De la mai nimic la prea putin

Romania a avut in 2003, conform datelor validate international, ritmul de crestere a investitiilor straine cel mai mare din zona sa geografica.

Frumoasa formulare, care trece lejer peste nivelul foarte scazut de la care au pornit si ajunge direct la partea de informatie care da bine la electorat. Dupa aceea poate veni si comentariul la stire, ceva de genul asta arata progresele consemnate in lupta impotriva coruptiei. Se poate chiar si plusa: investitiile straine vor creste semnificativ si in 2004, tendinta e clara. N-are nici o importanta pentru tintele nestiutoare ale discursului politic faptul ca este un an electoral, in care, de regula, investitorii fac nazuri sa-si plaseze banii chiar la case mai mari si mai dezvoltate.
In fine, din punct de vedere economic, acel ritm, cel mai inalt din regiune, inseamna intrari de un miliard si un pic de euro. Pentru a rezolva problemele de competitivitate in paralel cu finantarea diferentei dintre importuri si exporturi, asa cum au reusit Ungaria, Cehia si Polonia, o tara de marimea noastra ar avea nevoie, an de de an, de fluxuri investitionale duble sau chiar triple. Ce facem atunci cand nu le avem? Ne imprumutam. Ne marginim sa "ungem" deficitul comercial, dar fara a avea sansa de a reaseza econonomia pe o structura noua, care sa substituie ulterior importurile cu marfuri autohtone.

Noroc insa ca balanta de plati externe si-a gasit intre timp inca un punct de sprijin. Romanii care lucreaza in strainatate trimit, conform statisticilor oficiale, tot un miliard si ceva in fiecare an. Suma care, daca ar fi sa ne luam dupa calculele neoficiale, s-ar apropia de doua miliarde de euro, fiindca nu toti banii intra direct prin sistemul bancar. Da, dar daca din banii pe care si-i rup de la gura, suta cu suta de euro, palmasii plecati la munca "afara" se strange mai mult decat din investitiile straine directe inseamna ca suntem departe de nivelul tarilor serioase.

Deci nu traim intr-o tara serioasa. La aceeasi concluzie au ajuns si investitorii care deja au intrat pe piata romaneasca. Ei spun ca cel mai mare inconvenient cu care se intalnesc in Romania nu sunt legile in sine, ci faptul ca ele nu se aplica sau se aplica discriminatoriu. Adica unora le sunt acordate niste privilegii (in principal fiscale) pe care altii nu le au. Cum le pot obtine? Pe seama coruptiei, despre care spun politicienii ca scade.

Bine, dar de ce sunt pana la urma atat de importanti acesti investitori straini? Au ceva care noua ne lipseste? Au capital, iar noi tindem spre capitalism si investitorilor nu le place sa intre pe piata de pe o pozitie dezavantajoasa. Lipsa transparentei, strans legata de coruptie, nu e decat un mijloc de rezistenta a beneficiarilor de privilegii la concurenta cinstita. Arsenalul este deja clasic: arieratele, ca substitut de capital, majorarea prea inceata a pretului energiei, ca subventie mascata, comenzile de stat si esalonarile de taxe, ca arme pentru denaturarea competitiei economice. Intr-un mediu atat de ostil, nici un semnal european sau american nu reuseste sa faca prea multa lumina.
In lipsa investitiilor, oamenii constata ca nu sunt suficiente locuri de munca si incearca sa-si gaseasca scaparea la stat, de la care cer un salariu mic, dar sigur. Pentru asta se imprumuta de fapt statul, nu ca sa se dezvolte.
Se poate crede ca asa e romanul, dar nu e. Acolo unde exista reguli clare, care se si aplica, unde modul de gestionare a economiei nu are defectiuni majore, romanii muncesc de nu se vad si trimit banii acasa.
Muncitorii din strainatate demonstreaza ca totul se reduce doar la o problema de management, care face, practic, diferent a intre functional si "aproape " functional intr-o economie de piata.

Romanii au plecat sa munceasca in afara tarii fiindca daca n-a venit muntele de bani la ei, s-au dus ei la munte. Au plecat sa caute pe cont propriu investitorii care lipsesc din Romania. Oare ce e mai greu de facut, niste reguli pe care sa le respecte toti sau o migratie a populatiei, individ cu individ, spre sisteme corecte? Raspunsul la aceasta intrebare trebuie sa-l ofere chiar clasa politica, toti cei care au gestionat tara din 1989 incoace. Adevaratii investitori romani si straini asteapta .nca adevaratii politicieni.