De la Emil Bobu la Emil Boc

Multă vreme am fost convins că Emil Bobu reprezintă culema ridicolului în politica ultimilor ani. Prin slugărnicia sa faţă de cuplul prezidenţuial al "Epocii de Aur" ca şi prin aroganţa cu care trata talpa ţării. De câţiva ani, mi-am schimbat părerea. Un  alt nume - Emil Bob - i-a luat locul. Scriu şi spun"un alt nume" fiindcă "o altă  personalitate" nu pot să spun!

Pentru mai tinerele generaţii, numele acesta, Emil Bobu, nu spune multe lucruri. Din păcate, celălalt nume, Emil Boc, spune multe lucruri. Şi , vai!, numai lucruri unu şi unu!.  

Emil Bobu a intrat în istorie drept una dintre cele mai jalnice întruchipări ale slugărniciei sa greţoasă faţă de "Cel mai iubit" şi, bineânţeles, faţă de "Mult stimata". A rămas de pomină isprava individului, de pe urma căreia i s-a şi tras cariera. Se spune, că, pe când era (doar) mai marele judeţului Suceava, acest Statu Palmă Barbă Cot, pe linie locală de partid şi de stat, a fost dibuit, la miez de noapte, dând târcoale prin curtea vilei în care era cazat cuplul prezidenţial. Mirat, ca tot omul, de isprava piticaniei, "Tovarăşul" l-a întrebat: "Ce cauţi aici, Bobule, la ora asta?" Tremurând din tote încheieturile, aşa după cum bine îi şade slugii la ziua lefii, omuşorul a  raportat: "Să trăiţi, tovarăşe secretar general, veghez personal ca nu cumva să nu vă turbure nimeni odihna!"

Aşa a început fulminanta ascensiune a celui  pe care, multă vreme, l-am crezut a fi foarte aproape de cele mai înalte culmi ale ridicolului şi ale penibilului în politichia românească. Se pare că e loc de mai mult!.  Dovadă. Emil Boc!

De data asta, personajul nu provine din rândurile eroicului detaşament al clasei muncitoare. Unii afirmă ba că ar fi fost şi ceva activist ASC pe la Cluj, ba chiar că ar fi semnat articole de "vibrantă adeziune". Dar numai în gazetele judeţene. Aşadar, o tânără speranţă la nivel local. După revoluţie, a urcat, victorios şi zâmbitor, pe treptele consacrării profesionale şi politice. Până la numirea sa, în 2008, la cârma Executivului, se afla deja pe nişte poziţii demne de toată stima: primar al municipiului Cluj. Napoca şi profesor universitar la Facultatea de drept. Ştiută fiind faima şi ambiţia unora dintre cei paraşutaţi direct de sub Dealul Feleacului de "a da clasă Miticilor răgăţeni", am aşteptat şi eu să văd  ce şi cum. Şi am văzut... Cu vârf şi îndesat!

Într-un singur an - din fericire numai unul! - personajul a reuşit să aibă un palmares de neinvidiat. Îmi este greu să aleg o anumită ipostază care să îi suprindă şi să îi exprime (contra) perfomanţelei. Rămân, până la urmă, la aceea de megafon, hârâit şi fonf al zicerilor şi al vrerilor prezidenţiale. Şi nu sunt singurul care consideră că, prin felul în care a jucat rolul de pitic pricinos, Emil Boc a stâlcit şi a răstălmăcit gândurile preşedintelui Traian Băsescu. Mai mult, fâcându-se (oare numai cu de la sine putere?!) port-parolul unic pe linie de partid şi de stat, al universului de idei dospit în laboratoarele Palatului Cotroceni, personajul cu pricina a atârnat un bolovan, cât roata carului, de gâtul binefăcătorului său.  Bolovan care, cu siguranţă, va atârna greu în balanţă, fiind una dintre principalele cauze ale scăderii alarmante a încrederii în cel care, peste numai o lună, îşi va încerca norocul pentru un nou mandat în fruntea statului român.

Nu spun că Emil Boc a răstălmăcit, cu rea-credinţă, spiritul şi litera gândului prezidenţial. Sunt sigur că tot ce a făcut, a făcut cu zel.  Din păcate, cu prea mult zel. Din dorinţa de a fi "primadona politico-ideologică" din  corul înălţătorilor  de osanale.  Ceea ce, până la urmă, face mai mult rău decât  reaua-credinţă. Poate că, din această devoratoare ambiţie de a fi, el şi numai el!, "gura de aur" şi cureaua de transmisie între "Zeus" şi mase, premieru l- premieră, adică primul demis de către Parlament în ultimii 20 de ani!!, şi-a angajat pe post de purtător de cuvânt o persoană care, în această calitate, a pronunţat cam tot atâtea vorbe cât cuprindea vocabularul concursului de cântece pentru pionieri şi şcolari: "Să învăţăm limba rusă, cântând!"

Şi, dacă a venit vorba despre colaboratorii, toţi - unul şi unul- pe care dl Boc şi i-a adus, mai pe toţi, de pe la Cluj, nu credeţi că ar fi cazul să aflăm cât a costat visteria statului prestaţia acestor unicate?

Cu ani în urmă, Tudor Muşatescu a fost întrebat care este  diferenţa dintre un optimist şi un pesimist. Hâtru, după cum îi era felul, acesta a răspuns: "Pesimistul zice că mai rău decât aşa nu se mai poate, optimistul zice că, dimpotrivă, se poate!" Punându-i faţă în faţă, pe Emil Bobu şi pe Emil Boc, îmi dau seama ce resurse inepuizabile de  optimism avem, noi, românii! Din păcate, de umor negru...