DE LA LIMBA DIN GHIMPATI LA PAVALUCA DIN MONTREAL

Prin vara lui 2000, cand Emil Constantinescu inca nu se hotarase ca-i scarbit de cea mai inalta functie in stat, iar Ion Iliescu nu-si realizase inca visul de a fi din nou presedinte, pe bolta autohtona s-a ivit steaua unui erou legendar, concurent nemilos al lui Toma Alimos.

Se numea Limba din Ghimpati, era surdo-mut si fara o ureche si-si prapadea vremea la bodega comunala ce nu devenise inca, gratie integrarii in NATO, bar cu discoteca. Presa moldo-valaha facuse din acest nestiut de la poale de Carpati nu numai un viteaz fara pereche, dar si o vedeta precursoare a Andreei Marin. Ca simpatica noastra diva azi, Limba din Ghimpati era pus de jurnalisti sa spuna cu ce se da pe la subtiori si daca poarta chiloti tetra sau izmene. Numitului i se punea in seama fapta mareata de a fi prins si imobilizat cu ajutorul unei leuci rupte din gard pe unul dintre cei mai fiorosi banditi autohtoni, scapat din zeci de ambuscade, dat in urmarire generala prin Interpol si pandit pas-pas de reteaua americana de sateliti spion.

Vremurile au trecut. Emil Constantinescu l-a propus sa-i ia locul la scarba si la Cotroceni pe domnul Milut, Ion Iliescu se pregateste sa devina sef de partid, iar Romania a devenit aliat de nadejde al Americii. Limba din Ghimpati a fost uitat. Si pentru ca suntem un neam de eroi, cum ar spune poetul, se impunea ca locul lui Limba din Ghimpati sa fie de indata ocupat. Astfel, in anul de gratie 2004, an tot electoral si tot cu bastinasi care fac politica in loc sa munceasca, galeria de eroi ai neamului s-a imbogatit cu un nume: Cristian Pavaluca din Montreal. Eroii unui neam, inclusiv cel moldo-valah, raman in memoria colectiva si in poeziile spuse de ciobani in speranta ca vor reedita Miorita si vor lua bani buni pe ea, printr-un simplu gest. Aprodul Purice prin cel de a-si pune spinarea la dispozitia talpii lui Stefan cel Mare. Sergentul lui Alecsandri prin faptul ca venea pe drumul de costise ce duce la Vaslui, pe deasupra si vorbind de unul singur. Majestatea Sa Regele Mihai, prin faptul de a-l fi inchis pe Maresal in fiset, iar Ion Iliescu prin cel de a fi supravietuit teroristilor care trageau din orice pozitie.

Ca si Limba din Ghimpati, Pavaluca din Montreal a fost pana-n momentul propulsarii pe bolta neamului un om obisnuit. Specialist in Rezistenta Materialelor, devine in Canada director de formatie de teatru de amatori si, ca orice director, interpret de roluri principale, secretar al Parohiei Bisericii "Sfantul Nicolae", secretar de redactie la publicatia Calea Luminii. O fotografie reprodusa cu entuziasm de presa de la Bucuresti il surprinde stand in fund pe scaun, postura preferata de actorii amatori, deplasarea pe scena cerand macar talentul lui Adrian Copilu’ Minune, autobotezat recent De Vito. A ajunge de la Rezistenta Materialelor la teatrul de amatori in limba romana din Canada presupune - se intelege - o schimbare cruciala de destin. Rauvoitorii i-ar spune ratare. Noi, mai de treaba fiind, i-am zice excentricitate.

Limba din Ghimbati a devenit un soi de Ghilgames al romanilor, pentru c-a prins, de unul singur si fara pistol, un bandit fioros. Pavaluca din Montreal a ajuns erou, pentru c-a aruncat cu branza in Ion Iliescu fara a face parte dintr-un complot pus la cale de Opozitia din Romania. Ca si viteazul din Campia Dunarii, eroul din Montreal a beneficiat de ample spatii tipografice in presa damboviteana. El insusi oarecum surprins ca i se da atata atentie, Cristian Pavaluca si-a povestit pana la amanuntul infinitezimal proustian momentul branzei cu valente istorice. Am aflat astfel cum a sovait intre doua calitati de branza, cum i s-a scurs produsul pe pantaloni, ce a incercat la nivelul psihologiei din adancuri cand a scos cartonul din buzunar. Ce mai incolo si incoace, nici Napoleon, inainte de a decide sa atace la Waterloo, n-a avut parte de o asemenea descriere a fiecarui gest premergator celui fatal.

In ciuda ogoarelor tipografice nesfarsite cu care a fost improprietarit momentul branzei de la Montreal, n-am putut deslusi adevaratul motiv al eroului. Ne-am fi asteptat la o nemultumire fata de amplasarea unei statui a lui Eminescu in Piata din Montreal. Am fi inteles-o. In calitatea sa de om de cultura prin exilare voluntara, Cristian Pavaluca e convins, poate, ca Ienachita Vacarescu si nu Eminescu merita o statuie in tara frunzei de stejar. Domnia sa sustine la un moment dat c-a facut asta deoarece Ion Iliescu e fost activist PCR. Nu e un motiv credibil. Pai, daca-i asa, nu i-ar ajunge distinsului intreaga productie de branza a Canadei. Fosti activisti sunt aproape toti politicienii Romaniei de azi, de la Adrian Nastase pana la Emil Constantinescu. In aceste conditii tare ma tem ca momentul branzei a avut drept principal motiv nevoia lui Cristian Pavaluca de a intrerupe monotonia vietii de la Montreal. De altfel, cam asa se degaja si din interviurile acordate presei noastre mai mult decat generoase.

Presedintia Romaniei s-a straduit din rasputeri sa minimalizeze momentul. Noi nu credem, asemenea unor confrati, ca intamplarea dezvaluie prabusirea popularitatii lui Ion Iliescu. Noi credem ca-i vorba de ceva mult mai grav. Si anume de lipsa de responsabilitate a domnului presedinte. Chestia cu branza a umplut de ridicol nu atat pe Ion Iliescu, cat mai ales tara pe care o reprezinta prin vot direct si universal. Ce-or fi gandit canadienii, afland de la radio si din ziare, ca seful unui stat al carui loc pe harta nu-l stiu a fost intampinat de concetatenii sai din Montreal cu lozinci necuvincioase si cu branza puturoasa? Ca-n tara de unde vine oaspetele, seful statului ia picioare-n fund, iar primului-ministru i se da cu poseta-n cap. Un moment atat de penibil pentru si asa botita imagine a tarii in lume a avut loc nu numai pentru ca un cetatean se plictisea la Montreal sa joace teatru de amatori in limba romana, ci si pentru ca Ion Iliescu a plecat in aceasta calatorie cu nonsalanta cu care a plecat si in altele. Incidentul nu s-a petrecut intr-un moment colateral vizitei, ci in momentul de esenta: inagurarea Pietei din Montreal. Inainte de a se decide sa prezideze chiar domnia sa momentul, Ion Iliescu trebuia sa se intereseze daca principalii beneficiari, romanii din Canada, sunt de acord cu asta. Era absolut necesar contactarea liderilor comunitatii (cei care au organizat scandalul), si daca acestia declarau ca nu-l vor pe presedinte, pentru ca-i comunist, Ion Iliescu n-avea ce cauta in Piata. Evident, daca tinea neaparat sa vada Canada. Admitand ca unii lideri i-ar fi spus ca-i bine primit, date fiind informatiile (aparute si-n ziarele de la Bucuresti), privind manifestari de ostilitate, trebuia sa obtina asigurarea ca ele vor fi contracarate. Sa nu-l fi informat nimeni pe domnul presedinte despre aceste lucruri? Daca nu, e grav. Daca da, e si mai grav. Asa cum caracteriza un comunicat al PRM, Ion Iliescu nu e inca o persoana particulara. Tot ce i se intampla afecteaza functia si, prin ea, Romania. Penibilul intamplarii se resfrange asupra intregii tari. Lumea e plina de Pavaluci. Important e sa-i eviti.

Tot in orb a fost si deplasarea din punctul de vedere al securitatii. In naivitatea sa, mai mult sau mai putin jucata, purtatorul de branza topita in buzunarul de la pantaloni sustine ca s-a mirat si el de slabiciunile dispozitivului de securitate. Cum de a admis presedintele sa se deplaseze fara a avea asigurarile ca nu i se poate intampla nimic? Maine-poimaine s-ar putea sa vrea sa calatoreasca in Jungla Amazoanelor. Sa credem ca-l vom afla rontait de canibali, dupa ce-a fost fiert cateva zile, sa se fragezeasca?