De la frunza Evei, la cordeluţă

"Astă seară voi purta chiloţi roşii, care sigur mă vor ajuta să îl cuceresc pe tipul hot din sala alăturată. Tu ar trebui să renunţi la cei bej. Nu e de mirat că nu ai succes la băieţi..." Cine ar fi crezut că la astfel de trucuri se apelează pentru a duce la bun sfârşit îndeplinirea unei... fantezii?

V-aţi gândit vreodată că lenjeria intimă purtată, aceea care nu se vede (sau ar trebui să nu se vadă), poate spune multe despre dumneavoastră? V-aţi gândit că, în funcţie de culoarea acesteia, afişaţi o anumită personalitate? Desigur, pentru unii, culoarea chilotului, căci despre el vorbim în mod special, nu are nici o pată de importanţă.

Pentru alţii însă... ea face legea! Şi m-am convins de asta, amintindu-mi un episod din gimnaziu. Eram colegă cu o tipă căreia îi plăcea... viaţa, să spun aşa. Dar îi plăcea tare. Era preocupată în mod exagerat de chiloţii roşii. Ştia sau se forţa să ştie că această culoare o ajută în viaţă, că prin purtarea unor chiloţei minusculi de culoare roşie va avea succes. Şi a avut parte nu numai de "succes", ci şi de popularitate.

Pentru că se asigura în fiecare pauză ca ale ei sfori roşii, două la număr, cred, să se situeze uşor deasupra pantalonului cu talia mai mult decât joasă. Să se vadă. Momentul ei crucial a venit când o altă elevă i-a suflat iubitul. Şi ce culoare credeţi că aveau chiloţii acesteia? Bej. Derutant.

Lenjeria intimă este un articol vestimentar iubit de femeia din zilele noastre. E stratul de material care ne desparte de cei din jur. Având o paletă întinsă de funcţii legate de putere, sexualitate ori comoditate, lenjeria intimă reflectă punctul de vedere al unei femei. Însă cum au apărut chiloţii? Numiţi până în secolul al XIX-lea "sub haine", au căpătat denumirea de "lenjerie", termen ce derivă de la franţuzescul "lin", adică "bumbac".

Până în secolul al XVIII-lea, femeile purtau pantalonaşi lungi, bufanţi pe sub rochii. Mai târziu, budigăii ies din trend, iar în 1949 publicul vede primul chilot la Wimbledon. Prin 1980 se mai taie din chilot; vremea se încălzeşte, verile sunt călduroase, astfel că apar chiloţii tanga, promotoarele acestui accesoriu fiind femeile independente. În '90 apar chiloţii tanga bărbăteşti, care echilibrează balanţa. Apoi, facem un mare salt, iar după anul 2000 apar unii şi mai tăiaţi, cei cordeluţă, care se mulează pe corp fără a fi necesară existenţa şnurului din jurul bazinului.

Istoria chiloţilor de damă, începută cu budigăii bunicii şi "îmbătrânită" cu chiloţii tanga, se ajunge în prezent la câţiva centimetri de material. În trecut, fabricaţi din piei de animale. În prezent, din... multe altele. Atunci, chiloţi cu glugă sau cu mânecuţe, acum, cu burete sau comestibili. Şi asta nu e tot. Se spune că, în funcţie de personalitate, fiecare femeie îşi alege culoarea potrivită a lenjeriei intime.

Aşadar, cele care vor să atragă toate privirile optează pentru culoarea roşie, deoarece reprezintă pasiunea, senzualitatea şi are efect stimulator. În tabăra cealaltă se află culorile neutre, cum ar fi bejul, care denotă stabilitate, siguranţă şi fidelitate. Dar asta nu înseamnă că purtătoarele de lenjerie intimă în culori neutre nu au lipici la bărbaţi. Pentru mulţi dintre ei nici nu contează acest aspect. Cert este că, indiferent de culoare, chiloţii rămân la putere, pentru că au ceva de spus în fiecare epocă.

Am trecut de la frunza Evei la bikini cordeluţă. Ajungem în zilele noastre, în care chiloţii fac legea împreună cu pantalonii cu talie joasă. Poate că în câţiva ani nu se vor mai purta deloc. Sau va reveni moda budigăilor din trecut?!?