depresie... la viaţă

Albert Einstein spunea că ar fi important să alegem dacă trăim într-un univers ostil sau în unul prietenos, intuind – poate – că această alegere e însăşi cheia experienţei umane, cheia fericirii sau a nefericirii noastre. Noi putem vedea prietenia existenţei oricând, în orice şi oriunde, dar putem percepe şi ostilitatea, şi drama, şi suferinţa, şi tot de ne face să blamăm această viaţă pe care...o iubim atât de mult. Ceea ce ne salvează, ceea ce ne ajută, ceea ce ne usucă lacrimile şi ne dăruieşte stropi de dragoste şi de frumuseţe ar putea fi tocmai puterea noastră de a vedea, fie şi involuntar, fie şi inconştient, fie şi în cea mai neagră dintre expresiile existeţei, prezenţa unui univers prietenos. Depresiile şi nefericirile noastră sunt expresii ale concentrării minţii asupra ”aspectelor ostile” ale existenţei. Căderea maximă, durerea teribilă, sentimentul de a te fi pierdut pe tine, de a fi căzut din graţie şi mângâiere lăuntrică sunt consecinţa alegerii constante a aspectelor ostile, toate creaţii ale percepţiei şi ale Eului omenesc. Cum să ieşi din fundătură după ce ai căzut, cum să vezi o lume prietenoasă dintr-o minte care selectează automat ostilitatea şi răul? Asta-i întrebarea celui ce plânge, a celui ce nu se vede iubit, a celui ce simte în sine povara tristeţii şi a dezamăgirii; cum să ies de aici, cum să gândesc altfel, cum să fac, ce să fac?

Răspunsul e unul firesc; dacă ai văzut ostilitatea în viaţa ta, atunci concentrează-te asupra prieteniei. Vei putea observa că într-o zi te întâlneşti cu zece oameni care zâmbesc, îţi vorbesc frumos, poate că unul îţi dă o mână de ajutor, altul te întreabă ce mai faci, iar altul îţi spune o vorbă plăcută şi numai unul dintre aceştia te priveşte ostil sau face un gest potrivnic faţă de tine. De ce, oare, mintea ta îi exlude pe cei nouă oameni buni, dar se concetrează strident, obsesional, dramatic şi grav asupra unuia singur, de ce mintea alege să stea încruntată, suferindă şi nefericită ore, zile şi nopţi la rând pentru că unul singur s-a manifestat ostil? Iată, de la această alegere simplă începe vindecarea percepţiei. De la înţelegere. De la raţiune. De la percepţia conştientă, îndreptăţită şi binecuvântată a prieteniei vieţii. Mintea deprimată îşi pierde energia în faţa alegerii lăuntrice corecte. Mintea poate alege ceva bun şi din o sută de lucruri rele, dar cu o singură condiţie; să vadă conştient, să înţeleagă miza vindecătoare a acestei alegeri. Să privească dintr-o conştiinţă prietenoasă prietenia fantastică a vieţii.

Dacă eşti singur sau dacă ai în jur o mie de fiinţe, te simţi aşa cum alegi. Percepţia-i cheia şi percepţia e ceea ce trebuie să schimbăm pentru ca iertarea, iubirea şi blândeţea existenţei să ne însoţească. Percepţia vede ostilitate sau dragoste, iar percepţia e o decizie referitoare la felul în care vrei şi alegi să priveşti orice se întâmplă, iar universul are o ofertă pentru fiecare imaginaţie şi pentru toate variantele pe care le mintea le vede în ea însăşi. Drumul către viaţă nu-i un drum către percepţia ostilă, ci către aceea prietenoasă. Dintr-o fiinţă prietenoasă universul se vede ca printr-o fereastră miraculoasă; peisajul nu se schimbă radical, ci numai ochiul care-l priveşte. Un ochi frumos trece cu iertare prin lume şi înţelege abaterile de la iubire ca pe nişte obstacole, necesare iubirii însăşi. Dacă n-ar fi greşeli, ce am ierta? Dacă n-ar fi peidici, ce am depăşi? Dacă n-ar exista copilăria, cine ar mai cunoaşte bătrâneţea? Universul e prietenos şi, dacă-l poţi vedea aşa, ai şi făcut un pas de aur, care te ajută să ieşi din prăpastia propriei tale deprimări.