De la Megadiversiunea din 2004 la Minidiversiunea din 2008 (II)

Întreagă presă a purces, ca şi în 2004, la croirea de telenovele având drept subiect aşa-zisa revoltă a lui Stolojan. Invo­când bine­cu­nos­cu­tele surse. De ce a reacţionat presa la fel şi în 2008?

Gazetarul profesionist nu diferă prea mult de judecător. Ca şi judecătorul, gazetarul profesionist ia în consideraţie doar probele. În cazul lui Theodor Stolojan singura probă credibilă e declaraţia domniei sale din 15 decembrie, întărită de cea de a doua zi. în plus, ca probe circumstan­ţia­le, merită luate în considerare faptele.

Să le reamintim:
1) Retragerea lui Theodor Stolojan n-a perturbat nici măcar cu un milimetru mersul înainte al coaliţiei PD-L-PSD.
2) Deşi, teoretic, prin gestul său Theo­dor Stolojan a produs o pagubă imensă PD-L, nu s-a pus o clipă problema sancţionării sale de către colegii de partid sau măcar a mustrării sale. Dimpotrivă, Traian Băsescu i-a înălţat ode, iar Emil Boc i-a propus să facă parte din grupul de specialişti în economie. Culmea culmilor!

Autorul aşa-zisei lovituri de teatru a fost prezent, alături de colegii cărora teoretic le-a făcut atâta rău, la negocierile cu PSD. Plecând doar de la aceste probe, presa română trebuia să se năpustească asupra lui Theodor Stolojan şi să-l întrebe de ce şi-a dat seama de existenţa celor două motive abia la cinci zile de la desemnarea ca premier. Pe 10 decembrie 2008, când îi mulţumea preşedintelui pentru desemnare şi se angaja să alcătuiască lista şi programul până în 22 decembrie 2008, domnia sa ştia că unul din preşedinţii de partide - Emil Boc – nu era desemnat ca premier. De ce n-a refu­zat nominalizarea, invocând motivul că în timp ce Mircea Geoană va fi preşe­dintele Senatului, celălalt şef de partid trebuie să fie prim-ministru? Tot la 10 decembrie 2008, domnia sa ştia că trebuie dată o speranţă tinerilor politicieni precum Emil Boc să acceadă la nivelurile de vârf ale politicii. De ce nu s-a retras atunci pentru a da speranţă tinerilor? Dacă s-ar fi năpustit asupra lui Theodor Stolojan cu aceste întrebări presa noastră liberă şi independentă ar fi descoperit, probabil, că în afacerea numită resem­narea premierului ceva nu e în regulă. Şi atunci şi-ar fi amintit că în 3 octombrie 2004, Theodor Stolojan a fost actor într-o scenetă asemănătoare. Pentru a lăsa loc lui Traian Băsescu, s-a retras pe ultima sută de metri din cursa pentru prezi­den­ţiale. Toţi analiştii cad de acord că a fost una dintre cele mai abile diversiuni po­li­tice din istoria României. Graţie scenetei zise şi Dragă Stolo, electo­ratul a înghiţit găluşca plecării lui Traian Băsescu de la Primăria Capitalei, deşi în campanie se jura că n-o s-o facă. Graţie aces­tei scenete, electoratul nostru tele­nove­listic şi-a sporit simpatia faţă de Alianţa D.A.. Graţie scenetei, PSD a fost luat prin surprindere. Graţie scenetei, Traian Băsescu a ajuns preşedintele României.

În 15 decembrie 2008, graţie scenetei cu depunerea mandatului, electoratul din Cluj a înghiţit găluşca plecării lui Emil Boc din fruntea Primăriei, deşi l-a ales abia cu vreo câteva luni în urmă. Graţie scenetei, desemnarea lui Emil Boc a fost înghiţită de PSD, dar mai ales de opinia publică. Din câte se vede, scenariul din 2004 s-a repetat halucinant în 2008. S-a repetat halucinant şi în ce priveşte presa. În 2004, Theodor Stolojan a invocat motive de sănătate. Nici un jurnalist n-a catadicsit să-i ceară certificatul medical. Nici un jurnalist n-a catadicsit să investigheze dacă Theodor Stolojan era cu adevărat bolnav. În 2004, ditamai bărbatul Traian Bă­ses­cu a plâns în direct pe seama lui Theodor Stolojan. Nici un jurnalist nu s-a întrebat cum de e posibil ca un bărbat să se smior­că­ie şi, mai ales, având un motiv atât de pueril: retragerea unui politician din cur­să. Dimpotrivă, fără să-şi pună aceste întrebări elementare, ţinând de necesarul spirit critic, tipic profesiei de gazetar, toţi jurnaliştii au purces la croirea de telenovele având drept subiect drama lui Theodor Stolojan.

Toate întemeiate pe aşa-zisele surse. În 2008, nici un jurnalist n-a luat în serios declaraţia lui Theodor Stolojan. Nici un jurnalist nu s-a întrebat cum de e posibil ca Traian Băsescu să primească o asemenea lovitură de la un alt politician fără să riposteze în stilu-i caracteristic. Nici un jur­nalist nu s-a întrebat cum de e posibil ca autorul aşa-zisei lovituri ad­mi­nistrate PD-L să fie acceptat de colegii săi a doua zi la negocieri ca şi cum nimic nu s-a întâm­plat. Întreagă presă a purces, ca şi în 2004, la croirea de telenovele având drept subiect aşa-zisa revoltă a lui Stolojan. Invocând binecunoscutele surse.
De ce a reacţionat presa la fel şi în 2008?
Pentru că, la fel ca şi în 2004, presa noastră e făcută din guguştiuci şi din ofiţeri sub acoperire ai serviciilor secrete.
Unii ar putea obiecta că, în 2004, Traian Băsescu a plâns, iar acum s-a declarat doar "puţin trist”.
Explicabil.
în 2004, era doar candidat la Preşedinţie.
Acum în 2008 e ditamai preşedintele.
În 2004 juca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Fălticeni.
Acum joacă pe scena Naţionalului bucureştean!