x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De la frunză la brandurile mele

De la frunză la brandurile mele

de Adrian Năstase    |    04 Aug 2010   •   00:00
De la frunză la brandurile mele

(o contribuţie)
Sunt zile bune de când meditez la frunză. Simbolul ales de ministerul doamnei Udrea e unul din cele mai fertile pentru România. Cânţi la frunză, mănânci frunza, te acoperi cu frunza şi, ca să te justifici în faţa fiscului, poţi tăia frunza la câini. Evident, comunitari şi înregistraţi ca atare.

Frunza este de o bogăţie cromatică atât de mare, încât putem închipui câte una pentru fiecare partid - roşu, portocaliu, galben sau al poporului. Varianta propusă de minister ş frunza verde ş poate completa fericit şi drapelul naţional. Verdele adunat la tricolor ar trimite imediat la cunoscuta ospitalitate românească şi la culoarea fundamentală a maghiarilor pe care i-am ospetit aici. De altfel, ce ar putea fi, ca simbol, "the Carpathian garden" decât secuimea înconjurată de munţi, în "bazinul Carpaţilor"?

Puţin invidios pe ideea de succes a consultanţilor spanioli cu acţiuni la firme de sondaj din România, am încercat şi eu să găsesc un slogan demn de turismul românesc. M-am gândit mai ales la acele elemente de specific care pot stârni curiozitatea, la lucruri pe care nu le găseşti decât aici şi care îl pot face pe călătorul străin să scoată generos cardul din portofel. Iată ce aş propune: "Explore the Videanian Garden" e o trimitere directă la salba de lacuri care înconjoară Bucureştiul, la gazonul smălţuit de pe malurile lor şi la construcţiile care au apărut acolo în ultimii ani, prin efortul întregului popor.

"Discover what they cover!" Iată o invitaţie la mister şi aventură. România de azi e o zonă crepusculară în care mitul lui Dracula a fost depăşit de multe alte întrebări fără răspuns care s-au adunat în ultimii ani. Unde s-au dus banii de la FMI? Unde se vor duce? De ce îşi iubesc românii preşedintele numai după ce au plecat din ţară? Cum învaţă oile să scrie, cu trupurile lor, cuvinte pe dealuri? De ce clima de aici nu permite autostrăzilor să dea în pârg? Cum îl cheamă pe ministrul Agriculturii? De ce n-am mai auzit niciodată nimic de expertiza internaţională a acelui filmuleţ în care Traian Băsescu mângâia un copil?

"Romania, your space. They are leaving!" Această idee îşi propune să atragă prin invitaţia la spaţii deschise şi libere, unde poţi să faci ce vrei. Politica Guvernului a stârnit entuziasmul unui număr din ce în ce mai mare de români care au decis să vadă cu ochii lor dacă în alte ţări sunt guvernări la fel de bune. Aşa că ei pleacă pe capete, an de an. Turistul străin poate găsi zone cu păşuni libere, câmpuri nearate, păduri neumblate, oraşe din care au început să emigreze şi consilierii locali.

"Face the AC/DC Experience!" E un slogan de nişă, dedicat celor tineri. Hărţi special editate de Ministerul Finanţelor îi pot îndrepta pe turiştii străini către ghişeele, vămile si cabinetele unde se încasează cele mai spectaculoase şpăgi din România şi unde acestor tineri li se poate face si o reducere de 40%-50%.

Exemplele ar putea continua, eu cred că brandul de ţară şi sloganul aferent sunt chestiuni de interes naţional, la care trebuie să participe toată naţiunea. Dintr-o dezbatere generală nu putem avea decât de caştigat. Fiecare român are în minte şi în suflet sloganul lui despre România de azi, chiar dacă unele dintre ele sunt, poate, mai greu de aşternut pe hârtie in ultima vreme.

×
Subiecte în articol: editorial